AMENINTARI ECUMENISTE LA VIZITA PAPEI IN CIPRU

Hristostomos al Ciprului:
„Toţi ierarhii, care nu vor participa la primirea papei, smintesc poporul”!

Arhiepiscopul Ciprului trece la declaraţii care ar putea fi caracterizate ca nepotrivite după dezacordul evident al multor ierarhi din Cipru faţă de venirea papei în insulă. Astăzi a declarat (Sigmalive) că poporul se sminteşte nu de hotărârea sa de a-l primi oficial pe papa în Cipru, ci de poziţia ierarhilor care refuză să participle la primire! Grăitor este (în acelaşi articol) şi modul funcţionării sinodale, pentru că – după cum s-a menţionat – neînţelegerile ierarhilor referitoare la primirea  oficială a papei, în prezenţa ierarhilor Bisericii Ciprului, fuseseră exprimate deja în sinod.

Prezentăm articolul respectiv (Sigmalive, 25.05.2010):

Schismă pentru un „eretic”

Arhiepiscopul Hristostomos al II-lea a dat astăzi un răspuns membrilor Sfântului Sinod, care au declarat că nu preferă să fie prezenţi la festivitatea de primire a papei Benedict, la începutul lui iunie, cu justificarea că papa este un eretic. „âeştia sunt cei care smintesc poporul” – a declarat Preafericitul, susţinând că din momentul în care există o hotărâre sinodală sunt datori să tacă. A clarificat şi faptul că hotărârea despre cine va participa la festivităţi fusese luată la ultimul sinod şi de atunci îşi exprimaseră deja dezacordul. „Dacă nu le place”, a declarat semnificativ
Întâistătătorul Bisericii, „să rămână la casele lor şi în mitropoliile lor şi, dacă vor să se izoleze, să se izoleze”.

Referindu-se la mitropolitul de Lemesou, care a fost primul ce şi-a exprimat public delimitarea, arhiepiscopul a declarat că Atanasie de Lemesou n-ar avea dreptul să vorbească public.

Pe de altă parte, referindu-se la probabile reacţii împotriva papei din partea unor segmente organizate, care vor veni din afară, „Poliţia, a spus, îşi va face treaba şi, dacă vor, n-au decât să se măsoare cu ea”.

De altfel, Arhiepiscopul Antonio Franco, nunţiul apostolic al Vaticanului cu reşedinţa la Ierusalim, a răspuns că „fiecare are părerea lui şi nu se poate ca toţi să fie mulţumiţi”, comentând, după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele statului. „Papa, a spus, nu vine ca să pună în pericol viaţa nimănui, accentuând că Biserica şi Statul nu se opun vizitei”.

(trad. I.F., http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/blog-post_5061.html)

Tags:

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment