Secţiunea SFINŢII PĂRINŢI

Sfânta Muceniţă Ecaterina – logodnica lui Hristos. Predica mitr. Augustin de Florina

Sfânta Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru. Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.

Vom vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi. Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos. S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din Alexandria.

Dar şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda tuturor presiunilor alor ei.

Dacă cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm. Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi ea.Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în special în aceste chestiuni.

Aşadar făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia. +Continue Reading

BISERICA DIN CATACOMBE

De aceea problema luptei împotriva comunismului este o problemă spirituală È™i nu una politică. De aceea problema diviziunilor pe bază de jurisdicÈ›ii nu este o problemă a „certei dintre episcopi pentru poziÈ›ii”. Nu, ea este o problemă a colaborării (sau a acceptării tacite) cu înaintemergătorii lui Antihrist sau a luptei fără compromisuri cu ei. Numai aceasta ne separă de cei care s-au rupt de Adevăr; dar nu ne separă de poporul rus, pentru că acolo sufletul, chiar dacă este invizibil, chiar dacă s-a retras în el însuÈ™i, este încă viu, nu este înrobit spiritual; este atras de lumina Adevărului. Și ca mărturie a acestui fapt stă existenÈ›a, în condiÈ›iile înfricoÈ™ătoare ale Uniunii Sovietice, unde mulÈ›i s-au făcut Iude, fie de frică, fie cu buna È™tiinÈ›ă, a Bisericii din Catacombe, cea care nu a căzut.”

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreyev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

„Realitatea vieÈ›ii din Uniunea Sovietică este un coÈ™mar înfricoÈ™ător care nu poate fi nici crezut, nici înÈ›eles de către cei care nu l-au trăit. Și ceea ce este cel mai înfricoÈ™ător nu sunt lipsurile materiale, arestările È™i interdicÈ›iile, ci faptul că se duce o bătălie conÈ™tientă, sistematică È™i diabolică pentru posedarea sufletului uman È™i împotriva lui Dumnezeu. âesta este scopul principal È™i tot restul îi este subordonat.

Din punct de vedere calitativ, înaintemergătorii lui Antihrist au făcut deja din împărăÈ›ia acestuia o realitate în acest loc (Rusia). Antihristului în persoană nu-i rămane nimic de inventat: lui îi va reveni misiunea de a răspândi metodele NKVD-ului sovietic (PoliÈ›ia Secretă) la celelalte cinci È™esimi ale feÈ›ei pământului. Singurul fenomen luminos, fericit È™i încurajator aici este existenÈ›a Bisericii din Catacombe, a bisericii din sălbăticie. Ea ne permite să privim cu optimism bătălia sufletului rus cu ateismul: acolo, Biserica cea nebiruită a fost păstrată, cea pe care, aÈ™a cum ne-a promis Hristos, porÈ›ile iadului nu o vor birui.

Nu pot oferi multe nume È™i evenimente. Pentru motive lesne de înÈ›eles, nici prea multe detalii nu pot aduce. Pot doar sa povestesc pe scurt sau să amintesc. Dar nici sa tac nu pot; nu am dreptul È™i nici nu vreau deoarece prin tăcerea mea aÈ™ trăda Adevărul È™i memoria acelor preoÈ›i-martiri pe care i-am văzut, cu care am vorbit È™i cu care am împărÈ›it cinci ani înfricoÈ™ători de detenÈ›ie în lagărul de concentrare de la Solovki.

Patriarhul Tihon a condus cu înÈ›elepciune corabia Bisericii pe marea vieÈ›ii care devenise atât de agitată după revoluÈ›ie. PoziÈ›ia sa a fost extraordinar de dificilă, nu doar pentru că era mereu ameninÈ›at de un pericol fizic, nici măcar pentru ca în toÈ›i cei È™apte ani ai cârmurii sale, fiecare zi a fost o tortură morală, ci pur È™i simplu pentru că nu a mai existat o asemenea perioadă în istoria Bisericii. El a trebuit să croiască un drum cu totul nou printr-o È›ară necunoscută. De aceea greÈ™elile sale sunt atât de uÈ™or de înÈ›eles È™i de iertat. Meritul său este cu atât mai mare cu cât el a prevăzut È™i a pus temelia Bisericii din Catacombe: din timpul vieÈ›ii el l-a binecuvântat pe medicul psihiatru, Profesorul Zhizhilenko, să întemeieze Biserica din Catacombe. Mai târziu, Profesorul Zhizhilenko, în timp ce lucra ca medic sub sovietici, a fost tuns È™i numit episcop al Bisericii din Catacombe, fiind ulterior arestat, întemniÈ›at È™i, în 1930, împuÈ™cat.
După moartea Patriarhului, succesorii săi au fost proscriÈ™i unul după altul. Și apoi, Mitropolitul Serghie, devenind cap al Bisericii, a publicat DeclaraÈ›ia cunoscută de toÈ›i, prin care consideră bucuriile È™i tristeÈ›ile revoluÈ›iei ca fiind È™i ale sale È™i îi numeÈ™te pe toÈ›i martirii „criminali politici”. +Continue Reading