Secţiunea Ecumenism

Tradiţie şi actualitate în relaţiile dintre poporul român şi cel armean

Miercuri, 24 februarie 2010, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de rămas bun pe Excelenţa Sa domnul Yeghishe Sargysyan, ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, la încheierea misiunii diplomatice în România, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

După opt ani de activitate diplomatică în ţara noastră, domnul ambasador Yeghishe Sargysyan se consideră un prieten al românilor şi a dorit să mulţumească pentru ospitalitatea şi prietenia poporului român şi a Bisericii Ortodoxe Române manifestate faţă de comunitatea armeană din România în cele peste opt secole de convieţuire paşnică.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat bunele relaţii tradiţionale dintre cele două popoare cu o bogată şi îndelungată tradiţie creştină, exprimându-şi speranţa că domnul ambasador va continua să promoveze legăturile culturale şi religioase dintre cele două ţări, inclusiv prin organizarea de pelerinaje la locuri sfinte din Armenia şi România.

sursa: basilica.ro

Bartolomeu si Aleksei al II-lea si-au dat mana in amintirea crestinarii Rusiei kievene

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, liderul spiritual al ortodocsilor, si cel al Moscovei si tuturor rusilor, Aleksei al II-lea, au oficiat ieri impreuna o liturghie la Kiev, pe fondul tensiunilor ecleziastice dintre Rusia si Ucraina, relateaza AFP. La sosire, Aleksei al II-lea a fost intampinat de credinciosi cu strigate : “Aleksei, Patriarhul nostru!”.

Un alt grup de credinciosi, mult mai mic, a strigat numele lui Bartolomeu I. Cei doi lideri spirituali au venit in Ucraina pentru a participa la evenimentele ce marcheaza 1020 de ani de la crestinarea Rusiei kievene. Ei au oficiat o liturghie in centrul orasului, in fata monumentului Sfantului Vladimir, mare print al Kievului (980-1015), care a impus crestinismul de rit grec in Rusia kieveana, principat slav ce cuprindea Ucraina actuala si o parte din vestul Rusiei.

Presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a asistat si el la slujba, alaturi de miile de credinciosi. Iuscenko i-a cerut sambata Patriarhului ecumenic al Constantinopolului sa binecuvanteze infiintarea in Ucraina a unei Biserici Ortodoxe Unite, independenta de Patriarhia Moscovei, care considera aceasta fosta republica a URSS ca fiind sub autoritatea sa.

Totusi, Bartolomeu a evitat sa dea un raspuns si a vorbit pentru unitatea bisericii. (sursa)

ECUMENISMUL MERGE INAINTE ! CE EREZII A MAI FACUT PATRIARHUL MEU – NO COMMENT!

PAPA IN ISRAEL 2009

“Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!” (Matei 16, 1-4).

“De Te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!”(Psalmul 136)

Acesta a fost jurământul pe care l-am adoptat acum 19 ani, când am intrat prima oară în Ierusalim.De atunci şi până în clipa de faţă, mii de bucurii duhovniceşti au încântat şederea mea în Ţara Sfântă. Aş fi vrut ca măcar anul acesta să pot arată şi povesti cititorilor de pe internet câteva din bucuriile şi înălţările sufleteşti ale întâlnirilor cu ”dulcele Hristos”. Şi drept dovadă voi posta câteva imagini din zilele minunate de Paşti, când mai mult ca oricând şi oriunde, aici în Ierusalim se simte şi se vede prezenţa divină mângâind duhul creaţiei Sale.

Din păcate şirul dulceţilor sufleteşti ne-a fost întrerupt anul acesta de vizita Papei Benedict. Spun că a fost întrerupt deoarece aproape nimic din ceea ce a constituit această vizită istorică(??!) nu a avut” mângâierea ” HARULUI DUHULUI SFÎNT!-în ciuda aparenţelor înşelătoare: primiri oficiale fastuoase,cuvântări meşteşugite, liturghii pompoase, cu mii de pelerini si toate acestea au fost ca o cusătură cu aţă roşie, pe marginea veşmintelor negre ale Ortodoxiei.

Cu durere în suflet şi cu toată responsabilitatea o să fac afirmaţia că în curând vom asista la : căderea definitivă a INTREGII BISERICII ORTODOXE ÎN APOSTAZIE!!!

DOAMNE DĂ-NE UN SEMN!

“Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!” (Matei 16, 1-4).

“De Te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!”(Psalmul 136)

Acesta a fost jurământul pe care l-am adoptat acum 19 ani, când am intrat prima oară în Ierusalim.De atunci şi până în clipa de faţă, mii de bucurii duhovniceşti au încântat şederea mea în Ţara Sfântă. Aş fi vrut ca măcar anul acesta să pot arată şi povesti cititorilor de pe internet câteva din bucuriile şi înălţările sufleteşti ale întâlnirilor cu ”dulcele Hristos”. Şi drept dovadă voi posta câteva imagini din zilele minunate de Paşti, când mai mult ca oricând şi oriunde, aici în Ierusalim se simte şi se vede prezenţa divină mângâind duhul creaţiei Sale.

Din păcate şirul dulceţilor sufleteşti ne-a fost întrerupt anul acesta de vizita Papei Benedict. Spun că a fost întrerupt deoarece aproape nimic din ceea ce a constituit această vizită istorică(??!) nu a avut” mângâierea ” HARULUI DUHULUI SFÎNT!-în ciuda aparenţelor înşelătoare: primiri oficiale fastuoase,cuvântări meşteşugite, liturghii pompoase, cu mii de pelerini si toate acestea au fost ca o cusătură cu aţă roşie, pe marginea veşmintelor negre ale Ortodoxiei.

Cu durere în suflet şi cu toată responsabilitatea o să fac afirmaţia că în curând vom asista la: căderea definitivă a INTREGII BISERICII ORTODOXE ÎN APOSTAZIE!!! Trambulina de la care este poziţionată Ortodoxia de către marile puteri masonice, prin întâlniri şi false prietenii cu toţi închinătorii la idoli din întreagă lume, a dus şi va duce la căderea în gol, în adâncul prăpastiei a întâistătătorilor bisericii şi desigur această dramă va însemna zdruncinarea din temelii a sufletelor creştine dezumanizate şi traumatizate de loviturile de teatru de pe scenă politic-economică. Dacă nu aş fi deschis ochii prima data când am intrat în creştinism – acum 23 de ani – direct pe Vieţile Sfinţilor şi pe Filocalii şi nu aş fi înţeles toată frumuseţea tainică a adevăratei Ortodoxii,probabil ca aş fi înghiţit minciunile otrăvitoare cu care Apusul încearcă să supună Biserica de Răsărit. Adică, în cuvinte mai dure, diavolul ajutat de oamenii apostaţi şi patimile lor, vor să distrugă ADEVĂRUL!!!! Dar, ADEVĂRUL NU POATE FI DISTRUS, PENTRU CĂ ADEVĂRUL ESTE PARTE DIN TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ ŞI SE CHEAMĂ – HRISTOS DUMNEZEU!

Făcând apel la răbdarea şi înţelegerea cititorilor ,voi pune la dispoziţia celor ce vor voi să vadă limpede cum masoneria şi statul evreu sionist fac casă bună şi mare priteşug cu papalitatea”, câteva înregistrări de la tv Israel, cu emisiuni de o oră şi unele chiar de trei ore cu marele eveniment al VIZITEI PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA în Israel. Am subliniat toate acestea, deoarece a fost un eveniment cu adevărat fără precedent, ca la televiziunea oficială, postul naţional Israel, să vedem integral liturghii şi slujbe oficiate de PAPA DE LA ROMA, în prezenţa a mii de creştini, musulmani şi evrei. De fapt precedentul l-a creat papa Ioan-Paul în anul 2000, când s-a produs prima oară această legătură vizibilă, oficială, între creştinism şi iudaism, legătură care va creea cadrul necesar pentru INSTALAREA NOII ORDINI MONDIALE,A UNUI GUVERN MONDIAL, A UNEI RELIGII MONDIALE ŞI EVIDENT, A UNUI CONDUCĂTOR MONDIAL, PE CARE ÎL VOR RECUNOAŞTE TOATE NEAMURILE CA “UN DUMNEZEU” !!!

Desigur pentru cititorii neavizaţi şi mai puţin informaţi, sfătuiesc citirea cu atenţie a unor articole extrem de avizate, documentate, adevărate, de pe siturile ortodoxe: Saccsiv, Apologeticum, Război întrucuvânt, Victor Roncea, Sceptik. Astfel, deţinând suficiente informaţii adevărate, clare şi nepărtinitoare, privind prin LUMINA SFINŢILOR PĂRINŢI, vom putea analiza ca într-un laborator, sub lupa credinţei ortodoxe, momentele istoric-religioase pe care le trăim. Un astfel de moment a fost şi această vizită “istorică”. Din păcate, nu am avut răgazul necesar pentru a posta traducerea comentariului făcut de reporterii televiziunii israeliene şi invitaţii lor. Probabil îl vom posta într-un viitor apropiat. Tot ceea ce veţi vedea în aceste ore de filmare a Papei în Ţara Sfântă, are rolul să sporească şi mai mult nedumerirea, incertitudinea şi chiar scârba, în faţa falsităţilor şi minciunilor, cu care ortodoxia lumii se “împodobeşte” în ultimii 50 de ani. Un soi de“ghiveci călugăresc” a fost prezentat lumii, ca o mîncare din cele mai rafinate şi rare: PAPA ÎNTRE EVREI, PAPA LA ZIDUL PLÂNGERII SAU LA MUZEUL MEMORIAL AL HOLOCAUSTULUI, ÎN FAŢA A MII DE PELERINI CREŞTINI, DE MUSULMANI ŞI DE EVREI, PROFITÂND DE INVITAŢIA ECUMENISTĂ, CA SĂ-ŞI CEARĂ IERTARE ÎN FAŢA MARILOR CONDUCĂTORI EVREI PENTRU GAFELE POLITICO-RELIGIOASE ALE VATICANISTILOR. PAPA LA ACEEAŞI MASĂ LITURGICĂ CU ORTODOCŞII, GRECO-CATOLICII, COPŢII, ARMENII ŞI CINE ŞTIE CÂTE ALTE CULTE ŞI SECTE, ÎNVITÂNDU-I PE TOŢI SĂ GUSTE DIN “PAHARUL MÂNTUIRII”. Păcat că BOR nu a trimis un delegat de seamă la această “frisonată” întâlnire cu Papa, căci IPS Corneanu ar fi fost în elementul său. A trebuit să ne mulţumim cu prezenţa “discretă” a superiorului BOR la Ierusalim, părintele Ieronim, pe care camerele televiziunii israeliene l-au surprins discret, asistând la “messa catolică” de la ora 17 în VALEA IOSSAFAT sau VALEA PLÂNGERII CUM I SE MAI SPUNE ,UNDE SE SPUNE CĂ VA AVEA LOC JUDECATA DE APOI-LOC FOARTE IMPORTANT PENTRU RELIGIA IUDAICĂ-ÎN IMEDIATA APROPIERE A MORMÎNTULUI LUI ABESALOM…ŞI TOTUŞI..“PRITESUGUL ÎNTRE SOARICE ŞI PISICĂ”, A FOST FOARTE TRAINIC ŞI PRODUCTIV..A ADUS ÎN ZONĂ PESTE 10MII DE PELERINI DIN TOATE COLŢURILE LUMII SĂ-L VADĂ PE PAPĂ CELEBRIND O MESSA ÎN VALEA IOSAFAT. Am mai observat apoi prezenţele “discrete“ale ierarhilor BISERICII IERUSALIMULUI, atât la aeroport la sosire şi plecare, cât şi ca întâmpinători la SFÂNTUL MORMÂNT ŞI ALTE LOCURI SFINTE, cât şi la diverse întâlniri, conferinţe, cuvântari şi alte “baloane de săpun” cu care vor să ne orbească ÎN NUMELE IUBIRII, AL UMANISMULUI ŞI AL AŞA ZISEI FRĂŢIETĂŢII ÎN HRISTOS, AL ECUMENISMULUI, ADICĂ AL NOII ORDINI MONDIALE!

Oare ce părtăşie şi prietenie pot avea creştinii adevăraţi cu oameni care susţin că se roagă UNUI DUMNEZEU-ALLAH, atâta timp cât în cartea sfântă a acestor oameni scrie: ”sunt 12 lucruri spurcate în lume : femeia nemusulmană, câinele …TREIMEA!…

Exact acum un an postam pe acest site un articol intitulat ”De la Ferrara la Ravenna”, unde am dezbătut mai pe larg aceste probleme – devenite o obişnuinţă; căci foarte uşor şi repede se obişnuieşte omul cu răul în viaţa sa. Spuneam deci în acel articol :

“Toate întâlnirile cu încercări de Unire între Roma şi Constantinopol de-a lungul a multor secole nu au adus nici un rezultat pozitiv! Ci dimpotrivă…s-a ajuns chiar la compromisuri şi aplecări către idei ale Bisericii Romano-Catolice. Sub titlul de „reînnoire” sau „curăţare” s-au derulat fără putinţă de tăgadă, din partea poporului „operaţii” în textele liturgice, în conceptul de organizare şi administrare a Bisericilor sub titlul de progres. Oare „progres” să numim hotărârea Bisericii Romano-Catolice alături de „instituţii creştine numite Biserici” de a hirotoni femeile ca preoţi în altar?? Sau „progres” înseamnă aprobarea căsătoriei homosexualilor?…Ca să nu mai vorbim că există şi cazuri mai grave – preoţi în amvon predicând relaţia homosexuală ca fiind una firească – strict autentic – văzut de mine la postul de televiziune germană. Apostazia în care se află în general lumea apuseană ne dovedeşte clar că orice participare a Bisericii Ortodoxe la astfel de întâlniri nu va aduce nici un beneficiu, căci cel ce se află „în întuneric” şi strigă tuturor că „vede lumina”, este de la sine înţeles că nu va ceda, ci dimpotrivă aduce contra-argumente şi vorbeşte de „slăbiciunea argumentelor ortodoxe” în toate punctele fierbinţi.”

Multumesc siteului Războintrucuvânt, fraţilor de la revista Presa Ortodoxă cât şi blogului Apologeticum că au semnalat de multe ori astfel de cazuri grave în BOR, adică de apostazie şi cădere din Harul Domnului. Şi drept dovadă adaug aici unul din ultimile articole preluate de siteul Razboi întrucuvânt din revista Presa ortodoxă:

Pregătiri intense pentru „al optulea Sinod”

- o analiza a revistei PRESA ORTODOXĂ

“În ultima perioadă au circulat prin agenţiile de presă „de nişă”, într-un mod destul de discret, ştiri despre un preconizat sinod “pan-ortodox.” Aflam, astfel, din aceste ştiri, că agentul mobilizator al acestei vaste acţiuni este Patriarhia Ecumenică, făcând apel la întâi-stătătorii ortodocşi să participe, în luna iunie a.c., la întâlniri pregătitoare ale sinodului preconizat a se desfăşura la sfârşitul anului 2009. Întâlnirile ar urma să aibă loc în Rhodos, declarat (fără vreun temei istoric) „centru al Ortodoxiei”, datorită faptului că acolo s-au ţinut şedinţele pregătitoare Conferinţei Bisericilor Europene (CEE) precum şi Simpozionul dedicat Sfântului Apostol Pavel din octombrie 2008, precedenta întrunire a întâi-stătătorilor ortodocşi.

Temele întâlnirii pregătitoare din iunie a.c., după cum suna comunicatul oficial din partea Patriarhiei Ecumenice, sunt grăitoare prin sine însele:

  1. Diaspora ortodoxă – definirea jurisdicţiei asupra populaţiei creştine ortodoxe din afara graniţelor naţionale (Patriarhia Ecumenică pretinde că, potrivit canoanelor în vigoare, înainte de creşterea fenomenului migraţiei, credincioşii din afara graniţelor ţării natale îi aparţin).
  2. Modul de recunoaştere a statutului de biserică autocefală.
  3. Modul de recunoaştere a stării de biserică autonomă.
  4. Dipticele, adică regulile recunoaşterii canonice mutuale între bisericile ortodoxe.
  5. Stabilirea unui calendar comun al sărbătorilor. (La ora actuală, sărbătorile cu dată schimbătoare [calculate după Paşti] se ţin de către toţi ortodocşii în aceeaşi zi, iar cele cu dată fixă [de ex., Naşterea Domnului] se sărbătoresc la o distanţă de 13 zile, unii după calendarul nou, alţii după calendarul vechi).
  6. Impedimentele şi canonicitatea sfinţeniei căsniciei.
  7. Problema postului în lumea contemporană.
  8. Relaţiile cu alte confesiuni creştine.
  9. Mişcarea ecumenică.
  10. Contribuţia Ortodoxiei în afirmarea idealurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.(continuare)

Papa intentioneaza sa-l reabiliteze pe Martin Luther

Papa Benedict al XVI-lea il va reabilita pe Martin Luther, argumentand ca acesta nu a dorit sa divizeze Biserica Catolica. Reformatorul protestant din Saxonia a dorit doar sa combata coruptia din sanul bisericii. Suveranul Pontif va face publica pozitia Vaticanului in acest sens in luna septembrie.

In prealabil, Papa va discuta implicatiile gestului sau impreuna cu 40 de teologi catolici, cunoscuti sub numele de “Ratzinger Schülerkreis”, la resedinta papala de vara de la Castel Gandolfo. Potrivit unor surse din cadrul Vaticanului, citate de cotidianul britanic “The Times”, Papa considera ca Martin Luther, excomunicat de Biserica Catolica sub acuzatia de erezie, nu a fost, in realitate, un eretic.

Cardinalul Walter Kasper, seful Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, a declarat ca initiativa va ajuta la intensificarea dialogului ecumenic intre catolici si protestanti. “Avem multe de invatat de la Luther, incepand cu importanta pe care el a acordat-o cuvantului divin”, a precizat cardinalul Kasper.

Reabilitarea lui Luther face parte dintr-o ofensiva mai ampla a Papei care incearca sa-si schimbe imaginea conservatoare si sa apropie Biserica Catolica de lumea moderna. In aceeasi directie, Biroul de Presa al Vaticanului a anuntat ca va fi ridicat un monument dedicat lui Galileo Galilei, un alt eretic, pentru a marca, in 2009, cea de-a 400-a aniversare a descoperirii teles­copului.

Excomunicat de Leon al X-lea

Punand sub semnul indoielii autoritatea papala, Martin Luther a zguduit din temelii Biserica Catolica, in sec. al XVI-lea. El sustinea ca Biblia este singura sursa a autoritatii religioase (sola scriptura).

Dupa o vizita efectuata in 1510 la Roma, doctorul in teologie a fost socat de puterea, bogatia si coruptia de la Vatican. In 1517 a protestat public fata de comertul cu indulgente, fiind judecat pentru erezie. Cativa ani mai tarziu a fost excomunicat de Papa Leon al X-lea, care l-a caracterizat drept “un german beat care isi schimba parerea cand este treaz”. (preluat de pe kappa.ro)

De la Ferrara-Florența 1438-39, la Ravenna 2007

Motto: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”!!

„Atunci când inima doreşte şi se străduieşte să obţină bucuria cugetărilor sfinte şi dumnezeieşti, nefiind încă pregătit pentru ele……acela care nu are o inimă înfrântă, cel care se bazează pe faptele sale şi pe vrednicia sa, cel care nu se ţine strâns de învăţătura Bisericii Ortodoxe, ci urmează alte “tradiţii”, pe baza căreia îşi formează propria concepţie de viaţă, acela este stăpânit de înşelăciune diavolească”. Sf. Ignatie Briancianinov

În ziua de 13 Octombrie 2007, a avut loc la Ravenna în Italia, o întâlnire a Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, pentru „comuniune eclezială, sinodalitate şi autoritate”, după cum aflăm din documentul publicat de Biserica Ortodoxă Romană pe site-ul oficial al Bisericii.

Cu uimire citim acolo că este ??? „document sub embargo” şi poate fi publicat doar după 15 Noiembrie 2007!?? Desigur persoanele preocupate de politică vor recunoaşte termenul “embargo” aplicat cu multă stricteţe de guvernele autoritare, către ţările rebele şi “neascultătoare, care nu şi-au făcut temele conştiincios!” În fine, după ce trecem după acest prim şoc, aflăm cu uimire că sesiunea Ravenna 2007 a urmat planul adoptat la prima întâlnire de acest fel de la Rodos (1980)!!? Mai aflăm apoi că între Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică au mai existat „documente” semnate în 1982 la Munchen, în 1987 la Bari, în 1988 la Valaamo, în 1993 la Balamand şi în 2002 la Baltimore. Documentul, ieşit de sub “embargo” şi pus la dispoziţia oricui este interesat de a afla ce se petrece în lumea Ortodoxă, se dezvăluie cititorilor în 46 de puncte începând şi sfârşindu-se cu dulci şi mângâietoare cuvinte ale Mântuitorului: „Ca toţi să fie una. Precum Tu, Părinte, eşti cu Mine şi Eu în Tine aşa şi ei să fie una cu Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In. 17:21).

Până aici totul e bine, se folosesc din plin termini religioşi cu adânci implicaţii teologice. De aceea ni se pun la dispoziţie pentru aceleaşi cuvinte înţelesuri în limbile latină, greacă, rusă, română. Aşa aflăm că Sinodalitatea sau Conciliaritatea în latină şi greacă desemnează o adunare de episcopi care deţin anumite responsabilităţi…dar după interpretarea slavă a termenului sobornost poate fi şi mai cuprinzător, incluzând toţi membrii unei biserici!!??

Toate cele 46 de articole abundă în înţelesuri latine, greceşti, româneşti din care ajungem la o concluzie imediată că aceste întâlniri sunt guvernate de principiul consensului şi al armoniei (homonia – greceşte)??! Cuvinte mângâietoare care după aproape o mie de ani de dezbinare sunt menite să aducă pace şi linişte în sufletele noastre. Dar să mai înaintăm puţin în lectura celor 46 de puncte de la Ravenna.

La punctul 10 aflăm că: „dimensiunea sinodală a bisericilor poate fi găsită la cele trei niveluri ale comuniunii ecleziale: 1) local, 2) regional, 3) universal”. Ni se explică apoi rolul fiecărui nivel: 1) cel local este încredinţat episcopului, 2) la nivel regional este vorba de un grup de biserici locale conduse de fiecare în parte de episcopi care „îl recunosc pe primul (protos) dintre ei (conform canonului 34 apostolic)” 3) şi în sfârşit la nivelul universal unde primii episcopi (protoi) trebuie să-l recunoască pe cel ce este primul (protos) între ei.

Cu riscul de a plictisi sau a fi comentată, îndrăznesc să expun aici în întregime punctul 11: „Biserica există în multe şi diverse locuri care manifestă catolicitatea ei. Catolicitatea aparţine unui organism viu, Trupul lui Hristos. Atunci când este în comuniune cu celelalte Biserici locale, fiecare Biserică locală este o manifestare a Bisericii lui Dumnezeu, una şi indivizibilă. Catolicitatea înseamnă aşadar a fi în comuniune cu Biserica una din toate timpurile şi din toate locurile. Iată de ce ruptura comuniunii euharistice înseamnă rănirea uneia din însuşirile esenţiale ale Bisericii, catolicitatea ei!” În toate dicţionarele pe care le vom cerceta vom găsi binecunoscutele explicaţii ale celor două cuvinte cheie din creştinism: catolic – care vine din grecescul katolikos, adică însemnând universal şi ortodox – care vine din grecescul ortos, adică cel drept şi doxa, care înseamnă învăţătură.

Deci concluzia este că Biserica Ortodoxă deţine învăţătura cea dreaptă despre creştinism. În acelaşi timp, orice teolog ştie că în Mărturisirea de credinţă numită în limba română Crezul, Biserica Greacă foloseşte noţiunea de „Biserica Universală” (katoliki eklisia) care în limba română a devenit sobornicească, cuvânt cu nuanţe slabe.

Oare la care din înţelesuri se referă punctul 11 de la Ravenna? Oare nu sunt acestea „jocuri de cuvinte”? Ori un soi de rebus teologic? La punctul 33 se găseşte o frază care adânceşte şi mai mult „calamburul cuvintelor”: „O Biserică locală nu poate modifica Crezul formulat de Sinoadele Ecumenice, deşi a trebuit întotdeauna să dea la problemele noi răspunsuri potrivite bazate pe Scriptură şi în acord şi continuitate esenţială cu expresiile anterioare ale dogmelor (Bari/document nr. 29)”.

Prin urmare, cei ce s-au îndepărtat de Unitatea şi Catolocitatea (Universalitatea) Bisericii la începutul celui de-al doilea mileniu prin schisma din 1054 şi adaptarea în Crez a unor erezii precum „filioque”, care s-a făcut fără consimţământul Bisericii de Răsărit, adică fără a fi consultată în Sinod, au fost desigur Bisericile din Apus, care şi-au luat apoi denumirea de Catolici, nume care ar fi trebuit să aducă în prim plan universalitatea gândirii teologice a Biserici de Apus. În schimb ea ne-a oferit pe lângă celebrul „filioque”, şi celelalte nouă devieri majore: supremaţia papală, infailibilitatea papală, purgatoriul, folosirea azimelor, imaculata concepţie, substanţialitatea, celibatul preoţilor şi mirungerea la 7-8 ani de la naştere. Pe tot cuprinsul României se săvârşesc liturghiile Sf. Ioan Gură de Aur, pe care marii teologi ai zilelor noastre numai prididesc a îl propovădui în scrieri şi predici şi cu toată înţelepciunea şi ştiinţa lor ne fac cunoscute faptele şi cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur. Dar oare nu tot acelaşi Sf. Ioan Gura de Aur este cel ce spune: „dacă cineva contraface măcar o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, şi înger de ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţa virtuoasă dacă credinţa nu este sănătoasă ” (Sf. Ioan Gura de Aur).

Şi totuşi, în decursul zecilor şi chiar a sutelor de ani, Biserica Romano-Catolică, a invocat „dialogul dragostei” şi chiar acum în 2007 la Ravenna, cu zâmbetul pe buze au înscris la punctul 41 ideea că Biserica de la Roma este cea care „prezidează în iubire”, potrivit spuselor Sf. Ignatie al Antiohiei. Aşa se ajunge la înţelegerea că Biserica de la Roma ocupă primul loc în această „taxis” (ordine) căci Biserica Ortodoxă se ocupă în Istorie de aflarea şi deţinerea Adevărului, dar după spusele Scripturii, Iubirea este mai mare ca orice. Dar Biserica Ortodoxă (katoliki) nu caută Adevărul…Ea îl deţine, căci Biserica Ortodoxă îl are stăpân pe Hristos, Care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”.

În plus ea are şi talantul Iubirii, al Dragostei de aproapele şi suspinând de o mie de ani încearcă să-l dăruiască celor ce acum o mie de ani s-au desprins crezând că deţin lumina adevărului. Un cuvânt cu greutate de „aur” ne spune Sf. Ioan Hrisostom: „să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei”. Şi totuşi în lumea întreagă este o preocupare acerbă pentru întruniri în tot felul de „comitete şi comisii”, vorba lu’ Nea Iancu Caragiale. Iată de pildă ce denumire alambicată a Rugăciuni pentru unitatea creştinilor 2004 din România: Grupul pregătitor internaţional, numit de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Comisia – Credinţă şi Constituţie – din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Se împleticeşte limba cu mintea!… Iar rezultatul…??

În pagina „Lumea Creştină” a ziarului România Liberă din 24 Ianuarie 2004, găsim informaţia că în Catedrala Patriarhală a avut loc în 19 Ianuarie o slujbă ecumenică, unde au participat conducătorii Bisericilor Creştine din Bucureşti. În cadrul slujbei s-au făcut lecturi din Sf. Scriptură şi s-au rostit rugăciuni. Acţiunea a primit şi un titlu pompos: Octava de rugăciune. Un pic mai jos pe pagină, aflăm că la Cluj-Napoca a avut loc intre 18 şi 24 Ianuarie 2004, tot o octavă de rugăciune. Evenimentul numit interconfesional, a devenit şi interreligios prin participarea pentru prima dată a unei delegaţii a Comunităţilor Evreilor din Cluj-Napoca. Astfel uniţi s-au desfăşurat seri ecumenice de rugăciune la Catedrala „Schimbarea la Faţă” unde au participat: evrei, ortodocşi, romano-catolici, reformaţi, luterani, baptişti, penticostali. A doua zi s-au mutat la Capela Institutului Teologic şi a treia zi aflăm că a avut loc Adoraţia Euharistică, moment de contemplare a adevărului biblic…??! Dacă coroborăm acest articol cu altul apărut în presa româneasca din sursa Altermedia.info, vom obţine o imagine cel puţin hilară, dacă nu, atunci demnă de plâns. Articolul al doilea îl prezintă (chiar şi cu o fotografie) pe Papa Ioan Paul al II-lea şi sărutând Coranul în semn de respect faţă de musulmani, în urma unei audienţe la Patriarhul Rafael I al Irakului. Dar iată ce ne mai dezvăluie articolul despre aşa zisa „Sf. Carte a Coranului” (fragment): sunt 11 lucruri spurcate: urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia, nemusulmanii şi treimea. Cine crede în treime este spurcat precum urina şi fecalele” (!!!!)

Oare reporterul nostru Bogdan Stanciu avea mai multe cunoştinţe în Coran decât Papa Woitilla!? sau cumva este fals citatul?… Ştim bine că nu. Oare aceasta este dragostea pe care o răspândeşte din paginile ei din Sf. Scriptură? Rătăciri şi greşeli în istorie s-au făcut şi de către ortodocşi care au înţeles greşit această practică a „Iubirii”. Iată de pildă ce ne spune părintele Serafim Rose despre Patriarhul grec-ortodox Athenagoras: Vă cere vreodată soţia dumneavoastră părerea câtă sare să pună în mâncare? Cu siguranţă că nu, căci în această privinţă ea are infailibilitatea. Să o aibă aşadar şi Papa, dacă asta doreşte”.[1]

Ar fi cel puţin hilară această afirmaţie, dacă nu ar împinge ortodoxia către alţi zeci de ani de rătăciri prin aşa-zisele octavele de rugăciune alături de cei căzuţi. Oare ce poate simţi în inimă un creştin ortodox autentic, care tocmai a terminat în adâncul cămării lui de rugăciune o întâlnire cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” şi care apoi participă la o conferinţă şi se roagă cu musulmanii, mozaicii şi păgânii??? Ecumenismul! Acesta este răspunsul la toate relele şi întrebările dificile din creştinismul contemporan. Dar cea mai mare rătăcire şi aberaţie care se vehiculează acum în învăţătura ecumenică este că Biserica Sfântă Sobornicească (katoliki – greaca) şi Apostolească nu există!!! Că a încetat să existe… că toate confesiunile creştine deţin aspecte din Biserica Una. Şi astfel mântuirea se poate obţine oriunde în cadrul acestor „instituţii” pe care Biserica Apuseană le-a ridicat în decursul istoriei la rangul de biserici. În decursul istoriei, scrierile patristice au denumit Biserica, fiind „Mireasa lui Hristos”. Oare câte mirese are Domnul? Din păcate şi Biserica Ortodoxă a fost implicată din ce în ce mai mult în pan-erezia ecumenismului. Astfel Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului şi-a asumat începând din 1902, 1920, 1952, roluri majore în conferinţele sinodale, apărând interese politice naţionale şi internaţionale şi abandonând tradiţia şi scrierile Sfinţilor Părinţi din primele adevărate sinoade ecumenice. Toate întâlnirile cu încercări de Unire între Roma şi Constantinopol de-a lungul a multor secole nu au adus nici un rezultat pozitiv! Ci dimpotrivă…s-a ajuns chiar la compromisuri şi aplecări către idei ale Bisericii Romano-Catolice. Sub titlul de „reînnoire” sau „curăţare” s-au derulat fără putinţă de tăgadă, din partea poporului „operaţii” în textele liturgice, în conceptul de organizare şi administrare a Bisericilor sub titlul de progres. Oare „progres” să numim hotărârea Bisericii Romano-Catolice alături de „instituţii creştine numite Biserici” de a hirotoni femeile ca preoţi în altar?? Sau „progres” înseamnă aprobarea căsătoriei homosexualilor?…Ca să nu mai vorbim că există şi cazuri mai grave – preoţi în amvon predicând relaţia homosexuală ca fiind una firească – strict autentic – văzut de mine la postul de televiziune germană. Apostazia în care se află în general lumea apuseană ne dovedeşte clar că orice participare a Bisericii Ortodoxe la astfel de întâlniri nu va aduce nici un beneficiu, căci cel ce se află „în întuneric” şi strigă tuturor că „vede lumina”, este de la sine înţeles că nu va ceda, ci dimpotrivă aduce contra-argumente şi vorbeşte de „slăbiciunea argumentelor ortodoxe” în toate punctele fierbinţi.

Adunarea inter-otodoxă de la Tesalonic (29 Apr. – 2 Mai 1998) recunoaşte că „după un întreg secol de implicare Ortodoxă în mişcarea ecumenică şi jumătate de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat că s-a făcut un progres mulţumitor, în dialogurile multilaterale dintre teologii creştini. Dimpotrivă prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendinţe (limbaj inclus, hirotonirea femeilor, drepturi ale minorităţilor sexuale, sincretismul religios)”.

Cu toate acestea „săptămânile de rugăciune ecumenistă” continuă nestingherite chiar şi pe teritoriul ţării noastre, precum aflăm din mesajul Patriarhiei Romane: „conform unei tradiţii care ţine de cincisprezece ani în România”…Aflăm aşadar că în 2008 se împlinesc o sută de ani de la iniţierea (de către cine, nu se ştie?!) a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Să acceptăm deci! De ce să nu acceptăm?! Acceptăm şi pe bieţii homosexuali şi scoaterea icoanelor din scoli, că deh! lezează vizual pe cetăţenii „cinstiţi ai României”. Să nu acceptăm Cavalerii de Malta în catedralele ortodoxe, ba să-i acceptăm, de ce nu? Doar sunt „cavaleri”! sunt şi ei oameni… ca şi homosexualii, lesbienele, hulitorii de Sfinte Taine, prigonitorii Sfintei Treimi, nerecunoscătorii Fecioarei Maria…etc. Toţi sunt oameni şi toţi iubesc… Deci suntem toţi o familie!!! Oare pentru aceste compromisuri S-a răstignit Domnul? De ce oare există atât de explicit totul în cuvintele Sfinţilor Părinţi: „este doar o singură Biserică a lui Hristos – cea Ortodoxă, Apostolească şi Sobornicească (katoliki – greceşte), nu mai multe”(Sf. Fotie).

Precum şi cuvintele minunate ale Sf. Maxim Mărturisitorul care ne învaţă: „a tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăieşti în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă ortodoxă şi este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează cu conglăsuirea către rău ”.

Dar cine să mai bage în seamă astăzi cuvintele prăfuite ale unor oameni (şi ce oameni sfinţi!) care au trăit cu sute de ani în urmă?! Acum avem altele de rezolvat… cum ar fi punctele 43 – 44 – 45 – 46 de la Ravenna, în ceea ce priveşte primatul Bisericilor şi sinodalitatea!? Am intitulat acest articol „de la Ferrara – Florenţa la Ravenna 2007”, considerându-mă ca făcând parte din Biserica Ortodoxă Română, să aduc în faţă atitudinea uimitoare şi demnă de urmat a Sf. Marcu Evghenikos, Mitropolitul Efesului (1392-1444) care a rămas singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist de la Ferrara- Florenţa (1438-1439)”. Iată ce spune el: „credinţa noastră este dreapta mărturisire a Părinţilor noştri. Cu ea, noi nădăjduim să ne înfăţişam înaintea Domnului şi să primim iertarea păcatelor; iar fără ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile credinţei nu îngăduie iconomia. Asta ar fie egal cu a spune: ’taie-ţi capul şi du-te unde vrei’! Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată îndrăzneala acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi: Credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia i-am dat glas şi cu care, la sfârşit vom pleca de aici, luând cu noi, cel puţin…ortodoxia!”.

Deşi nu este cea mai importantă, aş vrea sa închei cu o problemă care mă frământa pe mine în mod subiectiv, fiind o mare admiratoare şi poate următoare a Sf. Ecaterina, care a devenit patroana şi apărătoarea mea de la călugărie. Oare cum am putea cataloga ştirea aceasta: „în seara de joi, 6 Ian. 2005, la Biserica Sf. Ecaterina din Bucureşti s-a desfăşurat un eveniment unic pentru prima oară în România. A fost săvârşită Sf. Liturghie, prilejuită de Naşterea Domnului, după ritualul copt, pentru comunitatea creştinilor egipteni din Bucureşti. Sf. Liturghie a fost oficiată de P.S. Maximus, Episcop Vicar al Biserici Copte din Egipt”. Cei care până de curând erau socotiţi monofiziţi, dar care acum „din dragoste” şi pentru apropierea pentru Biserici sunt „anti-calcedonieni” „pre-calcedonieni” sau „Biserici Străvechi Răsăritene”??? Oare de ce Biserica Sf. Mormânt din Ierusalim nu are cunoştinţă de noile schimbări, nepermiţând preoţilor copţi nici măcar a intra în Sf. Mormânt pentru a cădi, ci acest serviciu se face de la distanţă în afara spaţiului propriu-zis al Capelei Sf. Mormânt sau al Bisericii Învierii??

Iată o temă de reflecţie pentru Ortodoxia Română. Oricum, ştirea preluată de pe internet ne spune în continuare că: „sosirea Preasfinţiei Sale Episcop Vicar Maximus de la Cairo la Bucureşti, reprezintă o mare cinste şi bucurie. Este adevărat că a venit cu o oarecare teamă, neştiind cum va fi primit, dar şi-a schimbat imediat părerea, mai ales după ce a fost primit de P.F.P. Patriarh Teoctist”.

Muceniţă Ecaterina şi toţi Sf. Părinţi ai primelor sinoade ecumenice, rugaţi-vă pentru noi, ortodocşii, să ne păstrăm cu cinste şi nealterate învăţăturile şi atitudinea voastră pentru care aţi ajuns la tronul ceresc. Amin!

[1] Din Hellenic Chronichle, Aprilie 9, 1970.