Inainte de a posta documentele, o nota:      

   Publicăm această scrisoare pe care am înaintat-o IPS Teofan și o arătăm și frățiilor voastre spre întărirea în credința ortodoxă și spre arătarea adevăratei fețe a așa-zisului sinod din Creta.    

   Scrisoarea este concepută în modul cel mai serios și cu simț de răspundere în fața lui Dumnezeu de comitetul semnatar pe baza învățăturii Bisericii exprimată prin Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți, fără influențe exterioare, fără duh de răzvrătire și fără intenții de schismă.      

   Toate semnăturile adunate până la ora actuală – în număr de aproximativ 4500 de preoți, călugări și mireni – au fost trimise la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Dintre acestea am postat doar un număr mic.    

   Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail [email protected], pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.

   Preferabil ar fi ca tabelele să fie complete. Textul de față poate fi preluat doar în forma publicată (fără adăugarea unor titluri, intertitluri, interpretări răuvoitoare, punere în context nefavorabil, ilustrarea cu imagini nepotrivite).

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” ¹

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” ²

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”³

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.⁴ La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”⁵, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

„Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”⁶

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.

2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.

3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.

4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.

5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.

6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.

7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”

8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.

9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.

10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.

2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.⁷

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”⁸ şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor⁹, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

„«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.”¹⁰

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

Download (DOC, 79KB)

Pentru a mari documentul dati click in colt (dreapta sus) pe “pop-out”!

Download (DOC, 130KB)

Download (DOC, 338KB)

Download (DOC, 139KB)

Download (DOC, 124KB)

Download (DOC, 128KB)

Download (DOC, 99KB)

Download (DOC, 103KB)

DOWNLOAD

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/

Articolul Scrisoare către Mitropolitul Teofan. REACTIA PLIROMEI FATA DE SINODUL DIN CRETA 2016 apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Articolul Un părinte mărturisitor: Ecumenismul între mișcare spirituală sau erezie apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Motto: „Nimic nu este acoperit ca să nu iasă la iveală,
şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut”(Matei 10,26).

Despre întâlnirea de la Tesalonik vom mai vorbi, desigur mult mai amănunţit.

Dar acum este foarte important să dezvoltăm în detaliu,împrejurările istoric-religioase din ultima sută de ani, urmărind prin acest istoric să dezvoltăm un sondaj în minţile şi sufletele credincioşilor ortodocşi români, din care să reiasă cât la sută din poporul român-ortodox este conştient de groaznicele greşeli care s-au comis în BOR de-a lungul a o sută de ani, cât şi de pericolul iminent la care s-a ajuns din cădere în cădere, spre Marea Apostazie !!!

Aş aprecia în mod pozitiv dacă cititorii ar avea răbdare să parcurgă toate episoadele şi toate documentele pe care le voi posta pe acest blog.

Spuneam deci, ca din punct de vedere istoric- ŞOCANT!-documentele scrise din care să se distingă clar căderea spre erezie şi apostazie a reprezentanţilor de vârf a BOR,cât şi a tuturor reprezentanţilor de vârf ai bisericilor ortodoxe din lume, au fost „cu grijă” distruse sau ascunse timp de mai mulţi zeci de ani.

Dar noi cunoaştem cuvintele Evangheliei care zice:
„Nimic nu este acoperit ca să nu iasă la iveală, şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut”(Matei 10,26).

Vă prezint deci, un document care vorbeşte despre atmosfera istorică şi religioasă între anii 1855-1862 şi care dezvăluie o cronică inedită a istoriei manăstirilor Neamţ şi Secu în perioada tulburărilor de după revoluţiile din 1848. âest document este scris de Andronic Duhovnicul care a fost contemporan evenimentelor post-pasoptiste.

Autorul cronicii este ieromonahul (apoi ieroschimonahul) Andronic Popovici. Din nota arhiereului Narcis Creţulescu de la fila 100r a mss. rom. BAR 5694, aflăm că „Autorul s-a născut la 4 iulie 1820. A venit în Mănăstirea Secu la 1831 (Secul este tot o casă cu Manăstirea Neamţu) – Revista Tocilescu an II, vol. 1, pag. 44”. Multă vreme a fost duhovnic şi poate şi bibliotecar al Mănăstirii Neamţ. În această calitate a copiat multe manuscrise vechi, ilizibile, care şi astăzi se păstrează în biblioteca manăstirii sau la BAR. A simţit nevoia de alcătui mai multe cronici ale mănăstirii, însemnând mai ales minunile şi întâmplările deosebite care se petreceau în mănăstire. O primă asemenea cronică este cea tipărită la 1857 în tiparniţa mănăstirii, sub numele de Istoria Sfintelor Monastiri Neamţul şi Secul ieşită din teasc la 20 martie 1857.

La âademia Română se păstrează mai multe manuscrise ale sale.

De asemenea, la Biblioteca Sfântului Sinod, se află un manuscris autograf al lui Andronic Duhovnicul, care conţine un cronograf pentru anii 1700-1860.

Fiind eclesiarhul mare al Mănăstirii Neamţ, a intrat repede în conflict cu comitetul de „reeducare” impus de Cuza în 1859. Aşa încât, în 1862 a plecat din mănăstire, retrăgându-se la Schitul Sihăstria Secului (Manăstirea Sihăstria de astăzi), unde a stat două săptămâni, crezând că îşi va găsi liniştea dorită. Se pare, însă, că nu a fost aşa, pentru că a plecat, în cele din urmă, în Basarabia.

După trecerea Prutului noaptea, „pe o copaie”, precum ne mărturiseşte într-unul din manuscrisele de la Chişinău, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ruse a întemeiat pe moşia Chiţcani a Manăstirii Neamţ, împreuna cu duhovnicul Theofan Cristea, administratorul moşiilor din Basarabia ale mănăstirii, o nouă lavra, Noul Neamţ, care încă din timpul vieţii sale a ajuns la o mare înflorire. Aici, un an mai târziu, la 1863, pentru a nu uita vreun amănunt din cele mai importante, a pus pe hârtie Istoria Manăstirilor Neamţu şi Secu, conţinând în tomul IV şi cronică de fată, pe care, după ce a copiat-o, a trimis-o la Mănăstirea Neamţ printr-un ascultător al său.

La sfârşitul acestei versiuni a cronicii ne spune însuşi autorul ei că este „Cel mai nevrednic şi mai păcătos decât toată zidirea, al Domnului nostru Iisus Hristos rob, Andronic Ieroschimonah şi Duhovnic din Sfintele Manăstiri Neamţu şi Secu, aflător acum în Basarabia la Chiţcani; şi după puţină vreme de va voi trebui mă veţi afla în mormânt; că am să mai scriu încă un tom pe urma acestuia, din 24 de coale”.

Iar despre cronica ne spune: „Pe această sfânta istorisire o am scris aşa precum să vedea atuncea, iar acum în anul 1876, scriind alta mai pe larg, pe 225 de file, tot cu slova mea, apoi această din anul 1863 a rămas numai spre ştiinţa acelor ce nu o au nicidecum”.

Ştim că atât Andronic Duhovnicul, cât şi ucenicii săi, au făcut mai multe drumuri în principate, pentru a aduna cât mai multe cărţi, manuscrise şi documente din cele ce rămăseseră la Mănăstirea Neamţu. Arhivele Statului din Chişinău dau dovadă de acest lucru, pentru faptul că deţin aproape 200 de manuscrise filocalice şi de strana provenite direct de la Mănăstirea Neamţ.

Din parcurgerea cu atenţie a cronicii se desprinde clar ideea că principalul scop al paşoptiştilor a fost de a demola Biserica Sfintei Tradiţii şi de a o păstra doar cu scop ritualic. În rest deviza paşoptista a fost: ” Dumnezeu este sus în ceruri , iar pământul a fost lăsat oamenilor ca să facă ce vor vrea pe el”.Înspăimântătoare şi cumplit de pragmatică aceasta deviză ,care a adus un suflu de fals umanism ,ba chiar de oarecari unde ateiste, care a adus într-o sută de ani la multe erezii şi apostazii în întreaga lume ortodoxă.

Întrucât documentul are mai multe aspecte foarte importante şi o lungime destul de mare îl voi prezenta fragmentat…

Decupez pentru un timp acest preţios document, pentru a face loc altui document, la fel de preţios, pus la dispoziţie de revista Axa – care la rândul ei, l-a descoperit în arhivele de aur ale BCS. Este vorba despre viaţa şi activitatea unui „Mare necunoscut al BOR”, episcopul GHERASIM SAFFIRIN, pe cât de apreciat în prima etapă a vieţii lui, pe atât de hulit şi învinuit până la caterisirea completă din treapta de episcop, de cine credeţi? Chiar de MARELE SINOD BOR!!!

Consider că e un document de o importanţă covârşitoare pentru a înţelege evoluţia, sau mai bine zis involuţia BISERICII ORTODOXE ROMÂNE:

 

VA URMA …

Articolul II. Un veac de Ortodoxie? apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Întrucât „fatidicul” 2012 şi-a făcut apariţia pentru necredincioşi, ţin să anunţ toţi credincioşii ortodocşi din România că anul 2012 a început încă de la 1 septembrie 2011. Evenimentele care s-au succedat până la momentul acesta în măsura egală ne pot infirma şi confirmă aberaţia preziceriilor mayaşe.

Dar nu acesta este motivul care m-a determinat să reîncep publicarea pe blog după îndelungul moment de tăcere. Hotărâsem în taina inimii mele să intru „în silenzio stampa” în ceea ce priveşte activitatea pe blog, totul pornind dintr-un sentiment de pură lehamite.

Nici criza, sau falsă criza, nici războaiele sau revoluţiile de „primăvara sau toamna”, de catifea sau cum s-or mai numi ele, nici chiar teorile conspiraţiei puse cu minuţiozitate în aplicare, nu m-au determinat să ies din hotărârea tăcerii.

Dar informaţiile pe care le-am citit în ultimele 24 de ore pe două din blogurile creştine[1], mi-au redat suflul adevăratei lupte, aceea pentru câştigarea mântuirii, luptă care trebuie dusă până la ultima suflare pământească şi pe toate căile umane posibile.

După cum se poate observa cu ochii „larg deschişi” sau „larg închişi”, BOR nu a avut niciodată o atitudine de luptă făţişa faţă de problemele majore ale lumii sec. XX-XXI. Ori a fost în „adormire” în perioada comunistă ori a folosit limbajul de lemn al „politicii corecte” în perioada post-decembristă.

Cei trei SSS care sufocă lumea creştină la ora actuală: Secularizarea, Sincretismul şi Sectele ar fi fost suficiente motive pentru ca vârfurile de lance ale BOR, ce sunt teoretic marii noştri arhierei, să ia atitudine.

Mă uimeşte atât tăcerea reprezentanţilor BOR, cât şi neparticiparea membrilor Bisericii care nu sunt alţii decât poporul român ortodox.

Am hotărât, desigur la sfatul părintelui duhovnic, să fac o trecere în revistă a principalelor momente istorice zdruncinătoare ale creştinismului ortodox de-a lungul a 100 de ani. âeastă sinteză va demonstra un adevăr pe cât de real, pe atât de dureros al cumplitei căderi în care se află Biserica Ortodoxă. Prin urmare, pentru a trezi conştiinţele adormite voi începe prin câteva exemple pozitive ale unor ierarhi din Biserică Ortodoxă, greacă şi sârbă care au pornit făţiş lupta împotriva oricărei forţe care vrea să distrugă unitatea şi tăria Ortodoxiei. Unii din ei, urmând exemple ale sfinţilor pe care chiar noi îi cinstim în calendarele noastre, şi-au riscat poziţiile sociale şi chiar viaţa. Am luat aceste exemple din recenta istorie tulburată a Bisericii Ortodoxe, în urma unei clasificări a celor mai grave compromisuri făcute de ierarhia ortodoxă care au dus încetul cu încetul de-a lungul a 100 de ani la multe erezii, îndreptându-ne către „Marea Apostazie”.

Încep prin a prezenta cuvântul IPS Serafim de Pireu, un om de-o verticalitate uluitoare, aşa cum noi nu am avut niciodată în ierarhia BOR. La întâlnirea ortodoxă din Tesalonic, din 2004, IPS Serafim a mărturisit următoarele:

Am mai arătat şi cu alte ocazii că întâlnirile inter-creştine şi inter-religioase- ecumenismul în ansamblul lui- nu înseamnă numai negarea Sfintei Evanghelii, ci este o jignire adusă directă Sfinţilor Mucenici şi Noilor Mărturisitori. Nivelarea creştinismului otodox din zilele noastre face fără rost pătimirile, lipsurile, luptele şi jertfele Sfinţilor Apostoli pentru răspândirea învăţăturii celei cu adevărat mântuitoare la „fraţii” lor iudei şi la celelalte neamuri, batjocorind în acelaşi timp stăruinţa până la moarte a Sfinţilor Mucenici în mărturisirea dreptei credinţe. Se relativizează  însăşi lucrarea mântuitoare a lui Hristos, care a venit în lume nu ca unul dintre multe adevăruri existente în toate religiile -dupa părerea ecumeniştilor- ci ca SINGURUL ADEVĂR ÎNTRUPAT ŞI CA SINGURA CţE DE MÂNTUIRE. […]

Vremea cernerii duhovniceşti nu este departe, căci deja vedem cum apar, puţin câte puţin „înnoiri” în Sfânta Liturghie, nemaiauzite rugăciuni pentru „unitate”, se pregătesc cărţi de cult cu texte noi, care să le înlocuiască pe cele rămase nouă drept moştenire, totul pentru a da slavă ereziilor şi ecumeniştilor. Scrierile cele „vechi” arată prea limpede împreuna-gândire a Sfinţilor Părinţi, credinţa de neclintit şi de neschimbat a Bisericii; în scrierile noi însă, se poate pune orice şi pe oricine. Deja este anunţată „curăţirea textelor liturgice” de severele condamnări sinodale aruncate asupra ereticilor. Deja două teze de doctorat susţinute la Facultatea de Teologie din Tesalonic ridică pe doi dintre marii eretici, pe Dioscor şi Sever în rândul Sfinţilor Părinţi. Deja un mare ecumenist al secolului XX, care a participat în mod hotărâtor la promovarea ereziei ecumenismului, este vorba de Hrisostom  mitropolitul Smirnei, a fost canonizat, îi cântam tropare şi îi zidim biserici, bazaţi pe patriotismul sincer al celor din Asia Mică şi din întreaga Grecie. Drumul pentru canonizarea ecumeniştilor a fost deschis. Dacă Meletie Metaxakis şi Athenagoras ar fi avut aceeaşi activitate naţionalistă şi acelaşi sfârşit ca mitropolitul Hrisostom, i-am fi canonizat demult. […]

Ce au reuşit în aceşti zeci de ani de ecumenism participantiiclerici şi laici ortodocşi? Au determinat vreuncatolic sau vreun păgân să vină în mijlocul adevăratei Biserici?Pot arate ei pe cineva, măcar unul singur,botezat în sânul Ortodoxiei datorită dialogurilor teologice? BINEÎNŢELES CĂ NU! […]

Aş dori să mă refer în cele ce urmează la câteva exemple ca să vădescă apostazia celor ce participă la CMB. Aduc în atenţia dumneavoastră declaraţia blasfemiatoare a mitropolitului Ambrozie al Calabriei, preşedintele Comisiei Sinodale pentru Relaţii Inter-ortodoxe şi Inter-creştine care, în mai 2001, întrebat fiind cum este posibil să întâmpinăm cu toate onorurile un papă eretic care nu a lepădat Filioque din Crez, a răspuns: „EU NU SUNT ÎN INTERIORUL SFINTEI TREIMI CA SĂ CUNOSC DACĂ SFÂNTUL DUH PURCEDE DE LA TATĂL SĂU DE LA FIUL”. Pentru această declaraţie nu ar mai fi trebuit să rămână în Biserica nici ca simplu laic. […]

Nu se va găsi  în zilele noastre niciun patriarh sau episcop care să ne îndepărteze de pan-erezia ecumenismului care neîncetat  atrage în plasa sa teologi, clerici, monahi şi laici? […]

Niciodată până acum, Biserica nu s-a găsit într-o situaţie mai dramatică, poate afară de măcelul creştinilor din primele secole. […]

O altă voce, aproape ca un tunet în pustiul civilizaţiei sec. XXI, urmându-l pe marele ierarh al Ortodoxiei, Sf. Nicolae, este episcopul Artemie de Kosovo. La o vârstă la care cuvântul linişte şi starea de isihie ar trebuie să fie continue în viaţa lui, acest stâlp vertical al Ortodoxiei a fost înlăturat ca un „lucru” nefolositor, uzându-se pentru aceasta chiar de forţa armată. Uluitor, nu-i aşa?! Dar să urmărim una din concluziile sale luate la aceeaşi întâlnire de Tesalonic, din 2004:

Prezenţa reprezentanţilor noştri şi în general a tuturor ortodocşilor, la felurite întruniri ecumenice nu are nicio îndreptăţire canonică. Nu am mers acolo pentru a mărturisi deschis, cu curaj şi tărie, Adevărul veşnic şi neschimbat al Credinţei şi Bisericii Ordotoxe, ci pentru a face compromisuri şi a încuviinţa, mai mult sau mai puţin, toate hotărârile şi formulările prezentate de neortodocşi. Aşa am ajuns în cele din urmă la Balamand, Chambesy şi Assisi, care, luate în întregime, reprezintă apostazie şi trădare faţă de Sfânta Credinţă Ortodoxă.

– va urma –

[1] Saccsiv, Apologeticum

Şi totuşi unii îşi doresc MULŢI ANI de apostazie! Vaticanul jubilează…

Articolul Un veac de Ortodoxie? -partea I- apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

„Zilele trecute m-a uimit Stephen Hawking care, în ultima sa carte ‘The Grand Design’ spune cu fermitate că nu Dumnezeu a făcut lumea, că legile gravitaţiei şi nu forţele divine au făcut toate minunile din jur… Sunt un mare admirator al lui Hawking, i-am citit cărţile tocmai pentru că ştia să le scrie pe limba mea, a unui profan în fizică şi teorii ştiinţifice…’Datorită legilor gravitaţiei Universul se poate crea din nimic’ a scris savantul în ultima lui carte…”, notează Dan pe blog – ul său.

„Cu riscul ca vreun ziar să-mi răstălmăcească vorbele, ca mulţi să-mi trimita mesaje „de bine” cred că în aceasta ultima carte d-nul Stephen Hawking dovedeşte că e un dobitoc care n-a înţeles nimic…Bunica mea, o femeie simplă cu câteva clase a avut puterea să creadă toată viaţa în Dumnezeu şi sfârşitul vieţii i-a adus apropierea de EL…. Bunica mea s-a stins cu credinţa că va ajunge lângă Dumnezeu…Aşa fac şi au făcut miliarde de oameni de pe Planeta…Speranţa în Dumnezeu, Alah sau oricare altă credinţă nu poate fi înlocuită de forţa gravitaţiei d-nului Hawkins…” mai spune Dan Negru

Articolul DAN NEGRU IL CRITICA PE STEPHEN HAWKINK apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Am primit cu bucurie invitaţia Preacuviosului Părinte Enzo Bianchi, superiorul mănăstirii Bose, de a participa la lucrările celui de-al XVIII-lea congres ecumenic internaţional de spiritualitate ortodoxă, organizat între 8-11 septembrie 2010, de mănăstirea pe care o îndrumă Preacuvioşia Sa.

Tema congresului, Comuniune şi singurătate, este una de mare actualitate pentru viaţa spirituală şi activitatea pastoral-misionară a Bisericilor. În mod paradoxal, spiritualitatea ortodoxă, în general, şi în special spiritualitatea monahală creştină, poartă amprenta relaţiei dintre singurătate şi comuniune. Lepădarea de viaţa mondenă şi asumarea voturilor sărăciei, castităţii şi ascultării au ca scop eliberarea omului de patimile egoiste, pentru o totală consacrare a lui comuniunii cu Dumnezeu – izvorul iubirii nelimitate şi netrecătoare. Hristos Domnul spune că „oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, însutit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19, 29). „Însutit va lua înapoi” înseamnă bogăţia harului lui Hristos prezent în sufletul celor ce Îl iubesc pe El „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul lor” (Matei 22, 39). Numai rugăciunea neîncetată transformă singurătatea în comuniune.

Este demnă de subliniat abordarea acestei teme pe baza experienţei mai multor tradiţii creştine. În lumea de astăzi, tot mai ameninţată de însingurare şi autoizolare ca individualism materialist şi consumist, care diminuează sau distruge comuniunea de iubire între oameni şi Dumnezeu, precum şi în societate, aprofundarea relaţiei dintre singurătate şi comuniune poate constitui o lumină în plus pentru activitatea pastorală, misionară şi socială a Bisericii.

În încheiere, ne rugăm Preasfintei Treimi – izvorul prim şi modelul suprem al Comuniunii de viaţă şi iubire eternă, după chipul Căreia a fost creat omul (Geneză 1, 26), să binecuvinteze pe toţi participanţii la acest congres şi să lumineze lucrările ce se vor desfăşura.

”  DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Articolul Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la cel de-al XVIII-lea Colocviu ecumenic internaţional de spiritualitate ortodoxă, mănăstirea Bose, 8-11 septembrie 2010 apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Biserica Ortodoxă Româna este reprezentată de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, cel care va transmite mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Articolul Colocviu ecumenic internaţional de spiritualitate ortodoxă la Bose, în Italia apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Liderii religiosi din Marea Britanie riposteaza fata de teoria sustinuta de profesorul Stephen Hawking, conform careia Universul nu a fost creat de Dumnezeu, ci de gravitatie, scrie Realitatea TV pe pagina online.

Clericii anglicani, musulmani si evrei din Marea Britanie au avut reactii foarte critice fata de cea mai recenta lucrare a fizicianului Stephen Hawking, in care arata ca Big Bang-ul a fost influentat de legile gravitatiei si nu de interventia unei forte divine.

In cartea „The Grand Design”, Hawking spune ca Dumnezeu poate fi eliminat din ecuatia crearii universului cu ajutorul teoriei M, o varianta a teoriei stringurilor. „Teoria M este teoria unificata pe care Einstein a incercat sa o gaseasca”, a precizat fizicianul.

Astfel, liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Rowan Williams, a reactionat foarte critic, explicand ca „fizica nu va putea niciodata sa explice de una singura de ce in loc de nimic exista ceva”.

„Credinta in Dumnezeu nu implica explicarea modului in care lucrurile se inlantuies in univers, ci se refera la convingerea ca exista o fiinta inteligenta, vie, de care depinde intreg universul”, a mai spus Williams.

La randul sau, rabinul-sef Jonathan Sacks a luat si el pozitie. „Religia tine de interpretare. Biblia pur si simplu nu este interesata de modul in care universul a luat nastere”.

Ibrahim Mogra, imam si membru al Consiliului Musulmanilor din Marea Britanie, a fost mai direct, exprimandu-si clar nemultumirea fata de teoria lui Hawking. „Daca ne uitam la univers, observam ca cineva l-a creat. âel cineva este atotputernicul cuceritor”, a declarat Mogra.

Articolul Stephen Hawking este atacat de liderii religiosi, dupa ce a negat contributia lui Dumnezeu la crearea Universului apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

Printre subiectele pe care reuniunea le va aborda sunt incluse şi cauzele atacurilor recente asupra creştinilor în Jos, Nigeria, atacuri care au dus la moartea a câtorva sute de oameni. Deşi genocidul nu a fost declanşat de un diferend religios, ci în urma conflictelor etnice şi tribale, Chunakara a declarat că situaţia din regiune este dificilă şi că disensiunile religioase alimentează conflictele etnice. O delegaţie condusă de Chunakara a vizitat zonele afectate de conflict, în mai 2010, pentru a afla mai multe despre situaţia de acolo. âeastă reuniune internaţională, care va avea ca motto tema: ‘Transformarea comunităţilor: creştinii şi musulmanii în efortul de a construi un viitor comun’; este planificată, finanţată şi convocată prin efortul comun atât al Consiliului Mondial al Bisericilor, cât şi al mai multor organizaţii musulmane. Consultarea va identifica şi va aborda probleme de interes comun şi va încerca să ofere soluţii ce vor permite cooperarea între musulmani şi creştini, la toate nivelurile.

Articolul Dialog interreligios între musulmani şi creştini apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.

„Dumnezeu poate exista, dar ştiinţa este în stare să explice Universul fără a fi nevoie de a apela la ideea de Creator”, a declarat Hawking, în direct la emisiunea „Larry King Live”, de la CNN.

În cartea sa „The Grand Design” (Marele Design), fizicianul în vârstă de 68 de ani afirmă că datorită gravitaţiei, universul are capacitatea de a se crea singur, scrie Adevărul.

„Gravitaţia şi teoria cuantică permit universului să se creeze singur, spontan şi din nimic”, a afirmat Hawking.

„Ştiinţa oferă din ce în ce mai multe răspunsuri la întrebări care până acum au fost apanajul religiei”, a motivat fizicianul reacţiile puternice stârnite de cartea sa, în care afirmă că nu Dumnezeu a creat lumea. „Explicaţia ştiinţifică este suficientă. Teologia nu mai este necesară”, a adăugat acesta.

În centrul cărţii sale se află ceea ce el numeşte „teoria M”, potrivit căreia Universul s-a creat singur din nimic.

Hawking suferă de Amyotrophic scleroză laterală sau ţS, cunoscută şi ca boala lui Lou Gehrig, boală l-a lăsat în incapacitate de a vorbi fără ajutorul unui sintetizator de voce computerizat. Potrivit ţS Association speranţa de viaţa pentru o astfel de maladie este de trei la cinci ani. Hawking a fost diagnosticat cu această boală în urmă cu 45 de ani.

Articolul STEPHEN HAWKING-TEOLOGIA NU ESTE NECESARA apare prima dată în Maica Ecaterina Fermo.