NOII SFINŢI MARTIRI AI RUSIEI – UN EXEMPLU ţ MĂRTURISIRII CREDINŢEI ORTODOXE

  • iunie 24, 2010
  • MĂRTURISIRI SEC. XX-XXI
  • 0 comentarii

Vă prezentăm fragmente din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose. âeste mărturii sunt puţin cunoscute la noi, dar cunoaşterea lor ne va îndrepta imaginea a ceea ce înseamnă adevărata şi înfricoşătoarea mărturisire a credinţei.

Vom reveni curand cu un text despre nu mai puţin extraordinara biografie a lui Ivan Andreev.

EPISCOPUL MAXIM DE SERPUKOV

Primul Episcop al Bisericii din Catacombe
comemorat pe 6 iulie

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

Sf. Maxim Mărturisitorul

Sf. Maxim Mărturisitorul

„Toată lumea de ar intra în comuniune cu (Patriarhul) cel eretic, eu tot nu voi intra!”

Episcopul Maxim de Serpukov, din Arhiepiscopia Moscovei, a fost în lume Mihail Alexandrovici Zhizhilenko È™i s-a născut pe 2 martie, 1885. PărinÈ›ii lui locuiau la acea vreme la Kalisha (Polonia), unde tatăl său a fost procuror al CurÈ›ii din Kalisha timp de douăzeci È™i cinci de ani È™i s-a bucurat de mult respect din partea oamenilor. Familia lor era numeroasă, patriarhală, armonioasă; toÈ›i cei nouă copii au crescut È™i au studiat în Kalisha. Mama lor i-a crescut în spirit religios, cultivând în copii dragostea pentru Hristos, Biserică È™i oameni.

El a fost fratele mai tânăr al binecunoscutului Alexandru Alexandrovici Zhizhilenko, Profesor de Drept la Universitatea din Petersburg, care în 1922 a apărut ca apărător în faimosul proces al Mitropolitului Veniamin. După cuvintele Vlădicăi Maxim, fratele său nu era un om religios, iar apariÈ›ia sa la un proces al unor „figuri bisericeÈ™ti” el a declarat ,la începutul mărturiei sale, că, fiind ateist, îÈ™i asumă doar rolul de reprezentant al legii È™i de apărător al justiÈ›iei. Cu toate acestea, atunci când a aflat de ungerea secretă a fratelui său mai tânăr, Alexandru Alexandrovici s-a dus la oficiul acestuia È™i a primit binecuvântarea sa. După spusele văduvei lui A.A. Zhizhilenko (care a murit curând după consacrarea fratelui său) acest eveniment (călugărie secretă È™i episcopat) a produs o impresie adâncă asupra lui, iar atunci când, în delir fiind, murea, el ar fi spus: „Ei spun că nu există Dumnezeu, dar El există totuÈ™i.”

După terminarea È™colii, Mihail Alexandrovici a intrat ca student în medicină la universitatea din Moscova. Rudele sale au fost surprinse, deoarece atât tatăl cât È™i trei dintre fraÈ›i erau avocaÈ›i. Asta se întâmpla cam prin 1908. În 1911, fiind student, el s-a căsătorit cu o colegă, dar nu a trăit cu ea decât o jumătate de an. Mergând la părinÈ›ii ei în oraÈ™ul Eysk, ea a murit acolo, neputând duce la capăt sarcina. Cei doi nu au dorit sub nici o formă să întrerupă artificial această sarcină, deÈ™i amândoi È™tiau că fata este în pericol să moară. Vlădica È™i-a numit soÈ›ia „o binecredincioasă”. La acea vreme È™i el fusese foarte bolnav, fiind operat de apendicită, È™i se afla într-o stare atât de gravă încât cunoscuÈ›ilor le-a fost teamă să îi spună despre moartea soÈ›iei. Atunci când a început să îÈ™i revină, mari i-au fost tristeÈ›ea È™i disperarea pentru această pierdere.

Potrivit surorii sale, la acea vreme, fratele ei a avut un vis care avea să îi schimbe foarte mult viaÈ›a. El È™i-a văzut mama, care era moartă deja, spunându-i să se roage la Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginÈ›i, pe care ea îl venerase în timpul vieÈ›ii. Chiar a doua zi, Mihail s-a dus la capela Sfântului Pantelimon din Moscova, a cumpărat o mică icoană a sfântului de care nu s-a mai despărÈ›it niciodată, iar rugaciunile către Sf. Pantelimon i-au ajutat mai târziu în viaÈ›ă. El a devenit religios, foarte bun, degrabă săritor la necazurile oamenilor È™i i-a ajutat pe săraci.

Trebuie să menÈ›ionăm È™i că Domnul i-a dat un mare talent muzical. Cânta superb la pian, el însuÈ™i compunea muzică È™i, ca psihiatru, folosea muzica în tratamentul pacienÈ›ilor.

După absolvirea facultăÈ›ii, Mihail a lucrat ca psihiatru în districtul Sokolniki al Moscovei. În 1914, când a început războiul, el a devenit psihiatru în batalionul Kuban Plastan È™i a fost trimis pe frontul austriac. âolo, a fost aproape să moară de tifos È™i a devenit medic terapeut practicant. Pentru următorii câÈ›iva ani el a ocupat funcÈ›ia de medic È™ef la închisoarea Taganka din Moscova.

În 1921, sora sa din Belgrad primea ultima È™i singura scrisoare de la fratele său. În acea scrisoare, el începea cu semnul crucii È™i scria că suntem cu toÈ›ii păcătoÈ™i în nenorocirile care vin asupra noastră È™i că trebuie să ne rugăm Domnului È™i să îi cerem iertarea È™i ajutorul. Un an sau doi mai târziu, ea a mai primit o scrisoare, de data aceasta de la prieteni, prin care era anunÈ›ată că Mihail a fost rânduit preot fără să îÈ™i părăsească poziÈ›ia sa anterioară, cea de medic de închisoare. Astfel, el a devenit medic atât de trupuri cât È™i de suflete; pentru o vreme, duÈ™manii nu au aflat despre aceasta. Mai târziu, ea avea să fie informată că fratele său a fost trimis pentru trei ani „într-unul dintre acele locuri din Nord” (de fapt, un lagăr penitenciar).

Medicul spitalului închisorii era cunoscut tuturor celor închiÈ™i în acest loc de temut, umplut mult peste capacitate mai ales cu deÈ›inuÈ›i de drept comun, dar într-o măsură semnificativă, È™i cu deÈ›inuÈ›i politici. ToÈ›i l-au cunoscut bine È™i È™i l-au amintit ca pe îngerul de pază al închisorii.
În această poziÈ›ie dificilă, el a fost nu numai un medic, dar È™i un cunoscător al inimilor, un mângâietor È™i un părinte. Înaintea lui, ca doctor, nu arareori ca în faÈ›a unui preot, cei mai inveteraÈ›i È™i incorigibili răufăcători se mărturiseau, găsind nu numai mângâiere, dar uneori chiar È™i drumul înapoi către o viaÈ›ă cinstită. MulÈ›i din Moscova È™tiau că el dormea pe scânduri neacoperite, că mânca mâncare de închisoare, că îÈ™i împărÈ›ea mereu salariul la prizonieri. El se purta în felul acesta nu numai sub BolÈ™evici, dar o făcuse È™i înainte, sub guvernul Èšarist.

Fiind un om adânc religios, Vlădica, pe vremea când era încă mirean, l-a cunoscut pe Patriarhul Tihon, pe care îl admira profund. Patriarhul, la rândul său, l-a iubit mult pe Dr. Zhizhilenko ale cărui sfaturi le-a urmat adeseori. Legătura dintre ei a devenit ,cu timpul, o prietenie foarte apropiată. După spusele Vlădicii Maxim, Patriarhul i-a încredinÈ›at cele mai ascunse gânduri È™i simÈ›iri. Astfel, de exemplu, într-una dintre conversaÈ›iile lor, SfinÈ›ia Sa È™i-a exprimat faÈ›ă de Vlădica Maxim (pe atunci încă un simplu doctor) îndoielile sale dureroase cu privire la viitorul concesiunilor faÈ›ă de puterea sovietică. Făcând aceste concesii, el a devenit din ce în ce mai convins, cu groază, că limitele pretenÈ›iilor „politiceÈš”ale puterii Sovietice se întind dincolo de cele ale credinÈ›ei în Hristos È™i în Biserică. Și nu cu mult înainte de moartea sa, Patriarhul È™i-a exprimat opinia că, aparent, singura cale prin Biserica Ortodoxă Rusă îÈ™i poate păstra credinÈ›a în Hristos ar fi, în viitorul apropiat, intrarea în Catacombe. Deci, Patriarhul Tihon l-a binecuvântat pe Dr. Zhizhilenko să accepte monahismul în ascuns È™i să devină episcop în secret, în caz că ierarhia bisericii avea să-L trădeze pe Hristos È™i să predea puterii Sovietice libertatea spirituală a Bisericii.

Atunci când Vlădica ne-a povestit nouă, medici întemniÈ›aÈ›i la Solovki È™i TihoniÈ›i adevăraÈ›i, despre refuzul Patriarhului de a da binecuvântare unuia dintre participanÈ›ii la MiÈ™carea Albă, el a vrut să ne explice în detaliu extrema precauÈ›ie a Patriarhului Tihon, care nu îÈ™i dezvăluia opÈ›iunile politice autentice celor din jur, ci doar prietenului său apropiat È™i nu mai puÈ›in precaut decât el, faÈ›ă de care îÈ™i arăta imensa bucurie legată de activitatea Mitropolitului Antonie în străinătate. „Cum ei înÈ›eleg acolo totul fără să mă judece!” ar fi spus odată Patriarhul cu lacrimi în ochi, referindu-se la activitatea KarlovaniÈ›ilor (Biserica Rusă din afara Rusiei condusă până la moartea sa în 1936 de Mitropolitul Antonie KrapoviÈ›chi).

Vlădica Maxim ne-a relatat în detaliu despre multele încercări de a-l ucide pe Patriarhul Tihon. Odată, un presupus nebun, s-a aruncat asupra Patriarhului cu un cuÈ›it atunci când acesta ieÈ™ea din altar. Însă, în mod neaÈ™teptat, în locul Patriarhului a ieÈ™it altcineva, È™i „nebunul”, fiind „în mod sănătos surprins”, nu l-a mai rănit pe acela. Altă dată, când păzitorul chiliei Patriarhului a fost omorât, criminalul s-a năpustit în apartamentele Patriarhale, fără să îl observe pe Patriarh È™ezând într-un fotoliu. Câteva tentative de otrăvire a Patriarhului s-au făcut prin medicamentele trimise acestuia.

Vlădica Maxim ne-a spus È™i despre anumite diferende dintre el si Patriarhul Tihon. În speÈ›ă, SfinÈ›ia Sa era mai curând optimist, crezând că teroarea sovietică va trece iar Rusia se va renaÈ™te prin pocăinÈ›ă. Însă Vlădica Maxim avea o poziÈ›ie pesimistă asupra evenimentelor care aveau loc È™i credea că noi intraserăm deja în zilele din urmă ale perioadei apocaliptice. „Aparent” a spus zâmbind Vlădica Maxim (ceea ce întâmpla rar) „ne-am contaminat unul pe celălalt în atitudinile noastre: eu l-am infectat pe el cu pesimism, iar el pe mine cu optimism.”

SfinÈ›ia sa Patriarhul Tihon a murit pe 25 martie 1925 fiind, după cele spuse de Vlădica Maxim, otrăvit fără îndoială. „Testamentul” Patriarhului a fost, potrivit afirmaÈ›iilor sale categorice, o contrafacere. El a citat în această privinÈ›ă, autoritatea opiniei fratelui său, profesor de drept.

Mihail Alexadrovici a împlinit dorinÈ›a de pe urmă a Patriarhului Tihon È™i, în 1927, atunci când Mitropolitul Serghie si-a publicat cunoscuta DeclaraÈ›ie, a primit în secret numele de Maxim, a fost consacrat È™i a devenit primul episcop la Bisericii din Catacombe.

Atunci când noul episcop ilegal a apărut în secret în Serpukov, fiind consacrat la Petrograd de către „rebelul” È™i „suspendatul” episcop Dimitrie (de Gdov), care atunci conducea întreaga opoziÈ›ie faÈ›ă de Mitropolitul Serghie ca succesor al Mitropolitului Iosif, È™i când credincioÈ™ii moscoviÈ›i au recunoscut în persoana noului episcop pe fostul doctor de la „Taganka”, evenimentul a produs o impresie puternică. În Serpukov, în scurt timp, toate cele 18 parohii s-au alăturat noului episcop, adică opoziÈ›iei. La fel s-a întâmplat È™i în Kolomna învecinată. În Zvenigorod, Volokolamsk,Pereyaslav, Zadessky È™i în alte oraÈ™e, un număr semnificativ de parohii au urmat exemplul Serpukovului.

De mare interes este următorul document – o declaraÈ›ie trimisă Mitropolitului Serghie de către clericii È™i mirenii din Serpukov pe 30 decembrie 1927, declaraÈ›ie despre care trebuie să presupunem că nu a fost scrisă fără influenÈ›a, modificarea sau chiar calitatea de autor a episcopului Maxim.

„În numele Tatălui, al Fiului È™i al Sfântului Duh. Amin!”
„Considerand că nu mai putem rămâne pe calea alunecoasă È™i ambiguă pe care Tu, prin DeclaraÈ›ia È™i decretele tale, ai pus întreaga Biserică Ortodoxă, È™i supunându-ne vocii conÈ™tiinÈ›ei È™i a datoriei în faÈ›a lui Dumnezeu È™i a credincioÈ™ilor, noi cei ce semnăm aici, întrerupem legăturile canonice È™i comuniunea în rugaciune cu tine È™i cu aÈ™a zisul „Sinod Patriarhal” È™i refuzăm să te recunoaÈ™tem pe Tine ca Locum Tenens al scaunului Patriarhal, pentru următoarele motive:
1. DeclaraÈ›ia ta din 16 iulie, ucazul Tău din 20 octombrie È™i tot ce se cunoaÈ™te despre conducerea Ta asupra Bisericii, vorbeÈ™te de la sine despre faptul că tu ai pus Biserica sub comanda autorităÈ›ilor civile È™i ai deposedat-o de independenÈ›a È™i libertatea ei interioară, astfel încălcând canoanele bisericeÈ™ti È™i opunându-te decretelor autorităÈ›ilor civile.
2. Astfel, Tu nu eÈ™ti altceva decât o continuare a miÈ™cării aÈ™a numiÈ›ilor „RenovaÈ›ioniÈ™ti”(Biserica Vie), doar că într-o formă mai rafinată È™i mai periculoasă, pentru că, în timp ce declari păstrarea canonicităÈ›ii È™i apărarea Ortodoxiei, Tu înceÈ›oÈ™ezi minÈ›ile credincioÈ™ilor È™i ascunzi cu bună È™tiinÈ›ă ochilor lor abisul spre care Tu È™i decretele Tale conduc fără putinÈ›ă de oprire, Biserica.
3. Rezultatul Politicii Tale stă în faÈ›a noastră. CredincioÈ™ii din oraÈ™ul Serpukov, tulburaÈ›i de decretele Tale se regăsesc alarmaÈ›i È™i dezarmaÈ›i în faÈ›a destinului Sfintei Biserici Ortodoxe. Noi, păstorii lor, puÈ™i de tine pe o cărare ambiguă, nu numai că nu putem să le liniÈ™tim inimile È™i minÈ›ile, ci mai curând stârnim în ei suspiciunea trădării lucrării ortodoxe È™i alăturării taberei „RenovaÈ›ioniste”.
Toate acestea ne obligă în mod imperativ să ne ridicăm vocea È™i să întrerupem deja criminala noastră tăcere despre greÈ™elile È™i acÈ›iunile Tale incorecte È™i, cu binecuvântarea lui Dimitrie, Episcop de Gdov, ne disociem de Tine È™i de cei ce te inconjoară pe Tine. Părăsindu-te, noi nu ne depărtăm de adevăratul Locum Tenens, Mitropolitul Petru, È™i ne supunem judecăÈ›ii unui viitor consiliu. Fie ca acest dorit consiliu, singurul nostru judecător competent, să nu ne găsească vinovaÈ›i pentru îndrăzneala noatră. Fie ca el să nu ne judece ca dispreÈ›uitori ai canoanelor sacre ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, ci doar ca temători ai încălcării lor.”

InfluenÈ›a Episcopului Maxim a crescut constant È™i s-a mărit în special după introducerea în Liturghie, la Petrograd a faimoasei „Rugaciuni pentru Sfânta Biserică”, cunoscută printre credinciosi mai ales sub denumirea de „Rugaciune cu privire la BolÈ™evici”. Diferite voci atribuie această rugăciune insuÈ™i episcopului Maxim. Soarta sa a fost pecetluită. AutorităÈ›ile bolÈ™evice îl È™tiau ca medic, ca angajat al Sovietelor. ApariÈ›ia sa în rasă neagră ca lider al Bisericii mărturisitoare era un act de înaltă sfidare.

În noua sa poziÈ›ie, Vlădica nu a rezistat pentru multă vreme. El a fost arestat la mijlocul lui 1929 È™i, în consecinÈ›a, a petrecut doi ani întregi în temniÈ›ă înainte de a-È™i câÈ™tiga coroana de martir.

Episcopul ascuns s-a purtat atât de prudent È™i a răspuns interogaÈ›iilor atât de înÈ›elept, încât reprezentanÈ›ii PoliÈ›iei Secrete care l-au anchetat nu l-au putut acuza decât pentru ungerea sa secretă, simultană cu activitatea sa de Medic Șef al închisorii Taganka È™i s-au limitat la sentinÈ›a de „trei ani în închisoarea Solovki” (în acord cu art. 58, pt. 10, adică pentru propagandă contrarevoluÈ›ionară).

Va Urma

Tags:

Niciun comentariu

    Leave a Comment