Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

  • ianuarie 19, 2014
  • MĂRTURISIRI SEC. XX-XXI
  • 4 comentarii

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - micde Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi.

Este adevărat că Biserica este cea care decide, prin autoritatea ierarhilor ei, declararea unor trupuri neputrezite, ca fiind sfinte moaşte. Şi dacă cei care au deshumat, nu în mod abuziv, cum se spune, ci în duhul evlaviei lor pentru Părintele Calciu, acest fapt ar trebui să fie considerat o dimensiune flexibilă, nu o debilitate mintală, ci o eficienţă a evlaviei, mai largă pentru cei suspicioşi şi euforici, cărora încă le mai este frică de o recunoaştere că, în Părintele Calciu a zemuit Ortodoxia adevărată şi mărturisită cu mare curaj şi dragoste de ţară şi neam, excluzând din viaţa sa, ca slujitor al Bisericii, dorinţa de putere, iubirea de ranguri, de onoruri, depăşind acest orizont cu dragoste de Hristos şi de Biserică. De aceea, rămâne inconfundabil, care nu şi-a făcut o imagine falsă de sine, precum foarte mulţi dintre cei care slujesc Biserica, încă îşi mai confecţionează un destin pe puterea politică.

Un lucru trebuie să ne fie clar tuturor că, Părintele Calciu, o mare figură martirică a secolului XX, care în viaţă şi-a căutat libertatea sa interioară pentru Hristos, şi nu a slujit decerebrat valori derivate, ci a slujit pentru Dumnezeu viaţa noastră sufletească a tuturor, şi nu a trăit anexat unor adeziuni de mâna a doua. Aşa că, deshumarea părintelui nu este şi nu a fost „pioasă sminteală” cum afirmă domnia sa, Răzvan Codrescu (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag. 58), ci a fost o rânduială plină de pioşenie, aprinsă în candela credinţei, cu o pomenire şi o cinstire pentru neputrezirea trupului părintelui, prin care Dumnezeu a binevoit aşa. Cei doritori de mai multe detalii, cât priveşte cultul moaştelor, să mai ştie şi asta că „sfinţii pe care i-a canonizat Biserica noastră, au fost mai întâi cinstiţi de către poporul credincios iar Biserica, de fapt, confirmă recunoaşterea sfinţeniei, care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni”.(vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcuraru, Sfinţi Daco-Români şi Români, Iaşi 1994, pag. 6). Şi noi credem şi mărturisim că evlavia populară, în chip minunat, de-a lungul veacurilor, a fixat cu certitudine sfinţenia, acolo unde Dumnezeu a binevoit să o arate, atât în timpul vieţii sau imediat după moarte.

Da, aşa este, trebuie să ne păzim a ne face idoli! Însă cei care au deshumat pe Părintele Calciu, nu l-au deshumat ca să şi-l facă idol. Nu!

Nu l-au deshumat pentru a se inventaria conflicte cu fiul Părintelui, Andrei Calciu, care s-a tulburat de imaginile colportate pe internet, ajungând până acolo, să spună că va da Mănăstirea Petru-Vodă în judecată, pentru profanare de morminte.

Domnia Sa ar trebui să ştie că, deshumarea tatălui său, nu a fost o profanare ci o stare de spirit şi de evlavie, pentru cel care a fost Părintele Gheorghe Calciu, căruia cei din Sf. Mănăstire Petru-Vodă i-au purtat de rânduială, arătând prin asta că moartea nu ne desparte de cei adormiţi, că deşi murim, suntem vii. Apoi, trupul părintelui, până la reînhumare, a fost aşezat într-o încăpere, unde candela şi lumânarea nu s-au stins, şi asemenea celor plăcuţi lui Dumnezeu, şi părintelui i s-a adus respectul şi cinstirea, cu rugăciune şi închinare, prin care nici nu i s-a adăugat şi nici nu i s-a ştirbit cu nimic, sfinţenia. Apoi, la intervenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan de la Iaşi, a fost reînhumat, cu neîmpuţinată nădejde şi aşteptare, că vremea îl va aşeza spre cinstire, alături de toţi acei mărturisitori, care au apărat cu jertfelnicie, credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră.

Şi dacă asta se va întâmpla: Cum va rămâne cu scrisoarea testamentară din 28 octombrie 2006, adresată, în mod special, părintelui Justin Pârvu, cel întru veşnică pomenire şi obştii de la Petru-Vodă?

Peste toate acestea, să nu uităm un lucru; cu moaşte sau fără moaştele Părintelui Calciu, lumea de evlavie, lumea curată la suflet, lumea săracă în păcat, lumea care supravieţuieşte pentru salvarea sufletului, prin mijlocirea celor ce sunt aleşi de Dumnezeu, se va ruga părintelui care, coalizat cu sfinţii, să-i răspundă la rugăciunea ei, când este nefericită, când este în cauze mari sau mici de indispoziţie, şi-n probleme acute ale vieţii şi să-i aşeze cu voia lui Hristos, bucuria vindecătoare a sufletului şi să învie în viaţa de acum, adică să nu treacă pe lângă Dumnezeu, fără să-L recunoască.

De fapt, lumea ştie că toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaşte (vezi Lumea credinţei, ian. 2014, pag.58). Acest lucru îl ştiu foarte bine părinţii de la Sf. Mănăstire Petru-Vodă, ştiu mai bine decât ne-am închipui noi, ei nu l-au dezgropat pe Părintele Calciu, că ar fi crezut despre biserica lor mănăstirească că nu ar avea suficient har, pentru că n-ar avea sfinte moaşte. Nu!

           Ştiu foarte bine că, în Sf. Mănăstire Petru-Vodă, parte dintre călugări, sunt foarte bine pregătiţi teologic şi cu-n suport spiritual, fără carenţă. Că nu prea sunt acceptaţi printre cei vii, dar morţi duhovniceşte e o altă problemă. Sunt alţii care greşesc rău de tot, cu devieri scandaloase şi incapabili de a-şi asuma riscul, dar… (n.n. vezi comunicatul scandalos al monahului Filotheu )

           E trist, foarte trist când se depun mărturii care paralizează respiraţia duhovnicească. Căci puzderia de ziarişti şi analişti, asta fac!

           Cine nu ştie, dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut, dar important este cum vorbeşti, ce vorbeşti şi scopul în sine urmărit. Căci inteligenţa adevărată nu face zgomot, şi nici nu beşteleşte mitocăneşte.

           Aşa că, uşa Bisericii trebuie să o deschidem curat şi cu nevoie de a înţelege mai bine ce se întâmplă cu ritualurile din cultul religios, şi să te laşi să fii atins din ordinea mai subtilă. Însă, când se uită regulile minimale, subminăm suficienţa îndestulării pe care Dumnezeu o pune unde vrea El, şi nu unde vrem noi, oamenii. Apoi nimeni să nu creadă că, prin deshumarea şi reînhumarea Părintelui Calciu, cerul s-ar fi risipit.

           Adevărul acesta este, trecem printr-o criză spirituală, greu de stăpânit şi că rătăcim pentru o stare reconfortantă, cum citeam şi-n revista Lumea Monahilor: „Înstrăinându-ne de Dumnezeu, omul îşi caută alte drepturi, alte motivaţii, alte raţiuni (nr.70/2013, pag. 42). Cum, de altfel pentru cei cu alte motivaţii şi alte raţiuni, dezgroparea Părintelui Calciu de la Petru-Vodă, a semănat atâta nelinişte, atâta agitaţie şi nevroză, înainte de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, cât şi după aceea.

           Părintele Calciu a fost reînhumat! Aşa că, putem să ne aşezăm într-un unghi convenabil şi confortabil, că osemintele sale vor sta în adânc de mormânt, spre o mai bună linişte a fiului său, Andrei, cât şi a celor îndoilnici de darul sfinţeniei sale, până la vremea când Sfântul nostru Sinod, în spaţiul tradiţiei creştine autentic ortodoxe, va hotărâ înscrierea numelui părintelui în rândul sfinţilor, după ce se vor verifica, dacă va fi nevoie, toate semnele, şi va avea toată garanţia că osemintele sale pot fi declarate moaşte. Dar până atunci, oamenii cu adevărat credincioşi, fără să o ia razna, îl vor căuta cu rugăciunea, pe acest mare mărturisitor, fără a ţine seama de episodul întâmplat şi vor fi incendiaţi lăuntric de dragostea faţă de acest mare slujitor al Bisericii noastre, care a îmbogăţit şi înfrumuseţat Ortodoxia noastră, fără spaima de viitorul său şi de indispoziţiile cotidiene.

           Orice greşeală e o carenţă dar, trebuie să redescoperim gustul onoarei pe care l-am câştigat noi slujitorii Bisericii noastre şi pe care nu trebuie să-l mai pierdem.

           Monahul Teodot, cât şi Gabriel, ca şi toţi ceilalţi monahi din Mănăstirea Petru-Vodă, nu sunt o rătăcire pentru noi, ci ne ajută să recuperăm, în condiţii de libertate, reflexele normalităţii şi să nu mai trăim Ortodoxia în epidemia talentelor negative. Ei sunt o pildă de modestie, de spiritualitate şi cultivă în fiecare zi, zelul pentru credinţa adevărată, pentru Hristos şi Biserică, cu mare smerenie.

 sursa: Bucovina Profunda

Tags:

4 Comments

  1. Iacoboaie Radu spune:

    Am lipsit o săptămână fraților și nu îmi pare rău. Începusem să mă ,,prindă” internetul și mă culcam zi de zi noaptea târziu. Nu trebuie să ajungem la dependență (drog)…
    AȘ DORI SĂ RECOMAND TUTUROR CU CĂLDURĂ VIZIONAREA EXCEPȚIONALULUI VIDEOCLIP – Acatist de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, Marian Moise, a celui care arată un delfin în saltul lui…
    Merită văzut măcar o dată în viață. Acesta ține 47 de minute și de la un capăt la altul ne vorbește prin felurite imagini absolut superbe despre măreția și frumusețea lumii create de Dumnezeu, imagini care ne încântă sufletul, ne descoperă puțin fața raiului ceresc, imagini care se armonizează perfect cu cântarea Acatistului de mulțumire către El.
    A fost încărcat de Isidor Coman pe 4 iunie 2013, dar l-am descoperit întâmplător abia astăzi. Îi mulțumesc din suflet pentru că merită.
    SĂ MULȚUMIM DOMNULUI PENTRU TOATE CÂTE NI LE-A DĂRUIT ȘI PENTRU FIECARE ZI DIN VIAȚA NOASTRĂ, ȘI PENTRU BUCURII ȘI PENTRU NECAZURILE CARE NE-AU AJUTAT SĂ NE ÎNDREPTĂM.
    Doamne ajută!

  2. Iacoboaie Radu spune:

    OFF TOPIC IMPORTANT!

    ATAC LA ADRESA ORTODOXIEI FĂRĂ PRECEDENT! Deputatul Aurel Vainer, în Comunicatul dat împotriva legionarilor, minte de îngheață apele!

    ,,Discursul susținut de un călugăr la aniversarea Mișcării Legionare: Federația Comunităților Evreiești din România cere autorităților statului și BOR să se sesizeze în privința acestui caz și să ia măsurile necesare
         HotNews.ro, Vineri, 27 iunie 2014, de V.M.

         Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, deputat Aurel Vainer, condamna, intr-un comunicat remis redactiei, discursul sustinut de un calugar de la Manastirea Petru Voda la aniversarea Miscarii Legionare si cere autoritatilor statului si Bisericii Ortodoxe Romana „sa se sesizeze imediat in privinta acestui caz si sa ia masurile necesare”.
        O inregistare video a unui discurs tinut de Monahul Teodot de la Manastirea Petru Voda din Neamt la aniversarea a 87 de ani de la infiintarea Miscarii Legionare in Romania a fost postat pe Youtube. Potrivit descrierii videoclipului, calugarul Teodot a tinut discursul sambata, 21 iunie, la cimitirul din Tiganesti (comuna Ciolpani din judetul Ilfov), care adaposteste mormintele a doi dintre intemeietorii Legiunii – Radu Mironovici si Corneliu Georgescu – loc traditional de pelerinaj pentru adeptii Miscarii Legionare.
        In discursul sau, calugarul Teodot afirma, printre altele, ca „Trebuie sa avem cu totii convingerea ca Miscarea Legionara a fost o lucrare a Duhului Sfant”, iar miscarea „a fost o organizatie de ridicare a bisericii, de ridicare a neamului de fapt”. Este al doilea moment public in care slujitori ai Manastirii Petru Voda apar legati de miscarea legionara, dupa ce in 2011 un clip postat tot pe Youtube arata cum mai multe maicute de la Manastirea Petru Voda ii cantau parintelui Justin Parvu „Sfinta tinerete legionara”.

        Comunicatul integral difuzat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania:

        In cursul zilei de ieri, am citit articolul publicat de HotNews.ro, privind discursul rostit de un monah al Mănăstirii Petru Vodă din jud. Neamţ. Am auzit cuvintele absurde rostite în înregistrarea video.
        Văzând aceste imagini, asemenea oricărui evreu care a trecut prin ororile Holocaustului din România, am simţit cum sunt cuprins de fiori la amintirea cămăşilor verzi cu diagonală care se încadrau în marşurile sau defilările legionare, ura şi duşmănia care se disemina în acele momente.
         Fără îndoială, mesajul rostit este inacceptabil. Condamn în modul cel mai clar ideile transmise şi rostirea lor publică de un monah, slujitor al Bisericii Ortodoxe Române.
        Așa cum se arată în numeroase documente și trăiri directe, personale și ale cetățenilor evrei, Mişcarea Legionară a fost şi rămâne direct responsabilă pentru pregătirea crimelor, asasinatelor şi violenţei devastatoare îndreptate împotriva cetăţenilor români de religie mozaică din anii ’40-’41, continuate ulterior de Mareşalul Antonescu. Amintesc, în acest sens, Pogromul din Bucureşti, care a avut loc în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941. In acele zile negre, membrii “Legiunii Arhanghelului Mihail” au jefuit, devastat şi distrus numeroase sinagogi şi obiective evreieşti din Bucureşti, au torturat şi asasinat femei, copii şi bărbaţi evrei. Masacrul din pădurea Jilava, masacrul de la “Abator” etc. au dovedit o violenţă inumană, fără margini, a Mișcării Legionare, izvorâtă dintr-o intoleranţă criminală şi fără sens.
         Aceasta este “sfânta” misiune la care a făcut referire monahul?
        Rolul nefast al Miscării Legionare în istoria României este indiscutabil şi demonstrat istoric. Răul pe care l-a produs nu a afectat doar cetăţenii români de religie iudaică, dar și România în sine. Garda de Fier nu şi-a îndreptat atenţia “doar” asupra evreilor români. Legionarii au asasinat barbar și personalități politice de vârf ale României din acea perioadă: Prim Miniștri (I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga), oameni politici (Virgil Madgearu) și demnitari români, de orientare politică diferită.
        Cu toate acestea au fost numeroase ocazii, în care diferite personaje încearcă să “reînvie” acest element de extremism. Am putut vedea cum, în centrul Capitalei, sunt afişate simbolurile acestei Mişcări de tristă amintire. Ziarul “Obiectiv legionar” este publicat nestingherit.
        Poziția mea, de mare responsabilitate civică și națională, mă determină să solicit Autorităţilor Statului Român şi Bisericii Ortodoxe Română să se sesizeze imediat în privinţa acestui caz şi să ia măsurile necesare.
        Solicit Parlamentului României şi colegilor din diferitele grupuri parlamentare să adopte în cel mai scurt timp Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (PL-x nr. 193/2014).
        Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România va lua toate măsurile care se impun în acest caz.

         Deputat Aurel Vainer
         Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România”

  3. Iacoboaie Radu spune:

    OFF TOPIC
    De pe blogul lui Vlad Herman

    RUSINOS! Sighet – martirilor anticomunişti le este refuzată cinstirea
    Posted: 29 Jun 2014 02:37 AM PDT

    Un capitol important al rezistenţei anticomuniste din Maramureş l-a constituit grupul de elevi organizaţi în Frăţia de Cruce a liceului “Dragoş Vodă” din Sighet, numit mai târziu “lotul Vişovan”, după numele profesorului Aurel Vişovan, liderul grupului. Atitudinea lor dârză, de apărare a valorilor creştine şi naţionale, au plătit-o cu ani grei de închisoare la Sighet, Cluj, Târgşor, Canal, Gherla, Jilava etc.

    Ca o firească recunoaştere a jertfei lor din partea tinerei generaţii, la iniţiativa Asociaţiei Urmaşilor Luptătorilor Anticomunişti (AULA), a avut loc miercuri, 18 iunie a.c., dezvelirea şi sfinţirea unei plăci comemorative în incinta liceului, în prezenţa supravieţuitorilor, a familiilor acestora, a conducerii liceului şi a altor maramureşeni iubitori de istorie. Inscripţia de pe placă are următorul conţinut: “În această sală, care servea drept laborator de chimie, au avut loc în perioada 1946-1948 întrunirile grupului de rezistenţă anticomunistă condus de profesorul Aurel Vişovan”.

    Din păcate, la numai câteva zile distanţă, placa a fost demontată, ca urmare a presiunilor exercitate de către Institutul “Elie Wiesel”, al cărui director Alexandru Florian a considerat că aşa ceva este inadmisibil “în oraşul lui Elie Wiesel “.

    Vestea demontării plăcii a produs o profundă mâhnire în rândul opiniei publice anticomuniste din Maramureş.

    Preot prof. Marius Vişovan,
    Preşedinte AULA
    Sursa: buciumul.ro

Leave a Comment