Secţiunea MĂRTURISIRI SEC. XX-XXI

Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer

Parintele Iustin 3„Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi, şi toţi pentru unul” (Părintele Justin Pârvu)                                                          

Părintele meu drag şi sfânt…de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ?

De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul cel greu al păcatelor”? Simţeam atunci, că fără vorbe prea multeai înţeles iadul din sufletul meuşi cu puterea şi dragostea lui Hristos mă vindecai şi îmi dădeai şi arvuna –Bucurie sfântă şi putere de luptă …                                  

Acum mă lupt …dar nu cu patimi şi păcate, ci cu DORUL. Mi-e dor de spovedaniile şi discuţiile extrem de folositoare de după; mi-e dor de harul smereniei de care se umplea chilia mea după acele spovedanii. Dar mai ales a început să-mi fie frică, de fapt mai mult spaimă, căci văd aproape zilnic împlinindu-se multe din prorociile şi vorbele pline de duh pe care le spuneai neamului român …Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor! Da, părinte! Smerenia e cheia şi taina cu care am putea învinge duhul lumii acesteia …şi tocmai asta ne lipseşte.

O altă vorbă de duh pe care ne-ai lăsat-o ca un testament, mă zdrobeşte efectiv, punându-mi în faţă crudul adevăr din cauza căruia suferim toţi… Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.

Dar cum să nu ne temem când în lumea aceasta care s-a transformat într-un iad, aflam zilnic ştiri înspăimântătoare ca aceasta: „Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în cazul unui RĂZBOI. Clasamentul mondial al FORŢELOR ARMATE. Cine sunt musculoşii planetei şi unde se plasează ţara noastră”. Sau: „Ţările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei şi trei scenarii de final”.  

La astfel de ştiri bulversante, poporul român pentru care, părinte sfânt, ai sacrificat tot timpul vieţii aici pe pământ, e alarmat şi confuz, e speriat şi contrariat – şi atunciîntreabă aşa zişiicunoscători şi analişti istorici şi politici. Iată ce răspuns primim de la Mircea Cosa – unul din experţi – la întrebarea: Ce vom face noi, românii, în caz de război cu Rusia?

„Ce vom face noi? Ne temem că vor venii ruşii peste noi, dar ne mai liniştim că ne vor apăra americanii! Slavă Domnului că americanii au venit şi ne vor apăra, dar să nu uităm că ruşii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina şi cu alte multe firme ascunse în societăţi ungureşti, cipriote, austriece, etc. De aceşti ruşi cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc şi nici americanii nu prea investesc la noi”?!      +Continue Reading

Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - micde Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi. +Continue Reading

Părintele Justin la început de post al Naşterii Domnului despre sfinţenie şi viaţa veşnică

NOII SFINŢI MARTIRI AI RUSIEI – UN EXEMPLU ţ MĂRTURISIRII CREDINŢEI ORTODOXE

Vă prezentăm fragmente din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose. âeste mărturii sunt puţin cunoscute la noi, dar cunoaşterea lor ne va îndrepta imaginea a ceea ce înseamnă adevărata şi înfricoşătoarea mărturisire a credinţei.

Vom reveni curand cu un text despre nu mai puţin extraordinara biografie a lui Ivan Andreev.

EPISCOPUL MAXIM DE SERPUKOV

Primul Episcop al Bisericii din Catacombe
comemorat pe 6 iulie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Sf. Maxim Mărturisitorul

Sf. Maxim Mărturisitorul

„Toată lumea de ar intra în comuniune cu (Patriarhul) cel eretic, eu tot nu voi intra!”

Episcopul Maxim de Serpukov, din Arhiepiscopia Moscovei, a fost în lume Mihail Alexandrovici Zhizhilenko È™i s-a născut pe 2 martie, 1885. PărinÈ›ii lui locuiau la acea vreme la Kalisha (Polonia), unde tatăl său a fost procuror al CurÈ›ii din Kalisha timp de douăzeci È™i cinci de ani È™i s-a bucurat de mult respect din partea oamenilor. Familia lor era numeroasă, patriarhală, armonioasă; toÈ›i cei nouă copii au crescut È™i au studiat în Kalisha. Mama lor i-a crescut în spirit religios, cultivând în copii dragostea pentru Hristos, Biserică È™i oameni.

El a fost fratele mai tânăr al binecunoscutului Alexandru Alexandrovici Zhizhilenko, Profesor de Drept la Universitatea din Petersburg, care în 1922 a apărut ca apărător în faimosul proces al Mitropolitului Veniamin. După cuvintele Vlădicăi Maxim, fratele său nu era un om religios, iar apariÈ›ia sa la un proces al unor „figuri bisericeÈ™ti” el a declarat ,la începutul mărturiei sale, că, fiind ateist, îÈ™i asumă doar rolul de reprezentant al legii È™i de apărător al justiÈ›iei. Cu toate acestea, atunci când a aflat de ungerea secretă a fratelui său mai tânăr, Alexandru Alexandrovici s-a dus la oficiul acestuia È™i a primit binecuvântarea sa. După spusele văduvei lui A.A. Zhizhilenko (care a murit curând după consacrarea fratelui său) acest eveniment (călugărie secretă È™i episcopat) a produs o impresie adâncă asupra lui, iar atunci când, în delir fiind, murea, el ar fi spus: „Ei spun că nu există Dumnezeu, dar El există totuÈ™i.”

După terminarea È™colii, Mihail Alexandrovici a intrat ca student în medicină la universitatea din Moscova. Rudele sale au fost surprinse, deoarece atât tatăl cât È™i trei dintre fraÈ›i erau avocaÈ›i. Asta se întâmpla cam prin 1908. În 1911, fiind student, el s-a căsătorit cu o colegă, dar nu a trăit cu ea decât o jumătate de an. Mergând la părinÈ›ii ei în oraÈ™ul Eysk, ea a murit acolo, neputând duce la capăt sarcina. Cei doi nu au dorit sub nici o formă să întrerupă artificial această sarcină, deÈ™i amândoi È™tiau că fata este în pericol să moară. Vlădica È™i-a numit soÈ›ia „o binecredincioasă”. La acea vreme È™i el fusese foarte bolnav, fiind operat de apendicită, È™i se afla într-o stare atât de gravă încât cunoscuÈ›ilor le-a fost teamă să îi spună despre moartea soÈ›iei. Atunci când a început să îÈ™i revină, mari i-au fost tristeÈ›ea È™i disperarea pentru această pierdere. +Continue Reading

MAICILE DIN SHAMRODINO ÎN ÎNCHISOAREA SOLOVKI

În cea de a patra zi, gardienilor li s-a făcut teamă de puterea nepământeană pe care păreau să o posede aceste femei, È™i au refuzat pur È™i simplu să le atingă sau să aibă în orice fel de a face cu ele. ÎnsuÈ™i comandantului i-a fost frică să le trimită din nou pe deal. Și aÈ™a ele nu au fost deranjate din rugaciune È™i au fost scoase de pe raÈ›iile de pedeapsă. Atunci când, patru ani mai târziu, am părăsit Vokuta, maicile erau tot la fabrica de cărămizi È™i în continuare nu lucraseră nici o zi pentru regimul comunist. Erau privite cu teamă È™i respect. Gardienii au fost instruiÈ›i să nu le atingă sau să le deranjeze. Ele îÈ™i găteau propria mâncare È™i îÈ™i făceau chiar propriile haine. DevoÈ›iunile lor È™i le faceau dupa propriul tipic È™i păreau mulÈ›umite È™i în pace. DeÈ™i prizoniere,ele erau libere spiritual. Nimeni in Uniunea Sovietică nu avea asemenea libertate a rugăciunii precum ele.

ȘI MIRACOLUL BĂRBĂÈšIEI LOR
comemorate pe 12 noiembrie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Peste cel care lucrează, Dumnezeu îÈ™i revarsă mila; dar cel ce iubeÈ™te primeÈ™te mângâiere
Starețul Ambrozie de la Optina

În vara lui 1929 au ajuns la Solovki în jur de treizeci de maici. Probabil că majoritatea lor veneau de la mănăstirea Shamrodino din apropierea Optinei.
Maicile nu au fost încartiruite cu celelalte femei după obicei, ci separat. Când au început să fie interogate È™i controlate, ele au refuzat să dezvăluie lucruri de bază despre ele, ca de pildă numele, anul È™i locul naÈ™terii, educaÈ›ie È™i aÈ™a mai departe.
După strigăte , ameninÈ›ări È™i bătăi ele au fost puse în detenÈ›ie solitară È™i torturate prin foame, sete È™i lipsă de somn; adică s-au folosit asupra lor metodele de presiune obiÈ™nuite. Dar maicile au rămas neînduplecate, ba chiar s-au dovedit suficient de curajoase – lucru foarte rar întâlnit în lagărele de concentrare – încât să refuze orice fel de muncă silnică.

După câteva zile, împreună cu profesorul Zhizhilenko (care a fost trimis la Solovki deoarece, în vreme ce era medic È™ef la închisoarea Taganka din Moscova, a acceptat intrarea în monahism È™i a devenit episcopul Maxim) am fost chemaÈ›i de către È™eful DirecÈ›iei Sanitare. Ni s-a poruncit, în mod confidenÈ›ial, să facem un examen medical al maicilor, cu aluzia că, e bine să reiasă faptul că nu sunt capabile de muncă fizică, astfel încât să existe un motiv oficial pentru care să fie scutite de muncă silnică. +Continue Reading

DELEGAŢIA ISTORICĂ DE LA PETROGRAD DIN 1927

„Guvernul nostru” – l-a întrerupt brusc Mitropolitul Serghie pe Ep. Dimitrie – „a persecutat clerul numai pentru crime politice.”
„âeasta este o blasfemie!” a ripostat înfierbântat Episcopul Dimitrie.
„Noi dorim să obţinem reconcilierea Bisericii ortodoxe cu regimul de guvernare” a continuat Mitropolitul Serghei iritat, „În vreme ce voi vă străduiţi să accentuaţi caracterul contra-revoluţionar al Bisericii…În consecinţă, voi sunteţi contra-revoluţionari, în timp ce noi suntem cu totul loiali regimului Sovietic!”

Un dialog cu Mitropolitul Serghie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Declaraţia infamă a Mitropolitului Serghie din 16-29 iulie, 1927, a fost resimţită ca un şoc profund de către întreaga lume ortodoxă rusă. Voci de protest, ale clericilor şi mirenilor au răsunat din fiecare colţ al pământului rus. Un volum mare de „scrisori” au fost trimise Mitropolitului Serghie, şi copii ale lor au împânzit ţara. Autorii acestor scrisori îl implorau pe Mitropolitul Serghie să renunţe la calea dezastruoasă pe care acesta o alesese.

După un torent de asemenea „scrisori” de protest, un şir nesfârşit de delegaţii a început să ia cu asalt pe Mitropolitul Serghie în Moscova.

Una dintre aceste nenumărate delegaţii a fost şi Delegaţia istorică a arhiepiscopiei Petrogradului, care a mers la Moscova pe 27 noiembrie, 1927, fiind compusă din următorii membrii: Sfinţia Sa Dimitrie Liubimov, Episcop de Gdov (Vicar al Arhiepiscopiei Petrogradului), Arhiereu Victor Dobronravov, Prof. I.M. Andreev (subsemnatul) şi C.A. Alexeev. Episcopul Dimtrie îl reprezenta pe Mitropolitul Iosif al Petrogradului şi aducea cu el o lungă scrisoare care fusese semnată de şapte episcopi aflaţi în Petrograd (între care, înafara Mitropolitului Iosif şi a Episcopului Dimitrie se numărau, Episcopul Gavriil, Episcopul Stepan şi Episcopul Serghie de Narva). Arhiereul Dobronravov reprezenta un numeros grup de clerici din Petrograd şi avea cu el o scrisoare de la ei semnată de Arhiereu Profesor F.K. Andreev. Eu reprezentam cercurile academice şi aduceam o scrisoare de la un grup de academicieni şi de profesori de la âademia de ştiinţe, universitate şi alte instutuţii de învăţământ superior; scrisoarea fusese redactată de Prof. S.S. Abramovici-Baranovschi (anterior la âademia de Jurisprudenţă Militară) şi de Prof. M.A. Novoselovi (cunoscut publicist şi editor al „Bibliotecii de Religie şi Morală”, care trăia în ascuns în Moscova şi Petrograd). C.A. Alexeev reprezenta masele largi de mireni. +Continue Reading

INTRE ECONOMIA LUMII..SI ICONOMIA LUI DUMNEZEU

A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă „de lume” plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

„Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic care promite să rezolve totul în mod miraculos. Poate e şi un progres tehnologic util dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Or izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste. Şi atunci omul caută alte surse, orice: faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât întru Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surogate, şi atunci caută şi mai tare. „

Directorul de bancă devenit călugăr

text de Paula Anastasia Tudor preluat din Jurnalul.ro din data de 21/05/2010

„Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos.”


A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă „de lume” plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti, în 1980. S-a angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia Generală a Vămilor. În ”™90, după o scurtă prezenţă la Departamentul pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind „fratele Ilarion”, iar în aprilie, acelaşi an, a fost hirotonit.

CE E CULOAREA?
A crescut într-un mediu deloc religios. Născut în ”™56, „în plină perioadă stalinistă”, cum spune el, părinţii fiind şi ei „un produs al regimului”. Părintele exemplifică: „tata, pentru că nu ieşise niciodată din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo.” La biserică îl mai ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă a început să caute. „Aveam întrebări fără răspuns…”

Şi atunci a început să citească, mai ales filosofie, însă „fără să găsesc ceva care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine” spune el, mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o carte din colecţia „Idei Contemporane” a Editurii Politice. „În această colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de economie, mai toate cu idei de stânga.

Printre ele mai scăpau şi altele, ca de exemplu „Spirit şi Materie” a fizicianului Erwin Schroedinger. âest om spunea că spiritul e altceva decât materia. Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră spirituală culorile şi lumina. Ei, pus în faţa unei astfel de abordări am început să mai caut, să citesc mai mult şi am devenit, să zic, nu neapărat creştin, am devenit teist: da, există Dumnezeu…” +Continue Reading

Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

 Sfântul Ioan Maximovici în 1963, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia cu arhiepiscopul Petros de Astoria

Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această hotărâre?

Părintele Steven Allen: Am fost îngrijorat de faptul că în ultima vreme în ROCOR în unele locuri unii ierarhi şi clerici slujeau împreună cu Biserici Ortodoxe membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi cred cu hotărâre că apartenenţa la CMB este de facto apostazie. Pe măsură ce studiam scrierile Sfinţilor Părinţi şi istoria Bisericii şi mă rugam, înţelegeam că nu poţi fi în comuniune cu ereticii.

Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi! Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe comuniunea cu această apostazie.

Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!

Aşa că mi-am dat seama că ROCOR-ul se adâncea şi mai mult în această apostazie, iar mie nu mi-a rămas decât să mă rup de ei. Iar Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei încă mărturiseşte drept credinţa: nu are comuniune cu ecumeniştii, nu propovăduieşte nici o erezie, aşa că am simţit că pot fi în siguranţă duhovniceşte, dacă voi trece în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei. Iată de ce m-am alăturat acestei Biserici.

Reporter: Sunteţi preot adevărat ortodox de mai bine de 20 de ani: care este experienţa Sfinţiei Voastre ca preot în America în aceste vremuri de apostazie?

Părintele Steven Allen: Trebuie să înţelegem că această apostazie a cuprins întreaga lume, iar experienţa noastră în America este doar o variantă locală a apostaziei globale. Esenţa acestei experienţe a apostaziei este aceeaşi pretutindeni: este pregătirea pentru antihrist şi cred că, în primul rand, este caracterizată de lipsa de dragoste pentru Adevăr. Nu există dragoste pentru Adevăr. Oamenii nu vor să cunoască Adevărul, ei vor doar să se simtă bine şi vor să trăiască doar într-o aparenţă de realitate, dar nu în realitate!

Şi desigur America este locul unde a fost plăsmuită pseudo-realitatea timpurilor moderne: Holywood, televiziunea şi celelalte. Putem spune că America este laboratorul în care apostazia a creat tehnologia şi metodele de a plăsmui o virtualitate sau o pseudo-realitate pentru a spăla pe creier pe toţi oamenii. De pildă tehnologia folosită în ţările comuniste: putem vorbi de filmele de propagandă comunistă care au fost perfecţionate în America şi care au fost finanţe şi create de aceleaşi persoane.

Americanii – într-o anumită măsură – sunt naivi, ei nu sunt cinici ca europenii. Poţi vorbi cu americanii despre religie şi ei ascultă, dar pe de altă parte americanii sunt foarte superficiali: dacă încerci să mergi în profunzime, mai la adânc, nu-i mai interesează. De aceea este dificil să-l faci pe americanul cu psihologia tipic americană, să aprofundeze Ortodoxia. Ortodoxia Mondială, nou-calendariştii, moderniştii fac convertiţi în America: antiohienii, grecii nou-calendarişti, O.C.A. Dar aceştia, care sunt protestanţi, nu devin ortodocşi, ci aduc Ortodoxia în ceva protestant. De pildă nişte predicatori, reverenzi protestanţi, trecând la Ortodoxie, într-o zi sunt mirunşi, iar a doua zi sunt preoţiţi. Ei vin împreună cu prozeliţii lor şi într-un an au scris deja cinci cărţi în care spun tuturor ce-i Ortodoxia. Modul lor de a scrie este grosier şi superficial, iar dacă încerci să-i aduci la o înţelegere mai adâncă a Ortodoxiei, devin neliniştiţi, căci sunt implicaţi în marketing: au cărţi de vândut, au nevoie de adepţi şi vor o ortodoxie facilă, de consum. Iată ideologia americană, care se împrăştie în toată lumea: „fă-o repede!”, „fă-o uşor!”, „fă-o superficial!” ca la TV. Uitaţi-vă la un show TV tipic: într-o oră, ei prezintă o problemă şi o şi rezolvă: au ucis „băiatul rău” – „bum!” – şi toată lumea e fericită!

Aşa este religia americană. Ea trebuie caracterizată ca pseudo-ortodoxie; este americanizarea religiei: e ceva superficial, frumos ambalat. Gândiţi-vă la ceva frumos ambalat pentru supermarket, ca să fie bine vândut. Iar ierarhia Ortodoxiei Mondiale a devenit expertă în aşa ceva. Ei produc o Biserică de faţadă: „o, ce catedrală frumoasă!”, „uite, ce biserică frumoasă!”, „ce veşminte frumoase!”, „ce cântare frumoasă!”. Iar oamenii zic: „âeasta este adevărata Biserică!” Dar din spatele acestor lucruri frumoase rânjesc francmasonii! Apoi clericii acestor biserici frumoase se roagă cu papa şi aşa mai departe… Deci e totul de faţadă!

Cred că acest fel de religie a fost creat în America. S-ar putea spune că America este un laborator în care a fost creată o falsă religie.

Aşadar din experienţa mea, am văzut că americanii sunt foarte politicoşi: nu ar atacata preoţii sau Biserica ta. Ei vor spune: „O, eşti ortodox? Ce nostim!” Eu vorbesc cu tine: Ce nostim, eşti ortodox! Eu sunt închinător la draci. Şi asta-i nostim! Deci totul este nostim şi toată lumea se distrează, dar probleme serioase nu se pot discuta.

Nu este doar o problemă de dogmă, este o întreagă problemă de cultură şi de mentalitate, iar sistemul educaţional din America este acum răspandit în Uniunea Europeană; NATO cu bombele ei, Banca Mondială cu banii ei împrăştie sistemul american de educaţie peste tot în lume. Iar esenţa educaţiei americane este de a tâmpi lumea.

Americanii nu pot gândi. Ei nu cunosc istorie, nu învaţă limbile clasice, nu sunt deprinşi cu logica, ei nu ştiu nimic şi nu pot gândi; dacă nu rezolvi ceva în două minute, nici nu se uită la tine! Dacă vorbeşti despre istorie unui american: „Ştii cine a fost ţarul Rusiei?”, „Ştii ce este un Sinod Ecumenic?”, ei spun doar: „nene, nu vreau să vorbesc despre asta, spune-mi despre Isus.; vreau să îl simt aproape pe Isus!”- lucruri de felul acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?

Cum am spus: nu este doar o problemă dogmatică, este problema unui nou tip de fiinţă umană: ştiţi că în Rusia bolşevicii au creat homo sovieticus; în America, Holywood-ul a creat homo americanus; rezultatul este acelaşi: prostia. Ei nu pot să gândească lucruri serioase şi de fapt ei nu pot crede în Adevărul obiectiv. âesta este Adevărul! âeasta este realitatea! Ei zic: „nu; asta-i realitatea ta, eu am realitatea mea!”. Este mintea Dysneyland-ului! Este crearea unei false realităţi: „Simte-te bine!” şi „Tu ai realitatea ta, eu am realitatea mea!” Iar acum cu internetul şi cu jocurile video, oamenii trăiesc psihologic şi mintal în lumea virtuală. Ei trăiesc în această lume, dar în virtual! Fără nici un interes pentru lumea reală. Aşadar dacă vorbiţi cu ei despre Dumnezeu, realitatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Adevărul, Adevărul obiectiv, n-are importanţă pentru ei ce spui despre El. Dumnezeu este undeva acolo şi cu asta basta. Lor nu le place, ei nu pot nici măcar să se gândească la lucruri serioase, fiindcă în şcoală sunt învăţaţi: „Ceea ce crezi tu este bine, dar şi ceea ce cred eu este bine!” Este slăvirea ego-ului şi a subiectivismului. Ceea ce cred eu este adevărat pentru mine, iar ceea ce crezi tu că este adevărat e valabil pentru tine. În aceste condiţii este foarte greu să aduci oamenii moderni la credinţă.

Pot spune că experienţa mea în America nu este prea diferită de experienţa pe care o simt acum cu tinerii europeni sau tinerii ruşi şi chiar şi cu bătrânii. Este greu să-i faci să gândească la problemele serioase şi să zică: „Există o realitate obiectivă şi poate fi cunoscută prin studiu, prin rugăciune, prin folosirea minţii şi a inimii; putem cunoaşte această realitate. Şi trebuie să o cunoaştem! Este de datoria noastră; este responsabilitatea noastră, ca fiinţe umane!” Nu doar ca ortodox, ci doar pentru a fi o fiinţă umană. Vrei să fii om? Trebuie să înveţi ce este Adevărul, trebuie să cauţi Adevărul! Dar oamenii nu acceptă aceasta acum. Ei vor doar să se simtă bine. Filosofia lor este filosofia de zi cu zi, este hedonismul, este plăcerea – ei caută numai plăcerea.

Deci filosofia maselor este hedonismul: „Doar fă-mă să mă simt bine; dă-mi drogul meu, dă-mi băutura mea, dă-mi plăcere sexuală, dă-mi filmul meu, vreau doar să mă simt bine!” Iar filosofia conducătorilor este nihilismul: „Nimic nu contează decât dorinţa mea de putere!”. Deci, avem o mică oligarhie a nihiliştilor ce controlează masele hedoniştilor. Nihiliştii nu recunosc nici o autoritate, decât propriul lor ego. Iar hedoniştii nu recunosc decât dragostea lor de plăcere: „dă-mi fotbal, dă-mi filmul şi o să fiu fericit”.

Iar ca să rupi această mentalitate şi să spui „NU!” trebuie să-ţi cauţi mântuirea sufletului. Tu ai un suflet! Tu ai o minte! Trebuie să-ţi biruieşti plăcerea care te robeşte.” Pentru oamenii de astăzi este un concept necunoscut. Strămoşii noştri creştini se gândeau la moarte şi la Judecata lui Dumnezeu: „Ce se va întâmpla când voi muri?” Oamenii de azi nu se mai gândesc la aceste lucruri.

Eu zic că este o minune când vezi pe cineva cu inima deschisă; oamenii încep să îşi dea seama că există un Dumnezeu şi chiar că acel Dumnezeu este Sfânta Treime. Dumnezeu este Sfânta Treime, aşa cum învaţă Ortodoxia. âeasta este o minune! Şi preoţii trebuie să se roage mai mult şi mai mult pentru ca inimile oamenilor să se deschidă.

Reporter: Biserica Oficială Sârbă [Patriarhia Sârbă] pare să fie foarte puternică, iar Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia pare să fie slabă; mulţi oameni nu pot înţelege diferenţa dintre Adevărata Ortodoxie [2] şi Ortodoxia Mondială; ne puteţi spune ceva despre acestea?

Părintele Steven Allen: Cuvântul cheie pe care l-aţi spus este „pare”. Biserica oficială pare puternică; ei au clădiri, conturi bancare, în ziare se spune: „âeasta este Biserica Ortodoxă”; dar tocmai de aici reiese diferenţa: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu duhul acestei lumi şi cu instituţiile antihristice ce controlează acum viaţa în lume.

Să revenim: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu această lume, iar stăpânul acestei lumi este diavolul şi instituţiile pe care diavolul le foloseşte pentru pregătirea venirii lui antihrist. Bisericile Ortodoxe Oficiale sunt ca nişte cadavre cu aparentă înfăţişare de Biserici, dar care îşi iau energia din altă parte. Ştiţi povestea lui Frankenstein? Bisericile oficiale sunt monstrul Frankenstein: el arată ca un om, dar puterea lui vine din altă parte. Puterea vine de la bani, vine de la oameni care Îl urăsc pe Dumnezeu! Deci cum pot fi acestea Biserica Adevărată, dacă puterea lor provine din bani şi prestigiu?! Bisericile Oficiale sunt recunoscute de guvernele moderne şi corporaţiile de afaceri moderne, de la bănci etc – instituţii ce-L urăsc pe Dumnezeu.

Dar ei înşeală poporul spunând că ortodocşii au o întreagă istorie a Bisericii de stat. Să nu uităm că Biserica de stat ortodoxă a existat într-o perioadă când aveam regi, domni creştini, când aveam autorităţi ce se supuneau legilor lui Dumnezeu: ţarul, regele, domnitorul. Autoritatea lor era de la Dumnezeu, iar regele întrupa tradiţia poporului său şi era fiul Bisericii, un fiu credincios al Bisericii! Aşadar în această situaţie este normal să avem o Biserică de stat!

Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime! âestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi! Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”, patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!

Biserica Ortodoxă Adevărată este doar continuarea Bisericii Ortodoxe, nu este ceva nou; când spunem Biserica Adevărată Ortodoxă, ca să fie clar, ne referim la Biserica Ortodoxă Reală. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi nu compromitem dogmele Bisericii sau trăirea ortodoxă, pentru a sluji o filosofie antihristică şi instituţiile înaintemergătoare lui antihrist, noi nu slujim duhului lui antihrist.

Aşadar există criterii specifice pentru a vedea diferenţa dintre Adevărata Biserică Ortodoxă şi restul: Adevărata Biserică Ortodoxă nu se alătură Consiliului Mondial al Bisericilor, Adevărata Biserică Ortodoxă nu face ecumenism. Adevărata Biserică Ortodoxă nu schimonoseşte Sfintele Taine, cum ar fi Botezul şi celelalte; acestea sunt semne specifice sau indicii. Dar mai presus de toate există un alt semn ce dovedeşte că Adevărata Biserică Ortodoxă este Adevărata Biserică: acela că eşti liber să fi creştin. Noi suntem liberi să fim creştini fiindcă nouă nu ni se dau bani, nu suntem controlaţi de Noua Ordine Mondială şi alte instituţii ce au fost ridicate de subversivi distrugători ca: lojile masonice, finanţele internaţionale, de bolşevism, de versiunea americană sau occidentală a bolşevismului – francmasoneria şi dominaţia sionismului şi băncile internaţionale.

Aşa că noi suntem liberi să fim creştini. Despre asta este vorba: este un duh al libertăţii, o libertate duhovnicească! Noi nu suntem constrânşi de duhul antihristic, dar în Bisericile oficiale, patriarhii şi sinoadele lor sunt cu toţii nişte sclavi ai urâtorilor de Dumnezeu antihrişti. Şi iată de ce fac ei activităţi ecumeniste: fiindcă şefii lor le spun să facă aşa. Este simplu! Mai putem spune despre Ortodoxia Mondială că este expertă în a crea o faţadă frumoasă, o aparenţă a unei Ortodoxii fastuoase, o religie cu slujbe frumoase; ei sponsorizează conferinţe de muzică bizantină, expoziţii de icoane bizantine! Vedeţi?! Ei iau bani de la UNESCO, bani de la Banca Mondială, ca să facă o expoziţie frumoasă a culturii ortodoxe; şi tot ceea ce fac este să înlocuiască realitatea Ortodoxiei cu aparenţa ei.

Sigur că trebuie să încercăm să păstrăm cultura ortodoxă, sigur că trebuie să organizăm conferinţe, fără îndoială că trebuie să propovăduim învăţătura şi cultura ortodoxă, dar ceea ce fac ei este prin colaborarea cu UNESCO, prin colaborarea cu Uniunea Europeană şi instituţiile ei culturale care susţin că „Ortodoxia este o altă opţiune, Ortodoxia este o altă Tradiţie. Noi o avem pe a noastră. âeasta este o cultură şi vrem să o împărtăşim fraţilor noştri musulmani; aceasta este o cultură şi vrem o împărtăşim fraţilor noştri protestanţi.” Toate astea fac din Ortodoxie încă un rând în lista de meniu: mergi la restaurantul Religiilor Lumii: „âeasta este o mâncare islamică. Aici avem o mâncare protestantă, iar aicea e cea ortodoxă. Ce drăguţ! Vreau să gust un pic şi din asta!” Iată cafeneaua culturii mondiale!

Noua Ordine Mondială vrea să creeze această idee că toate religiile şi culturile sunt egale, iar tu nu trebuie decât să le încerci pe fiecare. Iar aceste sinoade şi patriarhii lor spun: „Mulţumesc, UNESCO!” sau „Mulţumesc, guvernule american!” sau „Mulţumesc, guvernule rus că mi-ai dat bani să fac un frumos muzeu al culturii noastre, să facem un concert coral în biserica noastră istorică!” Ştiţi expresia „ca o pasăre într-o colivie de aur”: sunt o pasăre, iar colivia este de aur, dar sunt în colivie! âeasta este Ortodoxia Mondială: ei sunt o pasăre într-o colivie de aur – „colivia mea este făcută din aur!”… Nu sunt liberi, nu sunt liberi duhovniceşte.

Părinţii din Biserica de Catacombă din Rusia şi mai târziu părintele nostru duhovnicesc din ROCOR, spuneau că acesta este deosebirea – esenţială – dintre Biserica de Catacombe şi biserica sovietică, dintre ROCOR şi alte grupuri: noi avem libertate în Hristos. Sufletele noastre sunt libere, noi suntem liberi să ne urmăm conştiinţa noastră. Fiindcă dacă omul îşi pierde conştiinţa, nu mai are nimic.

Nu contează, poţi avea veşminte frumoase, poţi învăţa o teologie frumoasă; dar dacă îţi distrugi conştiinţa şi îţi trădezi credinţa, nu mai ai nimic. Fiecare om are un singur suflet şi fiecare din noi trebuie să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre! Eu sunt în Biserica Ortodoxă Adevărată ca să-mi pot mântui sufletul!

âum, întorcându-ne la întrebarea frăţiei voastre – acesta a fost prologul, prolegoumena – Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia doar pare a fi foarte slabă; dar e foarte puternică: fiindcă puterea noastră este de la Hristos. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă. Uitaţi-vă la Sfinţii Apostoli: erau numai 12 apostoli, 70 de ucenici şi apoi câteva sute de ucenici, dar Sfântul Duh i-a făcut în stare să convertească lumea! Vedeţi? Ei n-au zis: „O, nu, rabinii au toate sinagogile sau păgânii romani au toate templele; noi suntem doar câţiva, cred că noi greşim, noi suntem puţini!” Nu, nu e aşa: nu contează, mulţi sau puţini, nu contează; contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu.

Dacă vă uitaţi la mucenici, Sfinţii Mucenici din vremea romană, de exemplu, şi dacă vă uitaţi la Cezar – el era foarte puternic: avea soldaţi care i-au chinuit pe mucenici; capetele lor au fost tăiate; ei păreau fără putere, dar sufletele lor au mers direct la ceruri!

De-a lungul istoriei răul pare adesea puternic, iar binele are adesea aparenţa slăbiciunii; dar este o aparenţă, fiindcă diavolul lucrează cu părelnicii, iar Dumnezeu lucrează cu realităţi. Iar lucrul important este realitatea!

Şi spuneam mai devreme că oamenii trăiesc într-o realitate contrafăcută, iar noi trebuie să fim foarte conştienţi de „frumoasele” realităţi fabricate. Şi-ar trebui să căutăm realitatea – ce se întâmplă în spatele ecranului, ce se întâmplă cu adevărat? Iar atunci când cercetăm toate aceste Biserici oficiale, vedem că ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo nu este deloc frumos, nu e deloc bine, fiindcă la ei totul se bazează pe compromisuri.

De asemenea Ortodoxia Mondială promovează diferite şcoli teologice eretice, fiindcă ei trebuie să creeze o nouă teologie pentru a pregăti religia lor mondialistă. De pildă discutam despre Zizioulas, acest ridicol „mitropolit” al Pergamului, care este omul Patriarhiei de Constantinopol. Citind scrierile lui, dacă vrei să fii prostit, poţi fi prostit; poţi să zici „O, ce deştept e!” Dar dacă te uiţi mai atent, constaţi că e o prostie! E ridicol! E ca filosofia modernă.

Ştiţi, când eram student la colegiu, am studiat filosofia şi mi-am dat seama că toată filosofia modernă este o prostie. Fiindcă aceşti oameni a trebuit să inventeze noi cuvinte şi un nou mod de a vorbi, pentru a exprima filosofia lor, iar după ce îi citeşti îţi dai seama că ei de fapt nu spun nimic. La fel este şi noua teologie; îl citeşti pe Ziziulas, sau pe Ioan Romanidis, sau Şcoala de la Paris: Atanasiev, Schmemann din America. Cu aceşti autori ei îşi formează oamenii deştepţi; în şcolile teologice vin oameni inteligenţi şi ei le hrănesc mintea cu aşa ceva: ” Uite, tu eşti deştept şi poţi învăţa cea mai nouă, cea mai interesantă, cea mai grozavă teologie!” Fiindcă dacă aceşti oameni citesc teologia „de modă veche”, să zicem un text teologic dintr-o âademie Ortodoxă de Tradiţie, vor zice: „Dar asta-i ceva plictisitor!” Nu-i antrenant pentru minţile lor. De ce? Fiindcă este doar Adevărul! Cine este Dumnezeu? – âesta este Dumnezeu. Cine este Hristos? – âesta este Hristos. Cum ne-a mântuit Hristos? – Astfel ne-a mântuit Hristos. Iar ei zic „Asta-i ceva plictisitor!”.

În Ortodoxia Mondială instituţiile lor promovează aceste lucruri. Iată încă un semn că sunt pe o cale greşită. Ei cheltuiesc banii şi efortul pentru propovăduirea învăţăturilor mincinoase ca „teologia euharistică”- cu alte cuvinte Biserica este unită prin Euharistie: „Tu ai împărtăşania catolică, noi avem împărtăşania ortodoxă; noi avem euharistia, deci suntem una”; sau „Teologia baptismală”- „tu ai botezul catolic, noi botezul ortodox, dar noi avem botezul, deci suntem una”.

Ei scriu într-un limbaj foarte intelectual, într-un limbaj de efect: pun note de subsol cu citate din Sfinţii Părinţi în Greaca veche, dar de fapt nu-s mai buni decât un hipiot care fumează drog şi zice „Hai să ne simţim bine!” – „Hai să facem teologie!” Ei nu au nevoie de drog, ci îşi strâmbă minţile fără drog! O persoană serioasă n-ar trebui să-şi piardă vremea cu astfel de lucruri. Dar ei de ce îşi pierd vremea? Din pricina banilor: banii îi călăuzesc. Banii se duc la seminare, în facultăţile de teologie, pentru a învăţa această maculatură. Încă un indiciu al Ortodoxiei Mondiale este că Ortodoxia Mondială implică închinarea la ban. Ei sunt stăpâniţi de bani. De ce nu părăsesc ecumenismul? De ce nu denunţă Uniunea Europeană? De ce nu demască Organizaţia Naţiunilor Unite? Fiindcă ar pierde banii. Iată că aceasta este religia lui mamona, iar Domnul nostru Iisus Hristos spune că nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

âum desigur, suntem fiinţe omeneşti, avem nevoie de mâncare şi de bani, pentru a ne hrăni familia, deci trebuie să muncim vieţuind în lume. Dar să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea nouă cât e nevoie pentru a avea grijă de familii, pentru a ne clădi bisericile, pentru a avea grijă de oamenii noştri, însă fără a compromite credinţa noastră!

Dar patriarhii şi sinoadele Ortodoxiei oficiale zic: „nu, noi trebuie să avem toţi aceşti bani, fiindcă trebuie să salvăm Biserica; noi vom salva catedralele noastre frumoase, vom salva cultura noastră naţională, numai să cooperăm cu Naţiunile Unite, cu UNICEF, cu instituţiile culturale şi financiare ale Uniunii Europene!”. Numai să ardeţi tămâie Cezarului, iar Cezarul vă va da ceea ce aveţi nevoie. Şi veţi avea veşminte voastre frumoase şi bărbile voastre şi vă vom da şi patriarh! Dar în interior nu este nimic. Este gol.

Deci puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate din Serbia este puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate de pretutindeni, Care este Hristos. Domnul nostru este puterea noastră! Ce îi spune Domnul Sfântului Apostol Pavel? „Harul meu îţi este îndeajuns!” Iar frumosul condac de la Înălţarea Domnului spune: „Eu sunt cu voi şi nimeni nu poate fi împotriva voastră!”. Deci noi trebuie să fim credincioşi Dumnezeiescului nostru Mântuitor şi trebuie să fim smeriţi. Noi nu suntem cei mai mari ortodocşi din câţi au trăit vreodată, ci suntem cei mai slabi ortodocşi din câţi au trăit vreodată! Dar noi suntem ortodocşi. Adevăraţii Ortodocşi de astăzi nu sunt cei mai mari ortodocşi care au trăit vreodată, noi suntem cei mai slabi; dar noi stăm în Biserică, noi doar ne ţinem agăţaţi ca să nu cădem! Am zis oamenilor când eram preot tânăr în ROCOR – oamenilor ce veneau în ROCOR şi spuneau: „Eee, am trecut în ROCOR! âeasta este Biserica Sfântului Ioan Maximovici, a Vlădicăi Averchie! Vai, ce grozav sunt, fiindcă sunt în ROCOR!” Le-am zis: „Ascultaţi! Noi nu suntem deosebiţi, fiindcă ROCOR-ul este îngrozitor, dar cel puţin suntem ortodocşi!… Ne agăţăm cu unghiile de Ortodoxie… Căci Ortodoxia oficială este dusă…” Dar ei cred că au o viaţă deosebită, că sunt grozavi!

Aşadar cuvântul meu de încurajare pentru fraţii mei din Serbia este: fiţi credincioşi Domnului nostru, rugaţi-vă, iubiţi-vă unul pe altul, nu vă întristaţi de aceste aparenţe, fiindcă diavolul vă dă tot felul de gânduri ca să vă prindă în capcană, de ex. această aparenţă a unei Patriarhii puternice, a unei Ortodoxii Mondiale puternice. Este o realitate virtuală! Dacă nu credeţi că e o realitate virtuală, mergeţi de pildă la o biserică de la Oficiali, şi întrebaţi-i numai:

– „Părinte, îmi botezaţi copilul prin întreită afundare?”

– „Nu!”

– „De ce nu, părinte?”

– „E ceva nepotrivit, incomod, noi nu mai facem aşa ceva!”

– „De ce nu?”

– „Vezi-ţi de treaba ta şi taci!”

– „Dar aveţi o biserică frumoasă, o cristelniţă frumoasă, puteţi face asta uşor!”

– „Nu, noi nu facem aşa Botezul!”

âesta este doar un exemplu. Dar astfel puteţi vedea că ei nu gândesc prin ei înşişi, ci că prin ei vorbesc un soi de duhuri necurate.

Dar ce se întâmplă când un evreu sau musulman sau lider religios vine să viziteze o biserică? Episcopul este amabil cu el, îi arată dragoste. Iar dacă unul din clerul nostru îi spune: noi nu vă vom mai pomeni, ei trimit poliţia, vin după noi şi închid bisericile noastre. Iată pe cine reprezintă ei cu adevărat! Aşadar nu ne trebuie mult ca să-i facem să-şi arate adevărata lor faţă. âeste lucruri ne ajută să nu fim prostiţi de aparenţe.

Deci rugaţi-vă şi trăiţi o viaţă ortodoxă! În Adevărata Ortodoxie nu putem spune doar: „noi credem în dogme, noi credem în canoane”. Da!, dar ne trebuie de asemenea miezul Ortodoxiei, adică rugăciunea şi viaţa duhovnicească. E ceva foarte important! Deci să continuăm lupta noastră şi în smerenie să fim credincioşi Domnului! Şi El sigur ne va mântui. Ce-a spus Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică!”

În Vechiul Testament Adevărata Biserică era rămăşiţa, o mică parte din Israel, nu mulţimea! Iar noi trebuie să fim nişte buni studenţi ai istoriei şi să înţelegem că Era Constantiniană a Bisericii s-a terminat. Noi trebuie să înţelegem că este normal pentru Biserică să fie mică; că este normal pentru Biserică să fie prigonită. Era Constantiniană care a ţinut de la Sfântul Constantin cel Mare până la moartea ţarului mucenic Nicolae al II-lea a fost o foarte mare minune. âeasta a fost o excepţie, un dar de la Dumnezeu: ţările ortodoxe, culturile ortodoxe, statul ortodox! Dar noi trebuie să înţelegem că acestea s-au terminat! Nu trebuie să fim tulburaţi că nu mai avem puterea. Nu trebuie să fim tulburaţi. Suntem într-o perioadă diferită acum; noi suntem o minoritate. Dar, slavă lui Dumnezeu! Fiecare generaţie are lucrarea sa şi noi avem lucrarea noastră şi trebuie s-o împlinim. Iar lucrarea noastră este credincioşia nestrămutată faţă de Hristos, statornicia şi stăruinţa. Să nu vă închipuiţi că trebuie să săvârşim lucruri mari, ci doar lucrarea smerită, zi de zi, pas cu pas. Iar Dumnezeu ne va da oamenii pe care El îi va voi. Iar cei ce vor să se mântuiască, vor fi mântuiţi.

traducere a unei înregistrări video publicată la http://stjenichanka.blogspot.com/

NOTE:

[1]. Ortodoxia Mondială = sintagma prin care se denumesc Bisericile oficiale, aflate în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol.

[2]. Vezi Vlădica Averchie despre Adevărata Orthodoxie.

Interviul cuprinde 3 părţi, pe care le găsiţi pe youtube in dreptul video-ului de mai sus.

GLASUL MUNTELUI ATHOS – MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios.”

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Aprilie 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că: Singura cale mântuitoare pentru oameni2 este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată3; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”4. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”5, sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului6, nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime. De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”7. După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”8. Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile -, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”9. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”10.

Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte Taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei11. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.

În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”12.

3. âeleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”13.

Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul14. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul15. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”16. âeastă poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”17.

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”18.

S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.

Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor19. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”20.

7. âest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia21.

âeastă panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. âestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;

b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi

c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios. Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi: Metropolitan of Piraeus, Seraphim Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis, Jeremiah Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the „Pan-Hellenic Orthodox Union” Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Elder Gregory, Hieromonk, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain Hieromonk Athanasius, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Nicodemus, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Nephon, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””

[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1

[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.

[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.

[4] Fapte 4: 12.

[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.

[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. âest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).

[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).

[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.

[10] Mansi, 13, 409-412.

[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : << De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini>>. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.

[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.

[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.

[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. …. The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)

[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.

[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.

[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d”™Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.

[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.

[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.

[20] Efeseni 4:5.

[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: EU ÎMI OFER CETĂŢENIA MEA UNUI BASARABEAN PRIGONIT!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului. Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa. Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos? Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? âeşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ. âest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! âest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox. Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta. Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni! Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut! Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor. Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români. Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos! Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului