II. Un veac de Ortodoxie?
DOCUMENTE INEDITE CARE ATESTĂ ÎNCEPUTURILE DECĂDERII B.O.R.
Motto: „Nimic nu este acoperit ca să nu iasă la iveală,
şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut”(Matei 10,26).
Despre întâlnirea de la Tesalonik vom mai vorbi, desigur mult mai amănunţit.
Dar acum este foarte important să dezvoltăm în detaliu,împrejurările istoric-religioase din ultima sută de ani, urmărind prin acest istoric să dezvoltăm un sondaj în minţile şi sufletele credincioşilor ortodocşi români, din care să reiasă cât la sută din poporul român-ortodox este conştient de groaznicele greşeli care s-au comis în BOR de-a lungul a o sută de ani, cât şi de pericolul iminent la care s-a ajuns din cădere în cădere, spre Marea Apostazie !!!
Aş aprecia în mod pozitiv dacă cititorii ar avea răbdare să parcurgă toate episoadele şi toate documentele pe care le voi posta pe acest blog.
Spuneam deci, ca din punct de vedere istoric- ŞOCANT!-documentele scrise din care să se distingă clar căderea spre erezie şi apostazie a reprezentanţilor de vârf a BOR,cât şi a tuturor reprezentanţilor de vârf ai bisericilor ortodoxe din lume, au fost „cu grijă” distruse sau ascunse timp de mai mulţi zeci de ani.
Dar noi cunoaştem cuvintele Evangheliei care zice:
„Nimic nu este acoperit ca să nu iasă la iveală, şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut”(Matei 10,26).
Vă prezint deci, un document care vorbeşte despre atmosfera istorică şi religioasă între anii 1855-1862 şi care dezvăluie o cronică inedită a istoriei manăstirilor Neamţ şi Secu în perioada tulburărilor de după revoluţiile din 1848. âest document este scris de Andronic Duhovnicul care a fost contemporan evenimentelor post-pasoptiste.
Autorul cronicii este ieromonahul (apoi ieroschimonahul) Andronic Popovici. Din nota arhiereului Narcis Creţulescu de la fila 100r a mss. rom. BAR 5694, aflăm că „Autorul s-a născut la 4 iulie 1820. A venit în Mănăstirea Secu la 1831 (Secul este tot o casă cu Manăstirea Neamţu) – Revista Tocilescu an II, vol. 1, pag. 44”. Multă vreme a fost duhovnic şi poate şi bibliotecar al Mănăstirii Neamţ. În această calitate a copiat multe manuscrise vechi, ilizibile, care şi astăzi se păstrează în biblioteca manăstirii sau la BAR. A simţit nevoia de alcătui mai multe cronici ale mănăstirii, însemnând mai ales minunile şi întâmplările deosebite care se petreceau în mănăstire. O primă asemenea cronică este cea tipărită la 1857 în tiparniţa mănăstirii, sub numele de Istoria Sfintelor Monastiri Neamţul şi Secul ieşită din teasc la 20 martie 1857.
La âademia Română se păstrează mai multe manuscrise ale sale.
De asemenea, la Biblioteca Sfântului Sinod, se află un manuscris autograf al lui Andronic Duhovnicul, care conţine un cronograf pentru anii 1700-1860.
Fiind eclesiarhul mare al Mănăstirii Neamţ, a intrat repede în conflict cu comitetul de „reeducare” impus de Cuza în 1859. Aşa încât, în 1862 a plecat din mănăstire, retrăgându-se la Schitul Sihăstria Secului (Manăstirea Sihăstria de astăzi), unde a stat două săptămâni, crezând că îşi va găsi liniştea dorită. Se pare, însă, că nu a fost aşa, pentru că a plecat, în cele din urmă, în Basarabia.
După trecerea Prutului noaptea, „pe o copaie”, precum ne mărturiseşte într-unul din manuscrisele de la Chişinău, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ruse a întemeiat pe moşia Chiţcani a Manăstirii Neamţ, împreuna cu duhovnicul Theofan Cristea, administratorul moşiilor din Basarabia ale mănăstirii, o nouă lavra, Noul Neamţ, care încă din timpul vieţii sale a ajuns la o mare înflorire. Aici, un an mai târziu, la 1863, pentru a nu uita vreun amănunt din cele mai importante, a pus pe hârtie Istoria Manăstirilor Neamţu şi Secu, conţinând în tomul IV şi cronică de fată, pe care, după ce a copiat-o, a trimis-o la Mănăstirea Neamţ printr-un ascultător al său. +Continue Reading
