Secţiunea BISERICA LUI HRISTOS

Scrisoare de dor către Părintele Justin, de la pământ la cer

Parintele Iustin 3„Fiecare suntem vinovaţi pentru toţi, şi toţi pentru unul” (Părintele Justin Pârvu)                                                          

Părintele meu drag şi sfânt…de ce este aşa de mare distanţa între Cerul sfânt şi pământ?

De ce nu pot primi ca odinioară Pacea lui Hristos, ca atunci când îmi plecam capul şi cu o glumă şi o binecuvântare sfântă îmi ridicai „lanţul cel greu al păcatelor”? Simţeam atunci, că fără vorbe prea multeai înţeles iadul din sufletul meuşi cu puterea şi dragostea lui Hristos mă vindecai şi îmi dădeai şi arvuna –Bucurie sfântă şi putere de luptă …                                  

Acum mă lupt …dar nu cu patimi şi păcate, ci cu DORUL. Mi-e dor de spovedaniile şi discuţiile extrem de folositoare de după; mi-e dor de harul smereniei de care se umplea chilia mea după acele spovedanii. Dar mai ales a început să-mi fie frică, de fapt mai mult spaimă, căci văd aproape zilnic împlinindu-se multe din prorociile şi vorbele pline de duh pe care le spuneai neamului român …Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor! Da, părinte! Smerenia e cheia şi taina cu care am putea învinge duhul lumii acesteia …şi tocmai asta ne lipseşte.

O altă vorbă de duh pe care ne-ai lăsat-o ca un testament, mă zdrobeşte efectiv, punându-mi în faţă crudul adevăr din cauza căruia suferim toţi… Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare.

Dar cum să nu ne temem când în lumea aceasta care s-a transformat într-un iad, aflam zilnic ştiri înspăimântătoare ca aceasta: „Un singur vecin ar putea ÎNVINGE România în cazul unui RĂZBOI. Clasamentul mondial al FORŢELOR ARMATE. Cine sunt musculoşii planetei şi unde se plasează ţara noastră”. Sau: „Ţările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei şi trei scenarii de final”.  

La astfel de ştiri bulversante, poporul român pentru care, părinte sfânt, ai sacrificat tot timpul vieţii aici pe pământ, e alarmat şi confuz, e speriat şi contrariat – şi atunciîntreabă aşa zişiicunoscători şi analişti istorici şi politici. Iată ce răspuns primim de la Mircea Cosa – unul din experţi – la întrebarea: Ce vom face noi, românii, în caz de război cu Rusia?

„Ce vom face noi? Ne temem că vor venii ruşii peste noi, dar ne mai liniştim că ne vor apăra americanii! Slavă Domnului că americanii au venit şi ne vor apăra, dar să nu uităm că ruşii sunt deja în România cu Lukoil, cu Aluminium Slatina şi cu alte multe firme ascunse în societăţi ungureşti, cipriote, austriece, etc. De aceşti ruşi cine ne apără când noi nu avem arma capitalului românesc şi nici americanii nu prea investesc la noi”?!      +Continue Reading

Prin reînhumarea Părintelui Calciu, ce-am câştigat şi ce-am pierdut?

icoana-parintele-gheorghe-calciu-savarsita-de-man-vatopedu - micde Părintele Stavrof. Constantin Catana din Sf. M-re.Varatic

În cartea „Tipic bisericesc”, se vorbeşte despre acele soroace, despre termenele îndătinate, pentru pomenirea morţilor, în care se săvârşesc rânduielile bisericeşti, ce urmează după înmormântarea fiecărui creştin ortodox, în parte. Şi acestea sunt: la trei zile, la nouă zile, la patruzeci zile, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi, în fiecare an, până la şapte ani, după moarte. Iar la şapte ani, după moarte, în biserica noastră, este şi acest obicei de a se face dezgroparea celui mort, când familia aduce la mormânt cele după rânduială, pentru pomenirea respectivă. Şi nu e de mirare, că în unele mănăstiri cu tradiţie, la împlinirea celor şapte ani, osemintele se scot afară, cu multă grijă şi cu sfântă rânduială, apoi sunt aşezate în gropniţă, unde cel rânduit merge, în fiecare zi, să aprindă candela şi a le tămâia. Astfel, se înţelege că şi la Sfânta Mănăstire Petru-Vodă, unde este înmormântat marele mărturisitor şi slujitor al Bisericii noastre, Părintele Calciu, la împlinirea celor şapte ani după deces, părinţi călugări, cu evlavie, credinţă şi minte sănătoasă, potrivit tradiţiei din Biserica noastră, au făcut acest ritual, dezgropând pe părintele, fără să fi gândit că vor face tulburare şi că vor ştirbi autoritatea Bisericii, şi că au contravenit dispoziţiilor testamentare ale Părintelui Calciu, lăsate în 28 octombrie 2006, Părintelui Justin Pârvu şi obştii de la Petru-Vodă, unde a dorit să fie înmormântat.

Monahii: Teodot şi Gabriel, cât şi ceilalţi părinţi, nu au mers pe pietatea populară, rătăcind în duhul greşelii, făcând „profanare de morminte”, încât să fi fost atât de îngrijorat şi adânc tulburat fiul părintelui, Andrei Calciu, care se află în America.

Călugării cu pricina, cunoscându-i pe unii foarte bine, nu aleargă după senzaţional, atât Monahul Teodot cât şi Gabriel, ca şi ceilalţi, cu o verticalitate sănătoasă, cu echilibrul facultăţilor intelectuale şi sufleteşti, pentru relansarea adevărului potenţial, dincolo de orice scandal monden – au vrut să aşeze cu evlavie şi adâncă smerenie, înaintea celor credincioşi, adevăratul model de mare mărturisitor, care, prin neputrezire, cu voia lui Dumnezeu, să fie icoană vie, spre care să privim noi toţi că „Dumnezeu este minunat întru Sfinţii Săi”, şi ca limbile străine să teologhisească în contextul lumii contemporane că, în vremea din urmă a comunismului, mulţi dintre cei ai neamului românesc, printre care şi Părintele Calciu, s-au făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu şi nu şi-au pierdut sufletul, şi nu s-au asfixiat cu slava lumii deşarte, căci prin dinamismul lor, parte dintre noi, am recuperat ceva dintre virtuţi. +Continue Reading

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne. +Continue Reading

Sfânta Muceniţă Ecaterina – logodnica lui Hristos. Predica mitr. Augustin de Florina

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.

Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi. Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.

Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea.Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia. +Continue Reading

Părintele Justin la început de post al Naşterii Domnului despre sfinţenie şi viaţa veşnică

1945, PATRIARHIA MOSCOVEI ŞI „TEOLOGIA BIRUINŢEI”

Odată cu apariţia la noi a filmului PREOTUL s-au născut şi discuţii despre Patriarhia Moscovei, Ortodoxia ei şi Serghianism. Vorbim despre adevăruri ale istoriei şi mărturisirii ortodoxe care trebuiesc scoase din contextul filmului şi abordate separat. Noi începem aici prin a cita un comentariu al Cuviosului Serafim Rose despre Ivan Andreev, mădular al Bisericii Ruse din Catacombe, înainte de război: „…el nu a mers niciodata spre extreme inutile in condamnarea tradarii ortodoxiei de catre Patriarhia Moscovei. Chiar si in articolul sau faimos si bine intampinat Are Patriarhia Moscovei Har? (Rusia Ortodoxa, 1948), dupa ce enumera motivele pentru care exista indoieli in privinta prezentei Harului in Tainele Patriarhiei Moscovei, el se abtine prudent de la aceasta afirmatie caustica facand urmatoarea inteleapta observatie.„caderea unei Biserici a lui Dumnezeu si transformarea ei intr-o „sinagoga a satanei” este un proces. Dar în privinţa faptului ca Biserica Sovietica a intrat pe calea care o va duce in final la aceasta „sinagoga” nu este nici un dubiu.”După acest comentariu, vă oferim un text foarte recent al teologului rus, Vladimir Moss (autor al cărţii Golgota Rusă i.e. THE RUSSIAN GOLGOTHA: NEW HISTORY TELLS STORY OF RUSSIA”™S 20th-CENTURY MARTYRS, Monastery Press) pentru a vă reaminti istoria È™i a putea înţelege complexitatea prezentului.

Este binecunoscut faptul că Patriarhia Moscovei a apărat È™i promovat cauza comunismului de aproape optzeci de ani, căutând scuze chiar È™i pentru cele mai diabolice fapte ale guvernului sovietic -iar asemenea fapte au fost fără precedent în istorie….acest proces a început cu DeclaraÈ›ia prosovietică a Mitropolitului Serghie, în 1927, È™i a luat proporţii sub Patriarhul Alexei în timpul celui de al doilea război mondial. +Continue Reading

NOII SFINŢI MARTIRI AI RUSIEI – UN EXEMPLU ţ MĂRTURISIRII CREDINŢEI ORTODOXE

Vă prezentăm fragmente din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose. âeste mărturii sunt puţin cunoscute la noi, dar cunoaşterea lor ne va îndrepta imaginea a ceea ce înseamnă adevărata şi înfricoşătoarea mărturisire a credinţei.

Vom reveni curand cu un text despre nu mai puţin extraordinara biografie a lui Ivan Andreev.

EPISCOPUL MAXIM DE SERPUKOV

Primul Episcop al Bisericii din Catacombe
comemorat pe 6 iulie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Sf. Maxim Mărturisitorul

Sf. Maxim Mărturisitorul

„Toată lumea de ar intra în comuniune cu (Patriarhul) cel eretic, eu tot nu voi intra!”

Episcopul Maxim de Serpukov, din Arhiepiscopia Moscovei, a fost în lume Mihail Alexandrovici Zhizhilenko È™i s-a născut pe 2 martie, 1885. PărinÈ›ii lui locuiau la acea vreme la Kalisha (Polonia), unde tatăl său a fost procuror al CurÈ›ii din Kalisha timp de douăzeci È™i cinci de ani È™i s-a bucurat de mult respect din partea oamenilor. Familia lor era numeroasă, patriarhală, armonioasă; toÈ›i cei nouă copii au crescut È™i au studiat în Kalisha. Mama lor i-a crescut în spirit religios, cultivând în copii dragostea pentru Hristos, Biserică È™i oameni.

El a fost fratele mai tânăr al binecunoscutului Alexandru Alexandrovici Zhizhilenko, Profesor de Drept la Universitatea din Petersburg, care în 1922 a apărut ca apărător în faimosul proces al Mitropolitului Veniamin. După cuvintele Vlădicăi Maxim, fratele său nu era un om religios, iar apariÈ›ia sa la un proces al unor „figuri bisericeÈ™ti” el a declarat ,la începutul mărturiei sale, că, fiind ateist, îÈ™i asumă doar rolul de reprezentant al legii È™i de apărător al justiÈ›iei. Cu toate acestea, atunci când a aflat de ungerea secretă a fratelui său mai tânăr, Alexandru Alexandrovici s-a dus la oficiul acestuia È™i a primit binecuvântarea sa. După spusele văduvei lui A.A. Zhizhilenko (care a murit curând după consacrarea fratelui său) acest eveniment (călugărie secretă È™i episcopat) a produs o impresie adâncă asupra lui, iar atunci când, în delir fiind, murea, el ar fi spus: „Ei spun că nu există Dumnezeu, dar El există totuÈ™i.”

După terminarea È™colii, Mihail Alexandrovici a intrat ca student în medicină la universitatea din Moscova. Rudele sale au fost surprinse, deoarece atât tatăl cât È™i trei dintre fraÈ›i erau avocaÈ›i. Asta se întâmpla cam prin 1908. În 1911, fiind student, el s-a căsătorit cu o colegă, dar nu a trăit cu ea decât o jumătate de an. Mergând la părinÈ›ii ei în oraÈ™ul Eysk, ea a murit acolo, neputând duce la capăt sarcina. Cei doi nu au dorit sub nici o formă să întrerupă artificial această sarcină, deÈ™i amândoi È™tiau că fata este în pericol să moară. Vlădica È™i-a numit soÈ›ia „o binecredincioasă”. La acea vreme È™i el fusese foarte bolnav, fiind operat de apendicită, È™i se afla într-o stare atât de gravă încât cunoscuÈ›ilor le-a fost teamă să îi spună despre moartea soÈ›iei. Atunci când a început să îÈ™i revină, mari i-au fost tristeÈ›ea È™i disperarea pentru această pierdere. +Continue Reading

MAICILE DIN SHAMRODINO ÎN ÎNCHISOAREA SOLOVKI

În cea de a patra zi, gardienilor li s-a făcut teamă de puterea nepământeană pe care păreau să o posede aceste femei, È™i au refuzat pur È™i simplu să le atingă sau să aibă în orice fel de a face cu ele. ÎnsuÈ™i comandantului i-a fost frică să le trimită din nou pe deal. Și aÈ™a ele nu au fost deranjate din rugaciune È™i au fost scoase de pe raÈ›iile de pedeapsă. Atunci când, patru ani mai târziu, am părăsit Vokuta, maicile erau tot la fabrica de cărămizi È™i în continuare nu lucraseră nici o zi pentru regimul comunist. Erau privite cu teamă È™i respect. Gardienii au fost instruiÈ›i să nu le atingă sau să le deranjeze. Ele îÈ™i găteau propria mâncare È™i îÈ™i făceau chiar propriile haine. DevoÈ›iunile lor È™i le faceau dupa propriul tipic È™i păreau mulÈ›umite È™i în pace. DeÈ™i prizoniere,ele erau libere spiritual. Nimeni in Uniunea Sovietică nu avea asemenea libertate a rugăciunii precum ele.

ȘI MIRACOLUL BĂRBĂÈšIEI LOR
comemorate pe 12 noiembrie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Peste cel care lucrează, Dumnezeu îÈ™i revarsă mila; dar cel ce iubeÈ™te primeÈ™te mângâiere
Starețul Ambrozie de la Optina

În vara lui 1929 au ajuns la Solovki în jur de treizeci de maici. Probabil că majoritatea lor veneau de la mănăstirea Shamrodino din apropierea Optinei.
Maicile nu au fost încartiruite cu celelalte femei după obicei, ci separat. Când au început să fie interogate È™i controlate, ele au refuzat să dezvăluie lucruri de bază despre ele, ca de pildă numele, anul È™i locul naÈ™terii, educaÈ›ie È™i aÈ™a mai departe.
După strigăte , ameninÈ›ări È™i bătăi ele au fost puse în detenÈ›ie solitară È™i torturate prin foame, sete È™i lipsă de somn; adică s-au folosit asupra lor metodele de presiune obiÈ™nuite. Dar maicile au rămas neînduplecate, ba chiar s-au dovedit suficient de curajoase – lucru foarte rar întâlnit în lagărele de concentrare – încât să refuze orice fel de muncă silnică.

După câteva zile, împreună cu profesorul Zhizhilenko (care a fost trimis la Solovki deoarece, în vreme ce era medic È™ef la închisoarea Taganka din Moscova, a acceptat intrarea în monahism È™i a devenit episcopul Maxim) am fost chemaÈ›i de către È™eful DirecÈ›iei Sanitare. Ni s-a poruncit, în mod confidenÈ›ial, să facem un examen medical al maicilor, cu aluzia că, e bine să reiasă faptul că nu sunt capabile de muncă fizică, astfel încât să existe un motiv oficial pentru care să fie scutite de muncă silnică. +Continue Reading

DELEGAŢIA ISTORICĂ DE LA PETROGRAD DIN 1927

„Guvernul nostru” – l-a întrerupt brusc Mitropolitul Serghie pe Ep. Dimitrie – „a persecutat clerul numai pentru crime politice.”
„âeasta este o blasfemie!” a ripostat înfierbântat Episcopul Dimitrie.
„Noi dorim să obţinem reconcilierea Bisericii ortodoxe cu regimul de guvernare” a continuat Mitropolitul Serghei iritat, „În vreme ce voi vă străduiţi să accentuaţi caracterul contra-revoluţionar al Bisericii…În consecinţă, voi sunteţi contra-revoluţionari, în timp ce noi suntem cu totul loiali regimului Sovietic!”

Un dialog cu Mitropolitul Serghie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Declaraţia infamă a Mitropolitului Serghie din 16-29 iulie, 1927, a fost resimţită ca un şoc profund de către întreaga lume ortodoxă rusă. Voci de protest, ale clericilor şi mirenilor au răsunat din fiecare colţ al pământului rus. Un volum mare de „scrisori” au fost trimise Mitropolitului Serghie, şi copii ale lor au împânzit ţara. Autorii acestor scrisori îl implorau pe Mitropolitul Serghie să renunţe la calea dezastruoasă pe care acesta o alesese.

După un torent de asemenea „scrisori” de protest, un şir nesfârşit de delegaţii a început să ia cu asalt pe Mitropolitul Serghie în Moscova.

Una dintre aceste nenumărate delegaţii a fost şi Delegaţia istorică a arhiepiscopiei Petrogradului, care a mers la Moscova pe 27 noiembrie, 1927, fiind compusă din următorii membrii: Sfinţia Sa Dimitrie Liubimov, Episcop de Gdov (Vicar al Arhiepiscopiei Petrogradului), Arhiereu Victor Dobronravov, Prof. I.M. Andreev (subsemnatul) şi C.A. Alexeev. Episcopul Dimtrie îl reprezenta pe Mitropolitul Iosif al Petrogradului şi aducea cu el o lungă scrisoare care fusese semnată de şapte episcopi aflaţi în Petrograd (între care, înafara Mitropolitului Iosif şi a Episcopului Dimitrie se numărau, Episcopul Gavriil, Episcopul Stepan şi Episcopul Serghie de Narva). Arhiereul Dobronravov reprezenta un numeros grup de clerici din Petrograd şi avea cu el o scrisoare de la ei semnată de Arhiereu Profesor F.K. Andreev. Eu reprezentam cercurile academice şi aduceam o scrisoare de la un grup de academicieni şi de profesori de la âademia de ştiinţe, universitate şi alte instutuţii de învăţământ superior; scrisoarea fusese redactată de Prof. S.S. Abramovici-Baranovschi (anterior la âademia de Jurisprudenţă Militară) şi de Prof. M.A. Novoselovi (cunoscut publicist şi editor al „Bibliotecii de Religie şi Morală”, care trăia în ascuns în Moscova şi Petrograd). C.A. Alexeev reprezenta masele largi de mireni. +Continue Reading

BISERICA DIN CATACOMBE

De aceea problema luptei împotriva comunismului este o problemă spirituală È™i nu una politică. De aceea problema diviziunilor pe bază de jurisdicÈ›ii nu este o problemă a „certei dintre episcopi pentru poziÈ›ii”. Nu, ea este o problemă a colaborării (sau a acceptării tacite) cu înaintemergătorii lui Antihrist sau a luptei fără compromisuri cu ei. Numai aceasta ne separă de cei care s-au rupt de Adevăr; dar nu ne separă de poporul rus, pentru că acolo sufletul, chiar dacă este invizibil, chiar dacă s-a retras în el însuÈ™i, este încă viu, nu este înrobit spiritual; este atras de lumina Adevărului. Și ca mărturie a acestui fapt stă existenÈ›a, în condiÈ›iile înfricoÈ™ătoare ale Uniunii Sovietice, unde mulÈ›i s-au făcut Iude, fie de frică, fie cu buna È™tiinÈ›ă, a Bisericii din Catacombe, cea care nu a căzut.”

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreyev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

„Realitatea vieÈ›ii din Uniunea Sovietică este un coÈ™mar înfricoÈ™ător care nu poate fi nici crezut, nici înÈ›eles de către cei care nu l-au trăit. Și ceea ce este cel mai înfricoÈ™ător nu sunt lipsurile materiale, arestările È™i interdicÈ›iile, ci faptul că se duce o bătălie conÈ™tientă, sistematică È™i diabolică pentru posedarea sufletului uman È™i împotriva lui Dumnezeu. âesta este scopul principal È™i tot restul îi este subordonat.

Din punct de vedere calitativ, înaintemergătorii lui Antihrist au făcut deja din împărăÈ›ia acestuia o realitate în acest loc (Rusia). Antihristului în persoană nu-i rămane nimic de inventat: lui îi va reveni misiunea de a răspândi metodele NKVD-ului sovietic (PoliÈ›ia Secretă) la celelalte cinci È™esimi ale feÈ›ei pământului. Singurul fenomen luminos, fericit È™i încurajator aici este existenÈ›a Bisericii din Catacombe, a bisericii din sălbăticie. Ea ne permite să privim cu optimism bătălia sufletului rus cu ateismul: acolo, Biserica cea nebiruită a fost păstrată, cea pe care, aÈ™a cum ne-a promis Hristos, porÈ›ile iadului nu o vor birui.

Nu pot oferi multe nume È™i evenimente. Pentru motive lesne de înÈ›eles, nici prea multe detalii nu pot aduce. Pot doar sa povestesc pe scurt sau să amintesc. Dar nici sa tac nu pot; nu am dreptul È™i nici nu vreau deoarece prin tăcerea mea aÈ™ trăda Adevărul È™i memoria acelor preoÈ›i-martiri pe care i-am văzut, cu care am vorbit È™i cu care am împărÈ›it cinci ani înfricoÈ™ători de detenÈ›ie în lagărul de concentrare de la Solovki.

Patriarhul Tihon a condus cu înÈ›elepciune corabia Bisericii pe marea vieÈ›ii care devenise atât de agitată după revoluÈ›ie. PoziÈ›ia sa a fost extraordinar de dificilă, nu doar pentru că era mereu ameninÈ›at de un pericol fizic, nici măcar pentru ca în toÈ›i cei È™apte ani ai cârmurii sale, fiecare zi a fost o tortură morală, ci pur È™i simplu pentru că nu a mai existat o asemenea perioadă în istoria Bisericii. El a trebuit să croiască un drum cu totul nou printr-o È›ară necunoscută. De aceea greÈ™elile sale sunt atât de uÈ™or de înÈ›eles È™i de iertat. Meritul său este cu atât mai mare cu cât el a prevăzut È™i a pus temelia Bisericii din Catacombe: din timpul vieÈ›ii el l-a binecuvântat pe medicul psihiatru, Profesorul Zhizhilenko, să întemeieze Biserica din Catacombe. Mai târziu, Profesorul Zhizhilenko, în timp ce lucra ca medic sub sovietici, a fost tuns È™i numit episcop al Bisericii din Catacombe, fiind ulterior arestat, întemniÈ›at È™i, în 1930, împuÈ™cat.
După moartea Patriarhului, succesorii săi au fost proscriÈ™i unul după altul. Și apoi, Mitropolitul Serghie, devenind cap al Bisericii, a publicat DeclaraÈ›ia cunoscută de toÈ›i, prin care consideră bucuriile È™i tristeÈ›ile revoluÈ›iei ca fiind È™i ale sale È™i îi numeÈ™te pe toÈ›i martirii „criminali politici”. +Continue Reading