Responsabilizări monahale în anii de apostazie

Motto: ”Monahul este cel ce supune firea sa unei sile neîncetate şi simţurile sale unei paze neîntrerupte.

Monahul este cel ce şi-a făcut trupul neîntinat, gura curăţită şi mintea luminată.

Monahul este sufletul apăsat de durere, care petrece în veghe şi în somn într-o necontenită pomenire a morţii”

Sfântul Ioan Sinaitul

Vrem nu vrem, recunoaştem oficial sau pe la colţuri, am ajuns să trăim vremuri “de bejenie”, vorba scriitorului. Uimirea mea a fost foarte mare în primele clipe când am realizat acestea. Îmi amintesc că abia mă botezasem şi părintele Argatu, în lumina căruia am primit primii paşi, ne descria cu lux de amănunte cum va cădea comunismul, făcându-se praf (era în anii 1985-1986). Dar mai ales ne spunea cum vor pătrunde cele mai puternice ispite, cele mai grave tentaţii din lumea largă, care se vor năpusti peste bietul popor român (care va reacţiona exact invers decât ar aştepta Domnul), drogurile, crimele, desfrânările de tot felul, până la recunoaşterea oficială a căsătoriei între homosexuali şi lesbiene. Toate acestea vor pătrunde adânc în sufletul şi viaţa de zi cu zi a românului, zicea părintele Argatu în anii ’86. Desigur că noi, cei prezenţi la astfel de prevestiri, ne înfioram, dar mărturisesc sincer că aveam o umbră de îndoială, iertată să-mi fie comparaţia (căci nu sunt nici măcar umbra lor), precum odinioară ucenicul Motovilov se îndoise de înaintevederea Sf. Serafim de Sarov. Desigur credeam, poate aşa peste 100 de ani, cine ştie, oricum noi nu apucăm! Dar ceea ce ne dădea fiorii cei mai mari era proorocirea căderii bisericii instituţionale, a conducătorilor ei, a duhovnicilor şi, implicit, a lumii întregi care se va rătăci în “uscăturile şi stufărişul plin de şerpi”. De fapt, îndoiala mea a ţinut doar până în ziua când am văzut maşina securităţii la uşa părintelui Argatu şi pe fetele ce aveau în grijă casa părintelui, zburând ca potârnichile la vânătoare! Târziu, atunci când sufletul meu putea să suporte adevărul, mi s-a spus că datorită unor turnătorii mincinoase la “cabinetul 2“, făcute de mai-marii Mănăstirii Cernica, părintele nostru drag era căutat drept vrăjitor şi uzurpator al “regimului". Anii au trecut, şi spre groaza şi spaima mea văd împlinindu-se pas cu pas tot ceea ce dânsul a prezis cu har de la Domnul nostru Iisus Hristos, pe care l-a slujit credincios până la mutarea sa. Şi îndrăznesc să zic şi eu vorba cu duh din patericele sfinţilor părinţi ”să nu fie!”, şi totuşi, ”ciuma” şi-a extins ghearele din ce în ce, iar noi (poporul), căci el constituie adevarata biserică, ne aflăm în dezorientare, în manipulare, şi, îndrăznesc să zic, în multă naivitate şi neştiinţă!

...când în plină zi într-o catedrală ortodoxă se savârşesc ritualuri cu săbii, în faţa sfântului altar, când capete albite de timpul petrecut în ortodoxie săvârşesc acte “cel puţin ciudate”, când amestecăm toate concepţiile religioase într-o oală de “ciorbă”, din care să ne împărtăşim cu toţii (dacă se poate fiecare cu linguriţa lui de acasă), când recunoaşterea şi apărarea ortodoxiei pe pamânt românesc a devenit ”act de fundamentalism religios”...atunci cred că fiinţa noastră, sufletul nostru, ar trebui să simtă convulsiile morţii.

De câţiva ani privim neputincioşi la tot felul de “minuni” ce se petrec sub ochii noştri şi nu reacţionăm. Ba apare o “nouă evanghelie”, ba “sarcofagul lui Iisus”, ba “un extraterestru reptilian, care spune că e dumnezeul nostru”. Ei, până la urmă sunt atât de amuzante, încât poate nici nu merită să comentăm ceva, dar când în plină zi într-o catedrală ortodoxă se savârşesc ritualuri cu săbii, în faţa sfântului altar, în faţa lui Hristos prezent permanent pe Sfânta Masă, când învăţătura apostolică şi patristică şi deciziile acestor sfinţi (de două mii de ani) sunt în pericol de a fi alterate, când capete albite de timpul petrecut în ortodoxie săvârşesc acte “cel puţin ciudate”, ca să nu le spunem anatemizante, când amestecăm toate concepţiile religioase într-o oală de “ciorbă”, din care să ne împărtăşim cu toţii (dacă se poate fiecare cu linguriţa lui de acasă), când recunoaşterea şi apărarea ortodoxiei pe pamânt românesc (creştinat de doua mii de ani! de sf. Apostol Andrei) a devenit ”act de fundamentalism religios”...atunci cred că fiinţa noastră, sufletul nostru, ar trebui să simtă convulsiile morţii. Ce altceva e această cădere spirituală încuviinţată de superiori şi întâistătători, decât o moarte, şi încă una lentă, înveşmântată în cele mai atrăgătoare culori, pentru ca la un moment dat să apară faţa adevărată, hidoasă şi descompusă a înşelării finale.

Poate cititorii se vor întreba, pe bună dreptate, ce legătură are mottoul atât de particularizat către viaţa monahală, cu restul subiectului. Am vrut să subliniez prin cuvintele Sf. Ioan Sinaitul, faptul că monahismul, în coordonatele lui, are ca scop principal curăţirea şi adâncirea sufletului în ruga şi contemplaţia către divin, astfel devenind rug aprins pentru Hristos şi lucrarea Lui pe pământ pentru mântuirea lumii întregi. Dar monahismul nu este o sectă, nu este o castă, nu este un regn, nu este aparte de ceea ce Hristos a numit-o “biserică”, bucurându-se, întristindu-se, îngrijorându-se pentru toate bucuriile, realizările, alunecările şi căderile acestei lucrări sfinte a Domnului pe pamânt, care se cheamă “biserică”. Începând cu Sf. Ioan Evanghelistul, cu Sf. Grigore de Nazians şi Sf. Simeon Noul Teolog, apoi trecând prin Sf. Marcu al Efesului şi ajungând la Sf. Ioan Maximovici, iată numai câteva nume de mare strălucire din istoria creştinismului care au avut atitudini şi scrieri cât se poate de verticale şi hotărâte, atunci când în viaţa publică a bisericii lui Hristos interveneau ideei şi acţiuni care puneau în pericol unitatea şi integritatea credinţei creştin-ortodoxe.

"Propovăduirea dogmelor părinţilor au întărit bisericii o singură credinţă care, purtând haina adevărului cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu“

mineiul pe ziua de 16 iulie

De ce oare, în zilele noastre pare “ciudat”, “războinic”, “anacronic”, ”fundamentalist”, orice încercare de mărturisire a ortodoxiei, în spiritul Sfinţilor Părinţi pe care tot noi îi punem în calendare, le facem mare cinste, sărbătorindu-i cu sfinte slujbe, le publicăm scrierile, le propovăduim învăţăturile de la catedrele şcolilor noastre teologice, dar când suntem în public, faţă de alte neamuri sau culte, chiar din ţara noastra, avem atitudinea sclavului faţă de stăpân, în numele “raţiunii” şi al “bunului simţ”, al “adevărului care ne face liberi şi ne conduce spre libertate”. Suntem reduşi la tăcere (în special cei din monahism) de diverse “frăţii” care se opun cu vehemenţă cuvântului de propovăduire a ortodoxiei sau de amendare a oricărei persoane care alunecă în prăpastia înşelării. Am în vedere, desigur, recentul caz “cel puţin ciudat”, al mitropolitului N.Corneanu (care nu ar fi fost la prima “ciudăţenie”, amintindu-ne aici recentele “investituri cu săbii deasupra capului" din catedrala din Timisoara, cât şi concertele de muzică clasică, în aceeaşi catedrală în săptămâna mare). A tresărit, bucurându-se, sufletul nostru de român şi creştin, la auzul şi vederea scrisorilor şi a poziţiei cât se poate de verticale a marilor duhovnici (preoţi - călugări) din România, ca părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol şi părintele Iustin Pârvu de la Petru Voda, dar şi de bucurie pentru solidaritatea părinţilor din Sfântul Munte Athos din Grecia, sau din Rusia, care au tras un mare semnal de alarmă la adresa “ciudăţeniilor” din ce în ce mai evident antiortodoxe ale mitropolitului Corneanu.

“Să ne ridicăm mai presus de cearta teologică”

Sf. Ioan Maximovici

Îmi vine acum în minte disputa (dusă dealtfel cu mult tact, calm şi bun simţ) dintre Sfântul Ioan Maximovici şi un mare teolog al timpului acela, contemporan cu sfântul, mitropolitul Antonie, care în rang şi studii academice îl întrecea pe sfântul. Asta nu l-a oprit pe sfânt să comenteze şi să-i spună cu cel mai liniştit duh că în problema ”suferinţei Domnului nostru Iisus Hristos în grădina Ghetsimani”, are altă opinie care se deosebeşte radical de a mitropolitului. “Să ne ridicăm mai presus de cearta teologică” obişnuia să spună deseori sfântul Ioan Maximovici, în cunoscutele sale polemici cu scriitorul Bulgakov. Desigur de-a lungul istoriei creştine au existat şi atitudini radicale (dealtfel benefice), cum a fost hotărârea bisericii ruse de a-l exclude din biserică pe mitropolitul care în 1439 la Florenţa a semnat tratatul cu apusul. Măsura pare radicală şi cu siguranţă în zilele noastre ar fi cotată ca “fundamentalism religios”, totuşi inspiraţia Duhului Sfânt a dovedit ulterior că părinţii ruşi au avut dreptate, căci acel mitropolit s-a retras în biserica romano-catolică, devenind cardinal.

O spusă a Sfântului Marcu al Efesului, singurul luptător rămas în picioare, drept şi vertical în faţa tăvălugului apusean, în 1439 la Florenţa, spune că toate acestea s-au întâmplat şi se mai întâmplă datorită celor “trei diavoli uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea (negrija)”, de care trebuie să recunoaştem că societatea noastră suferă din plin, indiferent de meridian.

Neplăcut surprinsă am fost zilele acestea răsfoind o publicaţie românească, ce se vrea topul subţirimii intelectualismului românesc. Se afla acolo o listă întreagă de aşa-zişi buni creştini, care propun tot felul de “bucuroase acolade liturgice” între ortodoxie şi restul lumii.

Propunem şi noi (monahismul responsabilizat), o reciclare duhovnicească a neamului românesc, în spiritul ortodox al Evangheliilor şi al Sfinţilor Părinţi.

maica Ecaterina Fermo

Erată:

REGRETIND ENORM GRESALA ..APROAPE DE NE-IERTAT-DIN TEXTUL "RESPONSABILIZARI MONAHALE IN ANII DE APOSTAZIE", CERIND IERTARE SFINTILOR MARCU ASCETUL SI MARCU AL EFESULUI...IN TIMPUL CARORA SCRIERILE SE FACEAU MANUAL..PRIN INTERMEDIUL UNUI SCRIB ..DOTAT CU UN "STILOU-PANA DE PASARE"...SI CARE DESIGUR NU SUFEREAU GRESELI INFORMAM PE CITITORI SA CAUTE PE SITUL WWW.MAICAECATERINA.RO..PRIMUL TEXT POSTAT ACOLO.."DE LA FORENTA LA FERRARA"...SI VOR GASI INFORMATIILE NECESARE DESPRE SF. MARCU AL EFESULUI PE CARE TOT AUTOAREA TEXTULUI "RESPONSABILIZARI IN ANII DE APOSTAZIE"..LE-A SCRIS ...CEREM DIN SUFLET INCA ODATA IERTARE PENTRU ACEASTA SI ALTE EVENTUALE GRESELI DE TIPARIRE ALE TEHNICII MODERNE!!!

Comenteaza

  1. Sarut mana
    Maica, as dori sa imi spuneti mai mult despre
    “Îmi vine acum în minte disputa (dusă dealtfel cu mult tact, calm şi bun simţ) dintre Sfântul Ioan Maximovici şi un mare teolog al timpului acela, contemporan cu sfântul, mitropolitul Antonie, care în rang şi studii academice îl întrecea pe sfântul. Asta nu l-a oprit pe sfânt să comenteze şi să-i spună cu cel mai liniştit duh că în problema ”suferinţei Domnului nostru Iisus Hristos în grădina Ghetsimani”, are altă opinie care se deosebeşte radical de a mitropolitului.”

    Din ceea ce spuneti, nu inteleg care e difernta dintre opinia Sfantului Maxim si cea a mitropolitului.
    Sigur, mitropolitul Antonie a fost singurul care s-a opus incalcarii canoanelor, (iar Sfantul Maxim a fost singurul care s-a opus semnarii unirii la sinodul de la Ferarra-Florenta, si s-au mai facut astfel de asemanari) dar nu inteleg in profunzime ce spuneti. Sau va rog sa ma indrumati ce sa citesc pentru a intelege.Adica de ce are alta opinie?
    Sarut mana, maica.

    — Maria · 12 July 2008, 01:01 · #

  2. Ierare maica, voiam sa zic Marcu Evghenicul, greseala mea e mare, dar neintentionata.
    Insa nedumerirea ramane.

    — Maria · 12 July 2008, 01:09 · #

  3. Raspuns pentru Maria la intrebarea de aici.

    Fragment din lucrarea parintelui Serafim Rose, “Sfintul Ioan Maximovici si influenta apuseana”:

    In ce priveste formatia sa teologica, Arhiepiscopul Ioan, cand era in Serbia, dupa ce a terminat facultatea de drept, a urmat obisnuita academie teologica si a primit ceea ce noi numim titlul de doctor in teologie; aceasta inseamna ca a trecut prin toate cursurile si stie deci totul despre chestiunile, problemele teologice s.a.m.d. In spatele acesteia, se afla, totusi, ceva mult mai important pentru un teolog adevarat – si printr-un adevarat teolog intelegem pe cineva care vorbeste cu adevarat cuvintele lui Dumnezeu, nu doar repeta ceea ce gaseste in carti. Adica, era dintr-o familie foarte evlavioasa, el insusi fiind foarte evlavios din copilarie. Avea experienta Sfintei Rusii dinainte de revolutie, mergea la manastiri, cinstea icoanele facatoare de minuni, cinstea pe sfinti si pe oamenii duhovnicesti, citea Vietile Sfintilor si a fost patruns de aceasta intreaga atmosfera in Rusia, fapt ce era inca posibil atunci pentru oamenii evlaviosi. Pentru aceasta a devenit mai tarziu un asa de mare teolog si un asa de mare sfant.

    In afara de aceasta, vedem ca a existat o persoana care l-a inspirat, desi nu in sensul in care am spune azi ca l-a “influentat” (adica, nu putem spune ca aceasta persoana a influentat aceasta sau aceea, ci mai degraba l-a inspirat pe Arhiepiscopul Ioan sa fie in intregime in Biserica si sa fie un teolog). Aceasta persoana a fost Mitropolitul Antonie Hrapovitki (1864-1934). A fost primul intaistatator al Bisericii Ruse din Exil, un mare ierarh al ultimelor zile ale vechii Rusii si o foarte importanta personalitate istorica a zilelor noastre, atat atunci cat si acum. Era cunoscut pentru vorbirea sa libera, pentru marea sa indrazneala si pentru ca nu era prea politicos cand era vorba de probleme importante ale Bisericii. Era un luptator foarte constiincios pentru cele mai bune traditii ortodoxe. Accentua mereu nevoia de a ne “intoarce la Sfintii Parinti”, pe care bineinteles ca Arhiepiscopul Ioan a urmat-o intru totul; si vorbea de asemenea si despre teologia ortodoxa ca fiind foarte mult legata de viata duhovniceasca si morala ca opozitie fata de acea teologie invatata simplu in scoala si apoi repetata.

    Scrierile Mitropolitului Antonie sunt, totusi, destul de diferite de cele ale Arhiepiscopului Ioan, pentru ca Mitropolitul Antonie era implicat foarte mult in lumea academica. Era conducatorul mai multor academii teologice si trebuia sa fie mereu constient de problemele timpului sau. Trebuia sa stie ce gandeau niste oameni ca tolstoistii – oameni care incercau sa submineze credinta in Dumnezeu si in Biserica – si se gandea mereu cum ar putea sa transmita mesajul Ortodoxiei unor asemenea oameni. Scria mereu lucrari despre teologia ortodoxa, fiind el insusi foarte legat de problema prezentarii Ortodoxiei oamenilor care erau departe de ea. Astfel, gasim ca scrierile sale sunt de fapt mult mai putin sugestive decat cele ale Arhiepiscopului Ioan, despre care vom vorbi acum.

    Echilibrat intre extreme

    Lucrarile teologice ale Arhiepiscopului Ioan sunt destul de putine ca numar. Nu le-am gasit inca pe toate pentru ca nu sunt inca adunate intr-un singur loc. Se afla in reviste vechi, de obicei reviste bisericesti care aveau o circulatie foarte restransa si care acum sunt aproape toate pierdute. Unele sunt din vechile reviste bisericesti din Iugoslavia anilor 1920 si ’30; altele sunt din propriile sale mici periodice din China si America. Am gasit printr-o pura intamplare, un articol lung – bineinteles ca prin harul lui Dumnezeu l-am gasit – ce a fost tiparit la Varsovia in 1930 si din care probabil n-au mai ramas decat cateva copii. Multe dintre scrierile sale sunt articole foarte scurte – predici foarte adanci – dar are si mai multe articole lungi – de 20, 30, 40 de pagini – ce sunt foarte importante. A scris impotriva ereziei lui Bulgakov si a sofiologiei. A scris despre Maica Domnului intr-un tratat pe care il traducem pentru un nou numar din “Cuvantul Ortodox”. (Lucrare tradusa si in limba romana cu titlul “Cinstirea Maicii Domnului in traditia ortodoxa”, trad. de Cristian Maxim, Editura Icos, Cluj -Napoca, 2000, n. trad). A scris de asemenea despre Sfanta Rusie, Noii Mucenici, Biserica – Trup al lui Hristos, insemnatatea diasporei ruse, monarhia ortodoxa si multe alte asemenea teme.

    Din scrierile sale teologice vedem ca Arhiepiscopul Ioan era destul de diferit de Mitropolitul Antonie. Principala caracteristica pe care o putem desprinde din scrierile sale teologice este libertatea. Este intru totul adancit in traditia ortodoxa si este el insusi un izvor de adevarata teologie ortodoxa. Nu are nici un fel de influente straine sau vreo supraaccentuare a unei parti a traditiei din pricina vreunei controverse. El devine astfel foarte valoros ca autoritate in discutiile ce se poarta in limba engleza despre asa zisa influenta apuseana asupra teologiei ortodoxe din ultimii 700 de ani. De exemplu, intr-un articol pe care l-a scris despre iconografie, afirma adevaratul stil ortodox iconografic, dar in acelasi timp nu este prea mahnit de icoanele in stil apusean, atata timp cat sunt in anumite limite si au fost binecuvantate sa se afle in Biserica.

    A scris de asemenea despre o intrebare: “Pentru ce s-a rugat Hristos in Gradina Ghetimani?” Aici vedem cum a reusit sa se descurce cu un subiect care la vremea aceea era foarte controversat. Devenise controversat deoarece dascalul sau, Mitropolitul Antonie opunandu-se la ceea ce el numea: interpretarea scolastica a “rasplatirii facute unui Dumnezeu jignit”, a mers putin prea departe in directia opusa si astfel a pus un accent prea mare pe semnificatia rugaciunii lui Iisus Hristos din Gradina Ghetimani, ca si cum aceasta ar fi fost cea mai importanta parte a rascumpararii noastre, iar Crucea a fost cumva subestimata. Aceasta se intampla adesea cand cineva este implicat in polemici cu argumente cu alti teologi. Unii merg putin prea departe intr-o parte si ca o contracarare a acestui fapt celalalt merge prea departe in cealalta parte. Arhiepiscopul Ioan avea un foarte bun echilibru in acestea, ceea ce arata cat de sanatos era punctul sau de vedere si cum nu cadea in nici un fel de extreme. A luat partea cea mai buna din invatatura Mitropolitului Antonie despre acest subiect – dragostea compatimitoare a Domnului Iisus Hristos pentru intreaga omenire – si in acelasi timp a corectat cateva dintre greselile pe care le avea Mitropolitul Antonie in articolul sau. De exemplu, Mitropolitul spunea ca este necuviincios din partea noastra sa gandim ca Domnului Iisus Hristos I-ar fi fost frica de suferintele ce-I stateau inainte, pe cand majoritatea Sfintilor Parinti vorbesc exact despre acest punct: prin aceasta se dovedeste natura umana a lui Iisus Hristos, ca Ii era teama de suferintele ce aveau sa vina. Deci Arhiepiscopul Ioan a corectat aceasta si a aratat de asemenea si partea buna a invataturii Mitropolitului Antonie despre iubirea compatimitoare. Oamenii vorbeau una si alta, unii aparand un punct de vedere, altii aparandu-l pe celalalt, iar Arhiepiscopul Ioan l-a discutat fara sa faca din el nici un fel de controversa. De fapt, citindu-i articolul, n-ai ghici niciodata ca era vreo controversa. Aceasta arata cat de echilibrat era.

    — Maica Ecaterina · 18 July 2008, 13:08 · #

  4. Blagosloviti maica !

    Ma bucura aceste articole ale cuviosiei voastre.Iubesc toti sfintii si ma rog sa ne lumineze calea si sa ne dea intelepciune.
    Cuviosul Sofronie de la Essex iubea si cinstea profund pe Sfintii Bisericii.Totdeauna se referea la viata lor si mai inainte de toti ,la Parintii nevoitori ai pustiului.Dar avea multa evlavie si fata de monahii nevoitori ,fata de cei a caror viata era sfanta,faptele lor minunate marturisind despre adevarul vietii lor.Despre acesti sfinti in viata ,chiar daca nu ai cunoscuse direct ,spunea ca sunt prietenii lui personali.Nu spunea si nu facea nimic fara sa aiba drept criteriu viata lui Hristos.Aceasta deoarece ,in tot ce facea, Hristos intreba si se raporta la Tatal.Cand se ruga pr.Sofronie lasa in urma lui lac de lacrimi.(Fragment din cartea Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex-Dumitra Daviti)

    — Vasilica · 19 July 2008, 18:34 · #

  5. Sarutam dreapta!…
    Dumnezeu sa va tina sanatoasa si veghetoare asupra noastra.
    Ati ajutat la mantuirea unui suflet, ferindu-l de ticaloasa ispita a sinuciderii, prin cartea Sfintiei Voastre.
    Sarutam dreapta.

    — Preot Serban Florin · 31 July 2008, 01:36 · #

  6. Sarut mana, maica, si va multumesc pentru ca v-ati ostenit si mi-ati raspuns.

    — Maria · 3 August 2008, 00:30 · #

  7. Sarut mana, Maica,
    Doresc de mult sa va scriu si, de fiecare data, am ezitat crezand ca orice fraza pe care as putea sa o scriu pentru a va marturisi admiratia si bucuria duhovniceasca pe care prezenta sfintiei sale , fie prin scrieri, fie prin cuvantul rostit in conferinte si intalniri duhovnicesti,mi le aduc in suflet ar fi neputincioasa…Ma regasesc in parcursul duhovnicesc al sfintiei voastre in majoritatea etapelor, m-am hranit si continui sa ma hranesc sufleteste cu scrierile sfintiei voastre, mi-am incarcat bateriile, cum se spune intr-un limbaj mai comun ,cu duhul emanat de ele.Admir in sfintia voastra lucrarea exceptionala a Cunoscatorului inimilor noastre, a Dumnezeului nostru, care, in orice vreme de incercari, gaseste solutii pentru a nu ne lasa orfani si flamanzi duhovniceste.Va multumesc si in numele unei tinere care, ducand mai inainte o viata aproape fara Dumnezeu, si-a inceput urcusul mantuitor cu citirea cartii Thalita Kumi si acum este intr-o manastire.Slava Tie , Doamne!

    — daniela · 8 August 2008, 02:09 · #

  8. Draga maica, multumesc mult pentru aceasta marturisire, draga draga sufletelor noastre. Cu mare bucurie am urmarit si noi pe P Arsenie Papacioc, pe P Iustin Parvu, si pe IPS Bartolomeu. Pe cel din urma, il iubeam pentru munca depusa la Biblia noastra, dar cand i-am vazut pozitia ferma, am plans cu bucurie.

    Maica draga, nu stiu cat chin pot avea cei din manastiri si biserici (ma refer la parinti, monahi si monahii etc), insa pentru noi crestinii din lume, glasul ferm ortodox al sfintiilor voastre, ne ajuta si ne bucura.
    Dumnezeu sa va dea puterea si curajul sa ne marturisiti ortodoxia pana la capat.

    Pentru copiii nostri sunteti uimire si exemplu. Cartile sunt necesare!! Mi-e frica sa ma gandesc ca v-a veni o vreme cand nu le vom mai avea. GROAZNIC. Noi care locuim in afara tarii, ne hranim cu adevarul din ele. Si daca este sa vina o astfel de vreme, dati-ne si noua un semn. Nu avem cum sa ne cumparam totul odata, insa avem prieteni care o pot face.

    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

    — Ortodox · 7 September 2008, 17:50 · #

  9. Doamne ajuta, maica.Asi vrea sa stiu cam cand o sa apara cartea la care lucrati acum.Va multumesc

    — luminita nicolescu · 22 September 2008, 16:16 · #

  10. La multi si binecuvantati ani, intru mantuire. Sfanta mucenita Ecaterina sa va ocroteasca si sa mijloceasca in fata Prestolului Sf.Treimi pentru sfintia voastra.

    — luminita nicolescu · 22 November 2008, 12:22 · #

  11. Multumesc Lui Dumnezeu, ca v’a binecuvantat cu atata putere duhovniceasca, sa puteti vesti lucruri si fapte despre care, oamneni lumesti, daca ar vorbi, ar fii “spulberati” de mania celui rau. Dumneavoastra insa sunteti binecuvantata prin mainile parintelui Argatu si a altor mari duhovnici ai Romaniei; asta va da un scut duhovnicesc, al Duhului Sfant care Slava Domnului, va tine tare in lucrarea aceasta!…sa nu va lasati maicuta!…stiu ca nu uitati niciodata mainile care v’au adapat cu Har vesnic…Har vesnic…Dumnezeu sa va binecuvanteze in continuare pana la sfarsit!…am inteles ca vreti sa renuntati la site…poate apucati sa cititi si mesajul meu, care s’a vrut o incercare timida, de a va intari nadejdea, de la un om preapacatos! Un om preapacatos, de care totusi Dumnezeu s’a milostivit si s’a indurat, ca sa inteleaga efortul dumneavoastra in acest loc care risca sa fie cuprins de un mare desert duhovnicesc…Dar Tara Romaneasca, este totusi iubita de Domnul, si El nu-si uita fagaduintele fata de cei pe care i’a iubit din vesnicie, ci dimpotriva in Marea Lui mila si credinciosie, le implineste!…Cred ca ne’ati fost trimisa de Domnul, ca sa faceti trezire duhovniceasca prin aceasta chemare la pocainta autentica!…sa dea Domnul sa ne punem calea Adevarului Sau!…Fiti binecuvantata, si s’aveti pace acum de Nasterea Domnului! Multumesc!

    — codruta · 23 December 2008, 10:53 · #

  12. Doamne ajuta si la multi ani plini in binecuvantare , acum la inceput de an. Poate intrebarea o sa vi se para ciudata , dar va rog sincer sa ma ajutati sa pricep.
    Oare eu, crestin ortodox fiind , dau dovada de iubire de aproape atunci cand spun cu hoatarare ca alt frate al nostru nu va fi mantuit daca nu e la fel ca noi(de ex musulman)? Eu cred ca dragostea Bunului Dumnezeu este la fel de mare ptr toti oamenii, indiferent de unde sunt. Si atunci nu e mai corect sa ma rog ptr el , lasand problema mantuirii in seama Domnului?
    Va multumesc ptr rabdare si intelegere!

    — Florentina · 6 January 2009, 22:24 · #

  13. Sarut mana maica Ecaterina!!! Va scriu o marturisire: initial am cumparat cartea “Talita Kumi” fara sa stiu nimic despre autoare si mesajul ei, fara sa citesc vre-un rand, recenzie ori comentariu, ci pur si simplu pt a face o fapta buna adica sa ajut pangarul bisericii parohiei “sa faca vanzare la cartile expuse. Desigur, trist dar acesta a fost scopul initial cand….a venit surpriza: am inceput lectura si concomitent m-a fascinat; am simtit o bucurie progresiva care creste,creste,creste Inca nu am terminat caretea { de fapt ieri seara am incaput-o ) dar m-am aprins de speranta si dorinta. Cu toate ca citesc aproape exclusiv literatura teologica, o fac selectiv, cautand autori/opere (re)cunoscute, as zice de notorietate continuatori ai duhului patristic. Despre dvs nu stiam nimic… absolut nimic nici despre trecut di sunt cam copt, am 40 de ani. Am ramas placut impresionat de continutul cartii, duhul cat se poate de viu, care m-a fascinat, m-a facut sa ma gandesc la autor nutrind speranta ca (de ce nu?) voi putea sa-l intalnesc personal, fata catre fata intr-o buna zi. Revenind la mesajul cartii, aceasta m-a atins intr-un moment necesar, pt ca traversez o lunga perioada de impas duhovnicesc. Desi am pregatire teologica (bogata doar in diplome), ma simt chimval spart, doaga ciobita, inima impietrita; Eu travesez o stare inversa,am pierdut Drumul Damascului desi la un moment dat ma aflam pe el. As simti nevoia sa ma deschid, sa dialoghez. Nutresc speranta ca veti citi acest mesaj si-mi veti raspunde. Sincer simt nevoia acestui dialog. Cu bine maica!
    Scuze, cred ca am probleme cu tehnica…

    — Andrei · 12 February 2009, 23:14 · #

  14. Sarut mana, maica!
    Citind coresondenta domniei voastre, am gasit ceva despre erezia lui Bulgakov. este vorba de scriitorul Mihail Bulgakov ?As dori sa inteleg mai multe in legatura cu acest lucru;daca este vorba de “Maestrul si margareta”,roman ciudat din punctul meu de vedere,as vrea sa stiu cum este privit autorul din perspectiva bisericii ortodoxe.
    Va multumesc!

    — laurentia · 9 March 2009, 13:33 · #

  15. DOAMNE MILUIESTE-NE!
    UN STRIGAT DE AJUTOR CATRE MAICA ECATERINA !!!
    Doresc cu toata ardoarea a ma indruma viteaza maicuta spre un schit sau o manastire, unde Cuvantul Dumnenezeiesc nu s-a denaturat, de mai bine de un an de zile insetez de a ajunge la cineva care sa ma invete si de la care pot invata a trai duhovniceste. Va rog, va implor ajutati-ma, sa ma inalt duhovniceste si dati sfat pt. mantuirea sufletului caci roaba a lui Dumnezeu sunt.
    ASTEPT CU SUFLETUL LA GURA RASPUNSUL DVS.
    Doamne ajuta!

    — SIMONA · 5 May 2009, 20:51 · #

  16. Hristos a înviat!
    Doamne-ajută, Maică.
    Îndrăznesc să vă rog să îmi spuneţi şi mie unde aş putea să vă contactez. Am o mare problemă şi aş fi vrut să vă cer sfatul.

    Vă rog mult, mult de tot, dacă se poate, să îmi daţi un semn.
    Doamne-ajută!

    — Vlahia · 27 May 2009, 05:05 · #

  Ajutor Textile

arhiva

Cărți





Noutăţi

Subiecte

Comentarii

Linkuri

Fluxuri

Cautare