Arhiva pentru: parintele Gheorghe Calciu

Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - micde Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi. +Continue Reading