Secţiunea BISERICA LUI HRISTOS

BISERICA DIN CATACOMBE

De aceea problema luptei împotriva comunismului este o problemă spirituală È™i nu una politică. De aceea problema diviziunilor pe bază de jurisdicÈ›ii nu este o problemă a „certei dintre episcopi pentru poziÈ›ii”. Nu, ea este o problemă a colaborării (sau a acceptării tacite) cu înaintemergătorii lui Antihrist sau a luptei fără compromisuri cu ei. Numai aceasta ne separă de cei care s-au rupt de Adevăr; dar nu ne separă de poporul rus, pentru că acolo sufletul, chiar dacă este invizibil, chiar dacă s-a retras în el însuÈ™i, este încă viu, nu este înrobit spiritual; este atras de lumina Adevărului. Și ca mărturie a acestui fapt stă existenÈ›a, în condiÈ›iile înfricoÈ™ătoare ale Uniunii Sovietice, unde mulÈ›i s-au făcut Iude, fie de frică, fie cu buna È™tiinÈ›ă, a Bisericii din Catacombe, cea care nu a căzut.”

(traducere din limba engleza din volumul SfinÈ›ii Catacombelor Rusiei – VieÈ›ile noilor martiri de Ivan Andreyev, îngrijit È™i completat de Ieromonah Seraphim Rose, Saint Herman of Alaska Press, Platina, California, 1982)

„Realitatea vieÈ›ii din Uniunea Sovietică este un coÈ™mar înfricoÈ™ător care nu poate fi nici crezut, nici înÈ›eles de către cei care nu l-au trăit. Și ceea ce este cel mai înfricoÈ™ător nu sunt lipsurile materiale, arestările È™i interdicÈ›iile, ci faptul că se duce o bătălie conÈ™tientă, sistematică È™i diabolică pentru posedarea sufletului uman È™i împotriva lui Dumnezeu. âesta este scopul principal È™i tot restul îi este subordonat.

Din punct de vedere calitativ, înaintemergătorii lui Antihrist au făcut deja din împărăÈ›ia acestuia o realitate în acest loc (Rusia). Antihristului în persoană nu-i rămane nimic de inventat: lui îi va reveni misiunea de a răspândi metodele NKVD-ului sovietic (PoliÈ›ia Secretă) la celelalte cinci È™esimi ale feÈ›ei pământului. Singurul fenomen luminos, fericit È™i încurajator aici este existenÈ›a Bisericii din Catacombe, a bisericii din sălbăticie. Ea ne permite să privim cu optimism bătălia sufletului rus cu ateismul: acolo, Biserica cea nebiruită a fost păstrată, cea pe care, aÈ™a cum ne-a promis Hristos, porÈ›ile iadului nu o vor birui.

Nu pot oferi multe nume È™i evenimente. Pentru motive lesne de înÈ›eles, nici prea multe detalii nu pot aduce. Pot doar sa povestesc pe scurt sau să amintesc. Dar nici sa tac nu pot; nu am dreptul È™i nici nu vreau deoarece prin tăcerea mea aÈ™ trăda Adevărul È™i memoria acelor preoÈ›i-martiri pe care i-am văzut, cu care am vorbit È™i cu care am împărÈ›it cinci ani înfricoÈ™ători de detenÈ›ie în lagărul de concentrare de la Solovki.

Patriarhul Tihon a condus cu înÈ›elepciune corabia Bisericii pe marea vieÈ›ii care devenise atât de agitată după revoluÈ›ie. PoziÈ›ia sa a fost extraordinar de dificilă, nu doar pentru că era mereu ameninÈ›at de un pericol fizic, nici măcar pentru ca în toÈ›i cei È™apte ani ai cârmurii sale, fiecare zi a fost o tortură morală, ci pur È™i simplu pentru că nu a mai existat o asemenea perioadă în istoria Bisericii. El a trebuit să croiască un drum cu totul nou printr-o È›ară necunoscută. De aceea greÈ™elile sale sunt atât de uÈ™or de înÈ›eles È™i de iertat. Meritul său este cu atât mai mare cu cât el a prevăzut È™i a pus temelia Bisericii din Catacombe: din timpul vieÈ›ii el l-a binecuvântat pe medicul psihiatru, Profesorul Zhizhilenko, să întemeieze Biserica din Catacombe. Mai târziu, Profesorul Zhizhilenko, în timp ce lucra ca medic sub sovietici, a fost tuns È™i numit episcop al Bisericii din Catacombe, fiind ulterior arestat, întemniÈ›at È™i, în 1930, împuÈ™cat.
După moartea Patriarhului, succesorii săi au fost proscriÈ™i unul după altul. Și apoi, Mitropolitul Serghie, devenind cap al Bisericii, a publicat DeclaraÈ›ia cunoscută de toÈ›i, prin care consideră bucuriile È™i tristeÈ›ile revoluÈ›iei ca fiind È™i ale sale È™i îi numeÈ™te pe toÈ›i martirii „criminali politici”. +Continue Reading

Revista AXA

A aparut numarul 39 al revistei AXACiprian BOJAN – redactor, Marius CARAMAN – fotografii, Costin C. – consultant, Eleodorus ENĂCHESCU – redactor, Alina GLOD – secretar general de redacţie, Cristian IORDAN – difuzare, Grigore OPRIŢA – consultant, Ioana MIHAI – difuzare, Dragoş NICU – redactor şef adjunct, Ştefan PLĂMĂDEţĂ – redactor, Ionuţ RUSE – director difuzare, SACCSIV – redactor, Florin STUPARU – redactor şef, Şerban TEODORESCU – IT, Mugur VASILIU – director.

Puteţi să vă procuraţi publicaţia AXA la numărul de telefon 0721.094.447 – Ionuţ RUSE sau la adresa: Ionuţ RUSE – comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, cod 917025

http://axa.info.ro

INTRE ECONOMIA LUMII..SI ICONOMIA LUI DUMNEZEU

A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă „de lume” plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

„Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic care promite să rezolve totul în mod miraculos. Poate e şi un progres tehnologic util dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Or izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste. Şi atunci omul caută alte surse, orice: faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât întru Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surogate, şi atunci caută şi mai tare. „

Directorul de bancă devenit călugăr

text de Paula Anastasia Tudor preluat din Jurnalul.ro din data de 21/05/2010

„Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos.”


A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă „de lume” plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti, în 1980. S-a angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia Generală a Vămilor. În ”™90, după o scurtă prezenţă la Departamentul pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind „fratele Ilarion”, iar în aprilie, acelaşi an, a fost hirotonit.

CE E CULOAREA?
A crescut într-un mediu deloc religios. Născut în ”™56, „în plină perioadă stalinistă”, cum spune el, părinţii fiind şi ei „un produs al regimului”. Părintele exemplifică: „tata, pentru că nu ieşise niciodată din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo.” La biserică îl mai ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă a început să caute. „Aveam întrebări fără răspuns…”

Şi atunci a început să citească, mai ales filosofie, însă „fără să găsesc ceva care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine” spune el, mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o carte din colecţia „Idei Contemporane” a Editurii Politice. „În această colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de economie, mai toate cu idei de stânga.

Printre ele mai scăpau şi altele, ca de exemplu „Spirit şi Materie” a fizicianului Erwin Schroedinger. âest om spunea că spiritul e altceva decât materia. Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră spirituală culorile şi lumina. Ei, pus în faţa unei astfel de abordări am început să mai caut, să citesc mai mult şi am devenit, să zic, nu neapărat creştin, am devenit teist: da, există Dumnezeu…” +Continue Reading

Dialog cu un preot Adevărat Ortodox: Părintele Steven Allen

 Sfântul Ioan Maximovici în 1963, la sediul Exarhatului american al Bisericii Vechi-Calendariste din Grecia cu arhiepiscopul Petros de Astoria

Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această hotărâre?

Părintele Steven Allen: Am fost îngrijorat de faptul că în ultima vreme în ROCOR în unele locuri unii ierarhi şi clerici slujeau împreună cu Biserici Ortodoxe membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi cred cu hotărâre că apartenenţa la CMB este de facto apostazie. Pe măsură ce studiam scrierile Sfinţilor Părinţi şi istoria Bisericii şi mă rugam, înţelegeam că nu poţi fi în comuniune cu ereticii.

Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi! Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe comuniunea cu această apostazie.

Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!

Aşa că mi-am dat seama că ROCOR-ul se adâncea şi mai mult în această apostazie, iar mie nu mi-a rămas decât să mă rup de ei. Iar Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei încă mărturiseşte drept credinţa: nu are comuniune cu ecumeniştii, nu propovăduieşte nici o erezie, aşa că am simţit că pot fi în siguranţă duhovniceşte, dacă voi trece în Biserica Ortodoxă Adevărată a Greciei. Iată de ce m-am alăturat acestei Biserici.

Reporter: Sunteţi preot adevărat ortodox de mai bine de 20 de ani: care este experienţa Sfinţiei Voastre ca preot în America în aceste vremuri de apostazie?

Părintele Steven Allen: Trebuie să înţelegem că această apostazie a cuprins întreaga lume, iar experienţa noastră în America este doar o variantă locală a apostaziei globale. Esenţa acestei experienţe a apostaziei este aceeaşi pretutindeni: este pregătirea pentru antihrist şi cred că, în primul rand, este caracterizată de lipsa de dragoste pentru Adevăr. Nu există dragoste pentru Adevăr. Oamenii nu vor să cunoască Adevărul, ei vor doar să se simtă bine şi vor să trăiască doar într-o aparenţă de realitate, dar nu în realitate!

Şi desigur America este locul unde a fost plăsmuită pseudo-realitatea timpurilor moderne: Holywood, televiziunea şi celelalte. Putem spune că America este laboratorul în care apostazia a creat tehnologia şi metodele de a plăsmui o virtualitate sau o pseudo-realitate pentru a spăla pe creier pe toţi oamenii. De pildă tehnologia folosită în ţările comuniste: putem vorbi de filmele de propagandă comunistă care au fost perfecţionate în America şi care au fost finanţe şi create de aceleaşi persoane.

Americanii – într-o anumită măsură – sunt naivi, ei nu sunt cinici ca europenii. Poţi vorbi cu americanii despre religie şi ei ascultă, dar pe de altă parte americanii sunt foarte superficiali: dacă încerci să mergi în profunzime, mai la adânc, nu-i mai interesează. De aceea este dificil să-l faci pe americanul cu psihologia tipic americană, să aprofundeze Ortodoxia. Ortodoxia Mondială, nou-calendariştii, moderniştii fac convertiţi în America: antiohienii, grecii nou-calendarişti, O.C.A. Dar aceştia, care sunt protestanţi, nu devin ortodocşi, ci aduc Ortodoxia în ceva protestant. De pildă nişte predicatori, reverenzi protestanţi, trecând la Ortodoxie, într-o zi sunt mirunşi, iar a doua zi sunt preoţiţi. Ei vin împreună cu prozeliţii lor şi într-un an au scris deja cinci cărţi în care spun tuturor ce-i Ortodoxia. Modul lor de a scrie este grosier şi superficial, iar dacă încerci să-i aduci la o înţelegere mai adâncă a Ortodoxiei, devin neliniştiţi, căci sunt implicaţi în marketing: au cărţi de vândut, au nevoie de adepţi şi vor o ortodoxie facilă, de consum. Iată ideologia americană, care se împrăştie în toată lumea: „fă-o repede!”, „fă-o uşor!”, „fă-o superficial!” ca la TV. Uitaţi-vă la un show TV tipic: într-o oră, ei prezintă o problemă şi o şi rezolvă: au ucis „băiatul rău” – „bum!” – şi toată lumea e fericită!

Aşa este religia americană. Ea trebuie caracterizată ca pseudo-ortodoxie; este americanizarea religiei: e ceva superficial, frumos ambalat. Gândiţi-vă la ceva frumos ambalat pentru supermarket, ca să fie bine vândut. Iar ierarhia Ortodoxiei Mondiale a devenit expertă în aşa ceva. Ei produc o Biserică de faţadă: „o, ce catedrală frumoasă!”, „uite, ce biserică frumoasă!”, „ce veşminte frumoase!”, „ce cântare frumoasă!”. Iar oamenii zic: „âeasta este adevărata Biserică!” Dar din spatele acestor lucruri frumoase rânjesc francmasonii! Apoi clericii acestor biserici frumoase se roagă cu papa şi aşa mai departe… Deci e totul de faţadă!

Cred că acest fel de religie a fost creat în America. S-ar putea spune că America este un laborator în care a fost creată o falsă religie.

Aşadar din experienţa mea, am văzut că americanii sunt foarte politicoşi: nu ar atacata preoţii sau Biserica ta. Ei vor spune: „O, eşti ortodox? Ce nostim!” Eu vorbesc cu tine: Ce nostim, eşti ortodox! Eu sunt închinător la draci. Şi asta-i nostim! Deci totul este nostim şi toată lumea se distrează, dar probleme serioase nu se pot discuta.

Nu este doar o problemă de dogmă, este o întreagă problemă de cultură şi de mentalitate, iar sistemul educaţional din America este acum răspandit în Uniunea Europeană; NATO cu bombele ei, Banca Mondială cu banii ei împrăştie sistemul american de educaţie peste tot în lume. Iar esenţa educaţiei americane este de a tâmpi lumea.

Americanii nu pot gândi. Ei nu cunosc istorie, nu învaţă limbile clasice, nu sunt deprinşi cu logica, ei nu ştiu nimic şi nu pot gândi; dacă nu rezolvi ceva în două minute, nici nu se uită la tine! Dacă vorbeşti despre istorie unui american: „Ştii cine a fost ţarul Rusiei?”, „Ştii ce este un Sinod Ecumenic?”, ei spun doar: „nene, nu vreau să vorbesc despre asta, spune-mi despre Isus.; vreau să îl simt aproape pe Isus!”- lucruri de felul acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?

Cum am spus: nu este doar o problemă dogmatică, este problema unui nou tip de fiinţă umană: ştiţi că în Rusia bolşevicii au creat homo sovieticus; în America, Holywood-ul a creat homo americanus; rezultatul este acelaşi: prostia. Ei nu pot să gândească lucruri serioase şi de fapt ei nu pot crede în Adevărul obiectiv. âesta este Adevărul! âeasta este realitatea! Ei zic: „nu; asta-i realitatea ta, eu am realitatea mea!”. Este mintea Dysneyland-ului! Este crearea unei false realităţi: „Simte-te bine!” şi „Tu ai realitatea ta, eu am realitatea mea!” Iar acum cu internetul şi cu jocurile video, oamenii trăiesc psihologic şi mintal în lumea virtuală. Ei trăiesc în această lume, dar în virtual! Fără nici un interes pentru lumea reală. Aşadar dacă vorbiţi cu ei despre Dumnezeu, realitatea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este Adevărul, Adevărul obiectiv, n-are importanţă pentru ei ce spui despre El. Dumnezeu este undeva acolo şi cu asta basta. Lor nu le place, ei nu pot nici măcar să se gândească la lucruri serioase, fiindcă în şcoală sunt învăţaţi: „Ceea ce crezi tu este bine, dar şi ceea ce cred eu este bine!” Este slăvirea ego-ului şi a subiectivismului. Ceea ce cred eu este adevărat pentru mine, iar ceea ce crezi tu că este adevărat e valabil pentru tine. În aceste condiţii este foarte greu să aduci oamenii moderni la credinţă.

Pot spune că experienţa mea în America nu este prea diferită de experienţa pe care o simt acum cu tinerii europeni sau tinerii ruşi şi chiar şi cu bătrânii. Este greu să-i faci să gândească la problemele serioase şi să zică: „Există o realitate obiectivă şi poate fi cunoscută prin studiu, prin rugăciune, prin folosirea minţii şi a inimii; putem cunoaşte această realitate. Şi trebuie să o cunoaştem! Este de datoria noastră; este responsabilitatea noastră, ca fiinţe umane!” Nu doar ca ortodox, ci doar pentru a fi o fiinţă umană. Vrei să fii om? Trebuie să înveţi ce este Adevărul, trebuie să cauţi Adevărul! Dar oamenii nu acceptă aceasta acum. Ei vor doar să se simtă bine. Filosofia lor este filosofia de zi cu zi, este hedonismul, este plăcerea – ei caută numai plăcerea.

Deci filosofia maselor este hedonismul: „Doar fă-mă să mă simt bine; dă-mi drogul meu, dă-mi băutura mea, dă-mi plăcere sexuală, dă-mi filmul meu, vreau doar să mă simt bine!” Iar filosofia conducătorilor este nihilismul: „Nimic nu contează decât dorinţa mea de putere!”. Deci, avem o mică oligarhie a nihiliştilor ce controlează masele hedoniştilor. Nihiliştii nu recunosc nici o autoritate, decât propriul lor ego. Iar hedoniştii nu recunosc decât dragostea lor de plăcere: „dă-mi fotbal, dă-mi filmul şi o să fiu fericit”.

Iar ca să rupi această mentalitate şi să spui „NU!” trebuie să-ţi cauţi mântuirea sufletului. Tu ai un suflet! Tu ai o minte! Trebuie să-ţi biruieşti plăcerea care te robeşte.” Pentru oamenii de astăzi este un concept necunoscut. Strămoşii noştri creştini se gândeau la moarte şi la Judecata lui Dumnezeu: „Ce se va întâmpla când voi muri?” Oamenii de azi nu se mai gândesc la aceste lucruri.

Eu zic că este o minune când vezi pe cineva cu inima deschisă; oamenii încep să îşi dea seama că există un Dumnezeu şi chiar că acel Dumnezeu este Sfânta Treime. Dumnezeu este Sfânta Treime, aşa cum învaţă Ortodoxia. âeasta este o minune! Şi preoţii trebuie să se roage mai mult şi mai mult pentru ca inimile oamenilor să se deschidă.

Reporter: Biserica Oficială Sârbă [Patriarhia Sârbă] pare să fie foarte puternică, iar Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia pare să fie slabă; mulţi oameni nu pot înţelege diferenţa dintre Adevărata Ortodoxie [2] şi Ortodoxia Mondială; ne puteţi spune ceva despre acestea?

Părintele Steven Allen: Cuvântul cheie pe care l-aţi spus este „pare”. Biserica oficială pare puternică; ei au clădiri, conturi bancare, în ziare se spune: „âeasta este Biserica Ortodoxă”; dar tocmai de aici reiese diferenţa: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu duhul acestei lumi şi cu instituţiile antihristice ce controlează acum viaţa în lume.

Să revenim: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu această lume, iar stăpânul acestei lumi este diavolul şi instituţiile pe care diavolul le foloseşte pentru pregătirea venirii lui antihrist. Bisericile Ortodoxe Oficiale sunt ca nişte cadavre cu aparentă înfăţişare de Biserici, dar care îşi iau energia din altă parte. Ştiţi povestea lui Frankenstein? Bisericile oficiale sunt monstrul Frankenstein: el arată ca un om, dar puterea lui vine din altă parte. Puterea vine de la bani, vine de la oameni care Îl urăsc pe Dumnezeu! Deci cum pot fi acestea Biserica Adevărată, dacă puterea lor provine din bani şi prestigiu?! Bisericile Oficiale sunt recunoscute de guvernele moderne şi corporaţiile de afaceri moderne, de la bănci etc – instituţii ce-L urăsc pe Dumnezeu.

Dar ei înşeală poporul spunând că ortodocşii au o întreagă istorie a Bisericii de stat. Să nu uităm că Biserica de stat ortodoxă a existat într-o perioadă când aveam regi, domni creştini, când aveam autorităţi ce se supuneau legilor lui Dumnezeu: ţarul, regele, domnitorul. Autoritatea lor era de la Dumnezeu, iar regele întrupa tradiţia poporului său şi era fiul Bisericii, un fiu credincios al Bisericii! Aşadar în această situaţie este normal să avem o Biserică de stat!

Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime! âestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi! Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”, patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!

Biserica Ortodoxă Adevărată este doar continuarea Bisericii Ortodoxe, nu este ceva nou; când spunem Biserica Adevărată Ortodoxă, ca să fie clar, ne referim la Biserica Ortodoxă Reală. Cu ajutorul lui Dumnezeu noi nu compromitem dogmele Bisericii sau trăirea ortodoxă, pentru a sluji o filosofie antihristică şi instituţiile înaintemergătoare lui antihrist, noi nu slujim duhului lui antihrist.

Aşadar există criterii specifice pentru a vedea diferenţa dintre Adevărata Biserică Ortodoxă şi restul: Adevărata Biserică Ortodoxă nu se alătură Consiliului Mondial al Bisericilor, Adevărata Biserică Ortodoxă nu face ecumenism. Adevărata Biserică Ortodoxă nu schimonoseşte Sfintele Taine, cum ar fi Botezul şi celelalte; acestea sunt semne specifice sau indicii. Dar mai presus de toate există un alt semn ce dovedeşte că Adevărata Biserică Ortodoxă este Adevărata Biserică: acela că eşti liber să fi creştin. Noi suntem liberi să fim creştini fiindcă nouă nu ni se dau bani, nu suntem controlaţi de Noua Ordine Mondială şi alte instituţii ce au fost ridicate de subversivi distrugători ca: lojile masonice, finanţele internaţionale, de bolşevism, de versiunea americană sau occidentală a bolşevismului – francmasoneria şi dominaţia sionismului şi băncile internaţionale.

Aşa că noi suntem liberi să fim creştini. Despre asta este vorba: este un duh al libertăţii, o libertate duhovnicească! Noi nu suntem constrânşi de duhul antihristic, dar în Bisericile oficiale, patriarhii şi sinoadele lor sunt cu toţii nişte sclavi ai urâtorilor de Dumnezeu antihrişti. Şi iată de ce fac ei activităţi ecumeniste: fiindcă şefii lor le spun să facă aşa. Este simplu! Mai putem spune despre Ortodoxia Mondială că este expertă în a crea o faţadă frumoasă, o aparenţă a unei Ortodoxii fastuoase, o religie cu slujbe frumoase; ei sponsorizează conferinţe de muzică bizantină, expoziţii de icoane bizantine! Vedeţi?! Ei iau bani de la UNESCO, bani de la Banca Mondială, ca să facă o expoziţie frumoasă a culturii ortodoxe; şi tot ceea ce fac este să înlocuiască realitatea Ortodoxiei cu aparenţa ei.

Sigur că trebuie să încercăm să păstrăm cultura ortodoxă, sigur că trebuie să organizăm conferinţe, fără îndoială că trebuie să propovăduim învăţătura şi cultura ortodoxă, dar ceea ce fac ei este prin colaborarea cu UNESCO, prin colaborarea cu Uniunea Europeană şi instituţiile ei culturale care susţin că „Ortodoxia este o altă opţiune, Ortodoxia este o altă Tradiţie. Noi o avem pe a noastră. âeasta este o cultură şi vrem să o împărtăşim fraţilor noştri musulmani; aceasta este o cultură şi vrem o împărtăşim fraţilor noştri protestanţi.” Toate astea fac din Ortodoxie încă un rând în lista de meniu: mergi la restaurantul Religiilor Lumii: „âeasta este o mâncare islamică. Aici avem o mâncare protestantă, iar aicea e cea ortodoxă. Ce drăguţ! Vreau să gust un pic şi din asta!” Iată cafeneaua culturii mondiale!

Noua Ordine Mondială vrea să creeze această idee că toate religiile şi culturile sunt egale, iar tu nu trebuie decât să le încerci pe fiecare. Iar aceste sinoade şi patriarhii lor spun: „Mulţumesc, UNESCO!” sau „Mulţumesc, guvernule american!” sau „Mulţumesc, guvernule rus că mi-ai dat bani să fac un frumos muzeu al culturii noastre, să facem un concert coral în biserica noastră istorică!” Ştiţi expresia „ca o pasăre într-o colivie de aur”: sunt o pasăre, iar colivia este de aur, dar sunt în colivie! âeasta este Ortodoxia Mondială: ei sunt o pasăre într-o colivie de aur – „colivia mea este făcută din aur!”… Nu sunt liberi, nu sunt liberi duhovniceşte.

Părinţii din Biserica de Catacombă din Rusia şi mai târziu părintele nostru duhovnicesc din ROCOR, spuneau că acesta este deosebirea – esenţială – dintre Biserica de Catacombe şi biserica sovietică, dintre ROCOR şi alte grupuri: noi avem libertate în Hristos. Sufletele noastre sunt libere, noi suntem liberi să ne urmăm conştiinţa noastră. Fiindcă dacă omul îşi pierde conştiinţa, nu mai are nimic.

Nu contează, poţi avea veşminte frumoase, poţi învăţa o teologie frumoasă; dar dacă îţi distrugi conştiinţa şi îţi trădezi credinţa, nu mai ai nimic. Fiecare om are un singur suflet şi fiecare din noi trebuie să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre! Eu sunt în Biserica Ortodoxă Adevărată ca să-mi pot mântui sufletul!

âum, întorcându-ne la întrebarea frăţiei voastre – acesta a fost prologul, prolegoumena – Biserica Ortodoxă Adevărată din Serbia doar pare a fi foarte slabă; dar e foarte puternică: fiindcă puterea noastră este de la Hristos. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă. Uitaţi-vă la Sfinţii Apostoli: erau numai 12 apostoli, 70 de ucenici şi apoi câteva sute de ucenici, dar Sfântul Duh i-a făcut în stare să convertească lumea! Vedeţi? Ei n-au zis: „O, nu, rabinii au toate sinagogile sau păgânii romani au toate templele; noi suntem doar câţiva, cred că noi greşim, noi suntem puţini!” Nu, nu e aşa: nu contează, mulţi sau puţini, nu contează; contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu.

Dacă vă uitaţi la mucenici, Sfinţii Mucenici din vremea romană, de exemplu, şi dacă vă uitaţi la Cezar – el era foarte puternic: avea soldaţi care i-au chinuit pe mucenici; capetele lor au fost tăiate; ei păreau fără putere, dar sufletele lor au mers direct la ceruri!

De-a lungul istoriei răul pare adesea puternic, iar binele are adesea aparenţa slăbiciunii; dar este o aparenţă, fiindcă diavolul lucrează cu părelnicii, iar Dumnezeu lucrează cu realităţi. Iar lucrul important este realitatea!

Şi spuneam mai devreme că oamenii trăiesc într-o realitate contrafăcută, iar noi trebuie să fim foarte conştienţi de „frumoasele” realităţi fabricate. Şi-ar trebui să căutăm realitatea – ce se întâmplă în spatele ecranului, ce se întâmplă cu adevărat? Iar atunci când cercetăm toate aceste Biserici oficiale, vedem că ceea ce se întâmplă cu adevărat acolo nu este deloc frumos, nu e deloc bine, fiindcă la ei totul se bazează pe compromisuri.

De asemenea Ortodoxia Mondială promovează diferite şcoli teologice eretice, fiindcă ei trebuie să creeze o nouă teologie pentru a pregăti religia lor mondialistă. De pildă discutam despre Zizioulas, acest ridicol „mitropolit” al Pergamului, care este omul Patriarhiei de Constantinopol. Citind scrierile lui, dacă vrei să fii prostit, poţi fi prostit; poţi să zici „O, ce deştept e!” Dar dacă te uiţi mai atent, constaţi că e o prostie! E ridicol! E ca filosofia modernă.

Ştiţi, când eram student la colegiu, am studiat filosofia şi mi-am dat seama că toată filosofia modernă este o prostie. Fiindcă aceşti oameni a trebuit să inventeze noi cuvinte şi un nou mod de a vorbi, pentru a exprima filosofia lor, iar după ce îi citeşti îţi dai seama că ei de fapt nu spun nimic. La fel este şi noua teologie; îl citeşti pe Ziziulas, sau pe Ioan Romanidis, sau Şcoala de la Paris: Atanasiev, Schmemann din America. Cu aceşti autori ei îşi formează oamenii deştepţi; în şcolile teologice vin oameni inteligenţi şi ei le hrănesc mintea cu aşa ceva: ” Uite, tu eşti deştept şi poţi învăţa cea mai nouă, cea mai interesantă, cea mai grozavă teologie!” Fiindcă dacă aceşti oameni citesc teologia „de modă veche”, să zicem un text teologic dintr-o âademie Ortodoxă de Tradiţie, vor zice: „Dar asta-i ceva plictisitor!” Nu-i antrenant pentru minţile lor. De ce? Fiindcă este doar Adevărul! Cine este Dumnezeu? – âesta este Dumnezeu. Cine este Hristos? – âesta este Hristos. Cum ne-a mântuit Hristos? – Astfel ne-a mântuit Hristos. Iar ei zic „Asta-i ceva plictisitor!”.

În Ortodoxia Mondială instituţiile lor promovează aceste lucruri. Iată încă un semn că sunt pe o cale greşită. Ei cheltuiesc banii şi efortul pentru propovăduirea învăţăturilor mincinoase ca „teologia euharistică”- cu alte cuvinte Biserica este unită prin Euharistie: „Tu ai împărtăşania catolică, noi avem împărtăşania ortodoxă; noi avem euharistia, deci suntem una”; sau „Teologia baptismală”- „tu ai botezul catolic, noi botezul ortodox, dar noi avem botezul, deci suntem una”.

Ei scriu într-un limbaj foarte intelectual, într-un limbaj de efect: pun note de subsol cu citate din Sfinţii Părinţi în Greaca veche, dar de fapt nu-s mai buni decât un hipiot care fumează drog şi zice „Hai să ne simţim bine!” – „Hai să facem teologie!” Ei nu au nevoie de drog, ci îşi strâmbă minţile fără drog! O persoană serioasă n-ar trebui să-şi piardă vremea cu astfel de lucruri. Dar ei de ce îşi pierd vremea? Din pricina banilor: banii îi călăuzesc. Banii se duc la seminare, în facultăţile de teologie, pentru a învăţa această maculatură. Încă un indiciu al Ortodoxiei Mondiale este că Ortodoxia Mondială implică închinarea la ban. Ei sunt stăpâniţi de bani. De ce nu părăsesc ecumenismul? De ce nu denunţă Uniunea Europeană? De ce nu demască Organizaţia Naţiunilor Unite? Fiindcă ar pierde banii. Iată că aceasta este religia lui mamona, iar Domnul nostru Iisus Hristos spune că nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.

âum desigur, suntem fiinţe omeneşti, avem nevoie de mâncare şi de bani, pentru a ne hrăni familia, deci trebuie să muncim vieţuind în lume. Dar să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea nouă cât e nevoie pentru a avea grijă de familii, pentru a ne clădi bisericile, pentru a avea grijă de oamenii noştri, însă fără a compromite credinţa noastră!

Dar patriarhii şi sinoadele Ortodoxiei oficiale zic: „nu, noi trebuie să avem toţi aceşti bani, fiindcă trebuie să salvăm Biserica; noi vom salva catedralele noastre frumoase, vom salva cultura noastră naţională, numai să cooperăm cu Naţiunile Unite, cu UNICEF, cu instituţiile culturale şi financiare ale Uniunii Europene!”. Numai să ardeţi tămâie Cezarului, iar Cezarul vă va da ceea ce aveţi nevoie. Şi veţi avea veşminte voastre frumoase şi bărbile voastre şi vă vom da şi patriarh! Dar în interior nu este nimic. Este gol.

Deci puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate din Serbia este puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate de pretutindeni, Care este Hristos. Domnul nostru este puterea noastră! Ce îi spune Domnul Sfântului Apostol Pavel? „Harul meu îţi este îndeajuns!” Iar frumosul condac de la Înălţarea Domnului spune: „Eu sunt cu voi şi nimeni nu poate fi împotriva voastră!”. Deci noi trebuie să fim credincioşi Dumnezeiescului nostru Mântuitor şi trebuie să fim smeriţi. Noi nu suntem cei mai mari ortodocşi din câţi au trăit vreodată, ci suntem cei mai slabi ortodocşi din câţi au trăit vreodată! Dar noi suntem ortodocşi. Adevăraţii Ortodocşi de astăzi nu sunt cei mai mari ortodocşi care au trăit vreodată, noi suntem cei mai slabi; dar noi stăm în Biserică, noi doar ne ţinem agăţaţi ca să nu cădem! Am zis oamenilor când eram preot tânăr în ROCOR – oamenilor ce veneau în ROCOR şi spuneau: „Eee, am trecut în ROCOR! âeasta este Biserica Sfântului Ioan Maximovici, a Vlădicăi Averchie! Vai, ce grozav sunt, fiindcă sunt în ROCOR!” Le-am zis: „Ascultaţi! Noi nu suntem deosebiţi, fiindcă ROCOR-ul este îngrozitor, dar cel puţin suntem ortodocşi!… Ne agăţăm cu unghiile de Ortodoxie… Căci Ortodoxia oficială este dusă…” Dar ei cred că au o viaţă deosebită, că sunt grozavi!

Aşadar cuvântul meu de încurajare pentru fraţii mei din Serbia este: fiţi credincioşi Domnului nostru, rugaţi-vă, iubiţi-vă unul pe altul, nu vă întristaţi de aceste aparenţe, fiindcă diavolul vă dă tot felul de gânduri ca să vă prindă în capcană, de ex. această aparenţă a unei Patriarhii puternice, a unei Ortodoxii Mondiale puternice. Este o realitate virtuală! Dacă nu credeţi că e o realitate virtuală, mergeţi de pildă la o biserică de la Oficiali, şi întrebaţi-i numai:

– „Părinte, îmi botezaţi copilul prin întreită afundare?”

– „Nu!”

– „De ce nu, părinte?”

– „E ceva nepotrivit, incomod, noi nu mai facem aşa ceva!”

– „De ce nu?”

– „Vezi-ţi de treaba ta şi taci!”

– „Dar aveţi o biserică frumoasă, o cristelniţă frumoasă, puteţi face asta uşor!”

– „Nu, noi nu facem aşa Botezul!”

âesta este doar un exemplu. Dar astfel puteţi vedea că ei nu gândesc prin ei înşişi, ci că prin ei vorbesc un soi de duhuri necurate.

Dar ce se întâmplă când un evreu sau musulman sau lider religios vine să viziteze o biserică? Episcopul este amabil cu el, îi arată dragoste. Iar dacă unul din clerul nostru îi spune: noi nu vă vom mai pomeni, ei trimit poliţia, vin după noi şi închid bisericile noastre. Iată pe cine reprezintă ei cu adevărat! Aşadar nu ne trebuie mult ca să-i facem să-şi arate adevărata lor faţă. âeste lucruri ne ajută să nu fim prostiţi de aparenţe.

Deci rugaţi-vă şi trăiţi o viaţă ortodoxă! În Adevărata Ortodoxie nu putem spune doar: „noi credem în dogme, noi credem în canoane”. Da!, dar ne trebuie de asemenea miezul Ortodoxiei, adică rugăciunea şi viaţa duhovnicească. E ceva foarte important! Deci să continuăm lupta noastră şi în smerenie să fim credincioşi Domnului! Şi El sigur ne va mântui. Ce-a spus Domnul nostru: „Nu te teme, turmă mică!”

În Vechiul Testament Adevărata Biserică era rămăşiţa, o mică parte din Israel, nu mulţimea! Iar noi trebuie să fim nişte buni studenţi ai istoriei şi să înţelegem că Era Constantiniană a Bisericii s-a terminat. Noi trebuie să înţelegem că este normal pentru Biserică să fie mică; că este normal pentru Biserică să fie prigonită. Era Constantiniană care a ţinut de la Sfântul Constantin cel Mare până la moartea ţarului mucenic Nicolae al II-lea a fost o foarte mare minune. âeasta a fost o excepţie, un dar de la Dumnezeu: ţările ortodoxe, culturile ortodoxe, statul ortodox! Dar noi trebuie să înţelegem că acestea s-au terminat! Nu trebuie să fim tulburaţi că nu mai avem puterea. Nu trebuie să fim tulburaţi. Suntem într-o perioadă diferită acum; noi suntem o minoritate. Dar, slavă lui Dumnezeu! Fiecare generaţie are lucrarea sa şi noi avem lucrarea noastră şi trebuie s-o împlinim. Iar lucrarea noastră este credincioşia nestrămutată faţă de Hristos, statornicia şi stăruinţa. Să nu vă închipuiţi că trebuie să săvârşim lucruri mari, ci doar lucrarea smerită, zi de zi, pas cu pas. Iar Dumnezeu ne va da oamenii pe care El îi va voi. Iar cei ce vor să se mântuiască, vor fi mântuiţi.

traducere a unei înregistrări video publicată la http://stjenichanka.blogspot.com/

NOTE:

[1]. Ortodoxia Mondială = sintagma prin care se denumesc Bisericile oficiale, aflate în comuniune cu Patriarhia de Constantinopol.

[2]. Vezi Vlădica Averchie despre Adevărata Orthodoxie.

Interviul cuprinde 3 părţi, pe care le găsiţi pe youtube in dreptul video-ului de mai sus.

GLASUL MUNTELUI ATHOS – MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios.”

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Aprilie 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că: Singura cale mântuitoare pentru oameni2 este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată3; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”4. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”5, sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului6, nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime. De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”7. După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”8. Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile -, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”9. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”10.

Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte Taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei11. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.

În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”12.

3. âeleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”13.

Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul14. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul15. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”16. âeastă poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”17.

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”18.

S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.

Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor19. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”20.

7. âest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia21.

âeastă panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. âestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;

b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi

c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios. Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil. Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi: Metropolitan of Piraeus, Seraphim Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis, Jeremiah Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the „Pan-Hellenic Orthodox Union” Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Elder Gregory, Hieromonk, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain Hieromonk Athanasius, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Nicodemus, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Nephon, Danielites”™ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””

[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1

[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.

[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.

[4] Fapte 4: 12.

[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.

[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. âest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).

[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).

[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.

[10] Mansi, 13, 409-412.

[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : << De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini>>. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.

[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.

[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.

[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. …. The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)

[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.

[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.

[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d”™Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.

[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.

[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.

[20] Efeseni 4:5.

[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: EU ÎMI OFER CETĂŢENIA MEA UNUI BASARABEAN PRIGONIT!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului. Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa. Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos? Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? âeşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ. âest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! âest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox. Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta. Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni! Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut! Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor. Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români. Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos! Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

Trei solutii / In memoriam N. Steinhardt

Testament politic

Pentru a iesi dintr-un univers concentrationar – si nu e neaparat nevoie sa fie un lagar, o temnita ori o alta forma de incarcerare; teoria se aplica oricarui tip de produs al totalitarismului – exista solutia (mistica) a credintei. Despre aceasta nu va fi vorba in cele ce urmeaza, ea fiind consecinta harului prin esenta selectiv.

Solutia intai: a lui Soljenitîn

In Primul cerc, Alexandru Isaievici o mentioneaza scurt, revenind asupra-i in volumul I al Arhipelagului Gulag.

Ea consta, pentru oricine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. Ii este permis a-si vorbi consolandu-se: pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile pe care n-am sa le mai citesc, de plimbarile pe care n-am sa le mai fac, de muzica pe care n-am sa o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur si ireparabil: de-acum incolo sunt un om mort.

Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu I se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. De vreme ce se considera mort, nimic nu-l mai sperie, imbrobodi, atrage, atata. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesti din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.

Se cere insa, fireste, ca hotararea sa fie ferma, definitiva. Te declari decedat, primesti a te invoi cu mortii, desfiintezi orice speranta. Te poti regreta, ca doamna d’Houdetot, poti regreta, insa aceasta sinucidere morala si prin anticipatie nu da gres. Riscul unei cedari, al consimtirii la denunt, al unei recunoasteri fanteziste a pierit cu desavarsire.

Solutia a doua: a lui Alexandru Zinoviev

Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are cate in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. Nici macar pazitor la porci nu se baga, neurmand pilda eroului unei nuvele a lui Arthur Schnitzler: acela, obsedat de frica de raspundere, sfarseste porcar. NU, Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.

Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai propria viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare. E Ferrante Palla al lui Stendhal. E Zacharias Lichter al lui Matei Calinescu. E un iurodivii laic, un drumet neplictisit (iar Wotan coborand pe acest pamant ce nume poarta? Der Wanderer), un jidov ratacitor.

Si-i slobod la gura, vorbeste de istov, da glas celor mai primejdioase anecdote, nu stie ce-i respectul, toate le ia de sus, spune ce-i trece prin minte, rosteste adevaruri pe care ceilalti nu-si pot ingadui se le sopteasca. E copilul din povestea regelui gol, a lui Andersen. E bufonul regelui Lear. E lupul din fabula – si ea indrazneata – a lui La Fontaine: habar nu are de zgarda.

E liber, liber, liber.

Solutia a treia: a lui Winston Churchill
si Vladimir Bukovsky

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spune Marthei Bibescu: „Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani„.

Cu cat iti merge mai rau, cu cat greutatile mai imense, cu cat esti mai lovit, mai impresurat ori mai supus atacurilor, cu cat nu mai intrevezi vreo nadejde probabilistica si rationala, cu cat cenusiul, intunerecul si vascosul se intensifica, se puhavesc si se incolacesc mai inextricabil, cu cat pericolul te sfrunteaza mai direct, cu atat esti mai dornic de lupta si cunosti un simtamant (crescand) de inexplicabila si covarsitoare euforie.

Esti asaltat din toata partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. (Asa vorbea Churchill in 1940). Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie.

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. E probabil ca presupune si un duh sportiv: sa-ti placa batalia in sine – incaierarea – mai mult decat succesul.

E si ea salutara si absoluta, deoarece e bazata pe un paradox: pe masura ce ei te lovesc si-ti fac mai mult rau si-ti impun suferinte din ce in ce mai nedrepte si te incoltesc in locuri mai fara iesire, tu te veselesti mai tare, tu te intaresti, tu intineresti!

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovsky. Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

Iata de ce n-a dormit: nu de teama, de ingrijorare, de emotie. Ci de nerabdarea de a le striga adevarul de la obraz si de a intra in ei ca un tanc!

Cuvinte mai extraordinare nu cred sa se fi pronuntat ori scris vreodata in lume. Si ma intreb – nu pretind ca e asa cum spun eu, nu, catusi de putin, ma intreb doar, nu pot sa nu ma intreb – daca nu cumva universul acesta, cu toate roiurile lui de galaxii cuprinzand fiecare mii ori milioane de galaxii fiecare cu miliarde de sori si cel putin cateva miliarde de planete in jurul acestor sori, daca nu cumva toate spatiile, distantele si sferele acestea masurate in ani-lumina, parseci si catralioane de mii de mile, toata viermuirea aceasta de materie. Astri, comete, sateliti, pulsari, quasari, gauri negre, pulberi cosmice, meteori, mai stiu eu ce, toate relele, toti eonii, toate timpurile si toate cuantumurile spatio-temporale si toate astrofizicile newtoniene ori relativiste au luat fiinta si exista numai pentru ca sa fi putut fi exprimate aceste cuvinte ale lui Bukovski.

Concluzie

Tustrele solutii sunt certe si fara gres.

Altele pentru a iesi dintr-o situatie-limita, dintr-un univers concentrationar, din mrejele unui proces kafkian, dintr-un joc de tip domino, labirint sau camera de ancheta, din teama si panica, din orice cursa de soareci, din orice cosmar fenomenal nu stiu sa existe. Numai acestea trei. Insa oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

Luati aminte: Soljenitsyn, Zinoviev, Churchill, Bukovsky. Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata. Liberi sunteti sa alegeti. Dar se cuvine sa va dati seama ca – lumeste, omeneste vorbind – alta cale de a infrunta cercul de fier – care-i in buna parte si de creta (vezi Starea de asediu a lui Camus: temeiul dictaturii e o fantasma: frica) – e foarte indoielnic sa gasiti.

Veti protesta poate, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este. Va mirati? Pentru ca nu l-ati citi pe Igor Safarievici, pentru ca inca nu ati aflat ca totalitarismul nu e atat inchegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cat mai ales manifestarea unei atractii pentru moarte. Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea.

Moartea, insa, cine, Singur, a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat.

Nicolae Steinhardt

IN MEMORIAM…SAU CUM IMPLINIM VOIA CELOR PE CARE II IUBIM

Am dorit sa pun acest minunat text al Omului lui Dumnezeu, parintele Nicolaedela-Rohia…ca un mic dar din partea mea, pentru imboldul de a TRAI IN SI PENTRU HRISTOS…dupa reteta aceasta minunata a celor „TREI SOLUTII”…Cu smerenie ..indraznesc sa spun ca m-am regasit in interiorul „celor TREI SOLUTII”..caci in tineretea mea rebela, puteam foarte bine sa fiu incadrata la solutia „Zurbagiul”…traind totul intr-o inconstienta rebela (vezi „Talilita-Kumi”).

Indata ce L-am cunoscut pe „CEL ce ma cauta”, am inteles ca MOARTEA INSEAMNA VIATA….caci spune parintele nostru Nicolaedela-Rohia..”Moartea, insa, cine, Singur a invins-o? Cel ce cu moartea o a calcat!”….Numai dupa ce intelegi in minte si in inima acestea, poti trai LIBER, LIBER, LIBER…despovarat de dorinti materiale, cu inima plina de DOR DE HRISTOS, si gata de lupta, la orice adiere de vint potrivnica Imparatiei lui Dumnezeu.

„Iar secretul celor ce nu se pot incadra in haul totalitar e simplu: ei iubesc viata, nu moartea”..spune parintele Nicolae, care a inteles si el „DIN DUH RAPID SI APA VIERMANOASA”…in beciurile intunecoase ale securitatii, ca peste toate suferintele si moartea, se inalta, biruitor – HRISTOS CARE A INVIAT DIN MORTI!

Extraterestrii, intre a fi si a nu fi. Biserica Ortodoxa nu crede in existenta altor civilizatii in Univers

Bisericile Crestine, musulmanii si evreii au puncte de vedere diferite cu privire la existenta extraterestrilor. In timp ce Vaticanul crede ca in Univers exista extraterestri, Biserica Ortodoxa, prin glasul Moscovei, sustine contrariul, contrazicand categoric spusele romano-catolicilor.

Admite insa existenta spiritelor bune si rele in jurul Pamantului. Interesante sunt si pozitiile altor doua mari religii ale lumii. Islamul crede in existenta lumilor diferite, despre care, spun ei, vorbeste si Coranul. Evreii nu exclud nici ei ideea ca ar mai exista, in alte lumi, alte creaturi similare.

Pentru un important prelat rus insa, existenta extraterestrilor este o problema nesemnificativa pentru Biserica, „o curiozitate din plictis”.

Cu nu prea mult timp in urma, Vaticanul soca lumea printr-o declaratie uimitoare. Ea fusese facuta chiar de catre directorul Observatorului Vaticanului, pr. Jose Gabriel Funes, intr-un interviu dat cotidianului L„Obsservatore Romano. Inaltul prelat spunea: „Ipoteza existentei vietii extraterestre nu se opune doctrinei catolice”, si sustinea nici mai mult, nici mai putin decat ca &b dquo;extraterestrul este fratele meu”.

Cum era de asteptat, declaratia lui a generat reactii in lant dintre cele mai diverse. Astazi va prezentam pozitiile Bisericii Ortodoxe Ruse, a Islamului si Iudaismului, in legatura cu aceasta atat de incitanta problema, asa cum au aparut ele in publicatii rusesti, preluate de Trinitas si Catholica.

Celebrul de acum preot iezuit Funes a mai sustinut in interviul amintit ca el, personal, crede in teoria Big Bang, care ar fi „cea mai plauzibila si nu contrazice Biblia”. El a sustinut ca existenta vietii extraterestre „este posibila, chiar daca pana acum nu avem dovezi.

Cu siguranta, intr-un univers atat de mare, aceasta ipoteza nu poate fi exclusa… Asa cum exista o multitudine de creaturi pe Pamant, la fel pot sa fie si alte fiinte,chiar si inteligente, create de Dumnezeu. âeasta nu ar fi in contradictie cu credinta noastra, deorece noi nu putem pune limite libertatii creatoare a lui Dumnezeu”, a mai spus reprezentantul Vaticanului.

Astronomia moderna nu a gasit alta planeta cu viata similara Pamantului
De partea cealalta, profesorul Alexei Osipov, de la âademia Teologica din Moscova, a negat recent existenta extraterestrilor. „Ortodoxia exclude posibilitatea existentei unor inteligente extraterestre, a declarat acest renumit teolog ortodox. „Din punct de vedere al teologiei ortodoxe, nu exista baza pentru discutiile despre civilizatiile extraterestre care sa aiba ratiune si sa poata crea.

„ âeasta pozitie s-ar baza pe faptul ca in Vechiul Testament lipsesc aluzii la forme de viata inteligenta extraterestra. El s-a referit apoi la oamenii din Biserica, unii dintre ei ajunsi la un inalt nivel de sfintenie, dar care nu au pomenit niciodata de existenta extraterestrilor.

Mai mult, astronomia moderna nu a gasit nici o planeta cu viata similara celei de pe Pamant. Osipov a mai spus ca Biserica Ortodoxa nu a analizat aceasta problema pana acolo, incat sa formuleze o anumita concluzie. Unii teologi care au studiat problema au tras concluzia ca spatiul este complex si ca exista fenomene ale caror cauze raman necunoscute.

Insusi monahul Serafim Rose, un respectat ascet al veacului trecut, admitea doar ca ar exista „spirite in jurul Pamantului, care penetreaza lumea umana si chiar influenteaza anumite persoane sau anumite procese vitale”. âeste spirite ar fi insa ingerii si demonii.

Musulmanii si evreii nu exclud existenta altor civilizatii
Rushan Abbiasov, reprezentantul Muftiilor din Rusia, admite in schimb existenta unor forme inteligente de viata extraterestra. „Conform Sfantului Coran, Atotputernicul vorbeste despre crearea a diferite lumi. Stim lumea oamenilor, spiritelor, plantelor si animalelor.

.. Creatorul poate crea orice. Pot exista creaturi in alte lumi”, a declarat acesta pentru o revista citata de Interfax, subliniind ca insasi cartea sfanta a musulmanilor confirma „posibilitatea existentei altor civilizatii”. Cam in aceiasi termeni a vorbit si rabinul Zinovi Kogan.

El a declarat la randul sau ca „Dumnezeu este prima cauza pentru ceea ce exista in micro si macro lumii”. El a mai spus ca nu se poate exclude ideea ca ar mai exista, in alte lumi, alte creaturi similare.”

Extraterestrii? O problema nesemnificativa, o curiozitate din plictis
Parca pentru a linisti spiritele, pr. Igor Vizhanov, secretarul pentru afacerile interreligioase al Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a spus ca de fapt, problema existentei unor fiinte extraterestre nu are nimic de-a face cu dogmatica crestina.

.. Este vorba de o problema absolut nesemnificativa pentru Biserica. Nu e nici macar o intrebare stiintifica, ci o curiozitate din plictis”, a mai spus preotul ortodox rus.(sursa)

Responsabilizări monahale în anii de apostazie

Motto: ”Monahul este cel ce supune firea sa unei sile neîncetate şi simţurile sale unei paze neîntrerupte.

Monahul este cel ce şi-a făcut trupul neîntinat, gura curăţită şi mintea luminată.

Monahul este sufletul apăsat de durere, care petrece în veghe şi în somn într-o necontenită pomenire a morţii”

Sfântul Ioan Sinaitul

Vrem nu vrem, recunoaştem oficial sau pe la colţuri, am ajuns să trăim vremuri „de bejenie”, vorba scriitorului. Uimirea mea a fost foarte mare în primele clipe când am realizat acestea. Îmi amintesc că abia mă botezasem şi părintele Argatu, în lumina căruia am primit primii paşi, ne descria cu lux de amănunte cum va cădea comunismul, făcându-se praf (era în anii 1985-1986). Dar mai ales ne spunea cum vor pătrunde cele mai puternice ispite, cele mai grave tentaţii din lumea largă, care se vor năpusti peste bietul popor român (care va reacţiona exact invers decât ar aştepta Domnul), drogurile, crimele, desfrânările de tot felul, până la recunoaşterea oficială a căsătoriei între homosexuali şi lesbiene. Toate acestea vor pătrunde adânc în sufletul şi viaţa de zi cu zi a românului, zicea părintele Argatu în anii ”™86. Desigur că noi, cei prezenţi la astfel de prevestiri, ne înfioram, dar mărturisesc sincer că aveam o umbră de îndoială, iertată să-mi fie comparaţia (căci nu sunt nici măcar umbra lor), precum odinioară ucenicul Motovilov se îndoise de înaintevederea Sf. Serafim de Sarov. Desigur credeam, poate aşa peste 100 de ani, cine ştie, oricum noi nu apucăm! Dar ceea ce ne dădea fiorii cei mai mari era proorocirea căderii bisericii instituţionale, a conducătorilor ei, a duhovnicilor şi, implicit, a lumii întregi care se va rătăci în „uscăturile şi stufărişul plin de şerpi”. De fapt, îndoiala mea a ţinut doar până în ziua când am văzut maşina securităţii la uşa părintelui Argatu şi pe fetele ce aveau în grijă casa părintelui, zburând ca potârnichile la vânătoare! Târziu, atunci când sufletul meu putea să suporte adevărul, mi s-a spus că datorită unor turnătorii mincinoase la „cabinetul 2„, făcute de mai-marii Mănăstirii Cernica, părintele nostru drag era căutat drept vrăjitor şi uzurpator al „regimului”. Anii au trecut, şi spre groaza şi spaima mea văd împlinindu-se pas cu pas tot ceea ce dânsul a prezis cu har de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care l-a slujit credincios până la mutarea sa. Şi îndrăznesc să zic şi eu vorba cu duh din patericele sfinţilor părinţi ”să nu fie!”, şi totuşi, ”ciuma” şi-a extins ghearele din ce în ce, iar noi (poporul), căci el constituie adevarata biserică, ne aflăm în dezorientare, în manipulare, şi, îndrăznesc să zic, în multă naivitate şi neştiinţă!

…când în plină zi într-o catedrală ortodoxă se savârşesc ritualuri cu săbii, în faţa sfântului altar, când capete albite de timpul petrecut în ortodoxie săvârşesc acte „cel puţin ciudate”, când amestecăm toate concepţiile religioase într-o oală de „ciorbă”, din care să ne împărtăşim cu toţii (dacă se poate fiecare cu linguriţa lui de acasă), când recunoaşterea şi apărarea ortodoxiei pe pamânt românesc a devenit ”act de fundamentalism religios”…atunci cred că fiinţa noastră, sufletul nostru, ar trebui să simtă convulsiile morţii.

De câţiva ani privim neputincioşi la tot felul de „minuni” ce se petrec sub ochii noştri şi nu reacţionăm. Ba apare o „nouă evanghelie”, ba „sarcofagul lui Iisus”, ba „un extraterestru reptilian, care spune că e dumnezeul nostru”. Ei, până la urmă sunt atât de amuzante, încât poate nici nu merită să comentăm ceva, dar când în plină zi într-o catedrală ortodoxă se savârşesc ritualuri cu săbii, în faţa sfântului altar, în faţa lui Hristos prezent permanent pe Sfânta Masă, când învăţătura apostolică şi patristică şi deciziile acestor sfinţi (de două mii de ani) sunt în pericol de a fi alterate, când capete albite de timpul petrecut în ortodoxie săvârşesc acte „cel puţin ciudate”, ca să nu le spunem anatemizante, când amestecăm toate concepţiile religioase într-o oală de „ciorbă”, din care să ne împărtăşim cu toţii (dacă se poate fiecare cu linguriţa lui de acasă), când recunoaşterea şi apărarea ortodoxiei pe pamânt românesc (creştinat de doua mii de ani! de sf. Apostol Andrei) a devenit ”act de fundamentalism religios”…atunci cred că fiinţa noastră, sufletul nostru, ar trebui să simtă convulsiile morţii. Ce altceva e această cădere spirituală încuviinţată de superiori şi întâistătători, decât o moarte, şi încă una lentă, înveşmântată în cele mai atrăgătoare culori, pentru ca la un moment dat să apară faţa adevărată, hidoasă şi descompusă a înşelării finale.

Poate cititorii se vor întreba, pe bună dreptate, ce legătură are mottoul atât de particularizat către viaţa monahală, cu restul subiectului. Am vrut să subliniez prin cuvintele Sf. Ioan Sinaitul, faptul că monahismul, în coordonatele lui, are ca scop principal curăţirea şi adâncirea sufletului în ruga şi contemplaţia către divin, astfel devenind rug aprins pentru Hristos şi lucrarea Lui pe pământ pentru mântuirea lumii întregi. Dar monahismul nu este o sectă, nu este o castă, nu este un regn, nu este aparte de ceea ce Hristos a numit-o „biserică”, bucurându-se, întristindu-se, îngrijorându-se pentru toate bucuriile, realizările, alunecările şi căderile acestei lucrări sfinte a Domnului pe pamânt, care se cheamă „biserică”. Începând cu Sf. Ioan Evanghelistul, cu Sf. Grigore de Nazians şi Sf. Simeon Noul Teolog, apoi trecând prin Sf. Marcu al Efesului şi ajungând la Sf. Ioan Maximovici, iată numai câteva nume de mare strălucire din istoria creştinismului care au avut atitudini şi scrieri cât se poate de verticale şi hotărâte, atunci când în viaţa publică a bisericii lui Hristos interveneau ideei şi acţiuni care puneau în pericol unitatea şi integritatea credinţei creştin-ortodoxe.

„Propovăduirea dogmelor părinţilor au întărit bisericii o singură credinţă care, purtând haina adevărului cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu„

mineiul pe ziua de 16 iulie

De ce oare, în zilele noastre pare „ciudat”, „războinic”, „anacronic”, ”fundamentalist”, orice încercare de mărturisire a ortodoxiei, în spiritul Sfinţilor Părinţi pe care tot noi îi punem în calendare, le facem mare cinste, sărbătorindu-i cu sfinte slujbe, le publicăm scrierile, le propovăduim învăţăturile de la catedrele şcolilor noastre teologice, dar când suntem în public, faţă de alte neamuri sau culte, chiar din ţara noastra, avem atitudinea sclavului faţă de stăpân, în numele „raţiunii” şi al „bunului simţ”, al „adevărului care ne face liberi şi ne conduce spre libertate”. Suntem reduşi la tăcere (în special cei din monahism) de diverse „frăţii” care se opun cu vehemenţă cuvântului de propovăduire a ortodoxiei sau de amendare a oricărei persoane care alunecă în prăpastia înşelării. Am în vedere, desigur, recentul caz „cel puţin ciudat”, al mitropolitului N.Corneanu (care nu ar fi fost la prima „ciudăţenie”, amintindu-ne aici recentele „investituri cu săbii deasupra capului” din catedrala din Timisoara, cât şi concertele de muzică clasică, în aceeaşi catedrală în săptămâna mare). A tresărit, bucurându-se, sufletul nostru de român şi creştin, la auzul şi vederea scrisorilor şi a poziţiei cât se poate de verticale a marilor duhovnici (preoţi – călugări) din România, ca părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol şi părintele Iustin Pârvu de la Petru Voda, dar şi de bucurie pentru solidaritatea părinţilor din Sfântul Munte Athos din Grecia, sau din Rusia, care au tras un mare semnal de alarmă la adresa „ciudăţeniilor” din ce în ce mai evident antiortodoxe ale mitropolitului Corneanu.

„Să ne ridicăm mai presus de cearta teologică”

Sf. Ioan Maximovici

Îmi vine acum în minte disputa (dusă dealtfel cu mult tact, calm şi bun simţ) dintre Sfântul Ioan Maximovici şi un mare teolog al timpului acela, contemporan cu sfântul, mitropolitul Antonie, care în rang şi studii academice îl întrecea pe sfântul. Asta nu l-a oprit pe sfânt să comenteze şi să-i spună cu cel mai liniştit duh că în problema ”suferinţei Domnului nostru Iisus Hristos în grădina Ghetsimani”, are altă opinie care se deosebeşte radical de a mitropolitului. „Să ne ridicăm mai presus de cearta teologică” obişnuia să spună deseori sfântul Ioan Maximovici, în cunoscutele sale polemici cu scriitorul Bulgakov. Desigur de-a lungul istoriei creştine au existat şi atitudini radicale (dealtfel benefice), cum a fost hotărârea bisericii ruse de a-l exclude din biserică pe mitropolitul care în 1439 la Florenţa a semnat tratatul cu apusul. Măsura pare radicală şi cu siguranţă în zilele noastre ar fi cotată ca „fundamentalism religios”, totuşi inspiraţia Duhului Sfânt a dovedit ulterior că părinţii ruşi au avut dreptate, căci acel mitropolit s-a retras în biserica romano-catolică, devenind cardinal.

O spusă a Sfântului Marcu al Efesului, singurul luptător rămas în picioare, drept şi vertical în faţa tăvălugului apusean, în 1439 la Florenţa, spune că toate acestea s-au întâmplat şi se mai întâmplă datorită celor „trei diavoli uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea (negrija)”, de care trebuie să recunoaştem că societatea noastră suferă din plin, indiferent de meridian.

Neplăcut surprinsă am fost zilele acestea răsfoind o publicaţie românească, ce se vrea topul subţirimii intelectualismului românesc. Se afla acolo o listă întreagă de aşa-zişi buni creştini, care propun tot felul de „bucuroase acolade liturgice” între ortodoxie şi restul lumii.

Propunem şi noi (monahismul responsabilizat), o reciclare duhovnicească a neamului românesc, în spiritul ortodox al Evangheliilor şi al Sfinţilor Părinţi.

maica Ecaterina Fermo

Erată:

REGRETIND ENORM GRESţA ..APROAPE DE NE-IERTAT-DIN TEXTUL „RESPONSABILIZARI MONAHţE IN ANII DE APOSTAZIE”, CERIND IERTARE SFINTILOR MARCU ASCETUL SI MARCU ţ EFESULUI…IN TIMPUL CARORA SCRIERILE SE FACEAU MANUţ..PRIN INTERMEDIUL UNUI SCRIB ..DOTAT CU UN „STILOU-PANA DE PASARE”…SI CARE DESIGUR NU SUFEREAU GRESELI INFORMAM PE CITITORI SA CAUTE PE SITUL WWW.MAICAECATERINA.RO. PRIMUL TEXT POSTAT ACOLO..”DE LA FORENTA LA FERRARA”…SI VOR GASI INFORMATIILE NECESARE DESPRE SF. MARCU ţ EFESULUI PE CARE TOT AUTOAREA TEXTULUI „RESPONSABILIZARI IN ANII DE APOSTAZIE”..LE-A SCRIS …CEREM DIN SUFLET INCA ODATA IERTARE PENTRU ACEASTA SI ţTE EVENTUţE GRESELI DE TIPARIRE ţE TEHNICII MODERNE!!!